E greu sa fii… mama singura?

Uncategorized

Cum se vede viata unei astfel de mame din partea ei de lume? Dar din cea a copilului sau? O istorie despre alegerile unor femei, curajul de a-si lua soarta in propriile maini si de a taia legaturi care nu mai duc nicaieri.

O despartire este intotdeauna un pas dureros in viata unui cuplu. Indiferent de ratiunile ei, ruptura se simte, iar o mama ramasa singura, doar ea si copilul ei, fie ca vrea sa o recunoasca, fie ca nu, sufera o pierdere. A iubirii si a linistii sufletesti, a unei pozitii oarecare, a increderii, caldurii, respectului de sine, sigurantei…

Sau poate ca, de fapt, este un castig? Pentru toate, insa, povestile ramase in urma sunt greu de rememorat, asa cum nu vrei sa iti mai amintesti un vis rau. A fost doar o perioada neagra in viata lor. Pentru multe a urmat teama de schimbare, gandul ca ele sunt niste victime, stresul, teama de ziua de maine, singuratatea, lipsa de ajutor"

Multe insa au facut fata in umbra gandului ca au de crescut un copil, au strans din dinti si si-au zis in sinea lor: "Ei, si ce mare branza? Se despart doi oameni. S-au iubit, au trait impreuna si acum gata! In fond, e treaba lor, sunt majori, sunt vaccinati, lasa… Vorba aia, s-au despartit ei regi, imparati… Nu se prapadeste lumea din cauza asta." Toate, insa, au reusit. Si, uimitor pentru mine, nici una nu mi-a vorbit despre pierderi si despre ranile unei despartiri. Doar despre victorii si despre puterea de a invinge.

"Am facut exact ce am dorit si nu regret nimic."
Despre Iulia si Patricia voiam sa spun foarte multe. Ca sunt frumoase si fericite, in ciuda unei despartiri urate, care le putea distruge sufleteste, si ca Iulia si-a recastigat zambetul si optimismul de a merge inainte. Dar cand am auzit ca si ea simte ca, de fapt, a castigat rupand o relatie care i-ar fi adus prabusirea, contra unui tata pentru Patricia, mi-am spus ca cel mai bine e sa o las pe ea singura sa vorbeasca: "Stii, imi spun ca toate povestile despre mame singure au ceva asemanator cu povestea din tineretea mea. Cu alte locuri, personaje, fapte, dar cu multa suferinta si apoi.. purificare si maturizare accelerata.

Nu e minunat sa simti ca dupa necazuri parca devii mai buna, mai puternica, mai motivata si mai pregatita de lupta cu viata? Nu esti tu – mama singura – capabila sa faci fata cu succes tuturor valurilor vietii mai bine decat celelalte, sprijinite de un barbat, si care au avut parte de o viata lina, lipsita de evenimente tulburatoare?".

Fa-ti timp si pentru tine
"Este limpede pentru oricine, chiar si pentru barbati, ca a fi femeie in acest mileniu inseamna foarte mult, mai ales cand cresti singura un copil. Indiferent cum ai ajuns in situatia asta, voit sau nu, cauta in tine si in zambetul copilului tau fericirea, multumirea, taria, pacea interioara si ai sa vezi cum se umplu liniutele goale din dreptul numelui tatalui. Asumarea statutului de mama singura este traita cu teama, din cauza modului in care esti privita de societate, dar trebuie sa invingi prejudecatile (ale tale, in primul rand, apoi ale celor din jur) si pastrezi ideea de familie, chiar daca aceasta nu include si un tata pentru puiul tau.

In cazul meu, demersul pentru a avea o familie a inceput cu o relatie de concubinaj, in anii de studentie. Dupa trei ani de convietuire (mai mult sau mai putin fericita sau potrivita, intrucat iubitul meu era profesor universitar), am descoperit ca ramasesem insarcinata. Eu am stiut din prima clipa ca, indiferent de evolutia relatiei de cuplu, pot sa asigur conditiile vitale cresterii si ingrijirii bebelusului. Pentru inceput, ca sa ii oferi tot ce este mai bun, trebuie sa stii care sunt drepturile tale de mama (de exemplu, concediul pentru cresterea copilului pana la doi ani si indemnizatia aferenta), dar asta presupune sa fii deja angajata cu contract de munca (asa a fost in cazul meu).

In al doilea rand, e foarte important sa ai parintii aproape, cu tot trupul si sufletul lor. Pentru scumpa lor nepotica, ai mei s-au stramutat dintr-un mic oras de provincie intr-un mare Bucuresti. Dar cati ca ei, la varsta pensionarii, sunt dispusi sa ia viata de la capat?Nu uita ca exista o lege a compensatiei: este intr-adevar greu sa ai grija singura de un copil, dar, in egala masura, ai parte de bucurie, satisfactie, implinire. Fa-ti viata frumoasa alaturi de copilul tau, fii activa in permanenta, plimba-te cu el peste tot, si la cumparaturi, si in parc, si atunci cand cobori sa-ti cumperi o paine.

Fa-ti timp liber sa te joci cu el, inventeaza jocuri noi. Nu te uita nici pe tine: du-te la sala, fa sport, du-te la coafor lunar si la cosmetica, la masaj, ca sa fii in permanenta aranjata, cocheta. Copilul vrea sa aiba cea mai frumoasa mama de pe pamant. Eu asa am facut. Mi-am facut casa mea cu puiul meu, sunt aproape de ai mei si totul este bine.

"Ce-i al tau e pus deoparte", spune o vorba din batrani. Intr-o zi va aparea si un el. Pana atunci, e de preferat sa traiesti fara un barbat, decat cu o persoana nepotrivita. Gandeste-te ca tu nu intri cu mainile goale intr-o relatie, ci cu un copil frumos si bine educat.

Ca mama singura nu ai nici o lipsa, ci numai avantaje. Acum sunt fericita si implinita, pentru ca am facut exact ceea ce mi-am dorit si nu regret nimic. Sa nu uit ce este mai important: niciodata sa nu-ti pierzi valoarea ca femeie in fata nici unui barbat. Cel care stie sa te aprecieze are pentru tine o poveste de iubire si o admiratie sincera."

"Mama unui copil trebuie sa fie cea mai importanta fiinta din lume."
Pe Alexandru si Anca poti sa-i crezi frate si sora. La cei 35 de ani ai ei, Anca e subtire si delicata, aproape ca un portelan chinezesc. Primul impuls e sa-i vorbesti in soapta. Si totusi, sub aparenta ei fragilitate exista o putere uluitoare de control si o franchete a gandurilor si actiunilor care te uimeste. L-a avut pe baiat devreme, cand era foarte tanara si foarte indragostita.

A urmat insa despartirea de tatal lui Alexandru, ruptura de o casnicie care se clatina din toate partile. Acum, la atatia ani dupa despartire, nu-i mai este greu sa vorbeasca despre sufletul ei. Despre baiatul ei si despre locul lor in lume. Povestea ei de iubire, nespusa vreodata, a transformat-o, dar a insemnat, spune ea, un castig enorm, fiindca i-a aratat ce putere exista in ea si a facut ca relatia cu Alexandru sa devina extraordinar de deschisa.

Comunicarea este secretul
"A fost o poveste ca multe altele, omeneasca, despre un barbat si o femeie, o istorie care s-a terminat abrupt. Poate ca a fost vina mea, poate ca a fost a lui, nu mai stiu acum. Si nici nu mai conteaza. Vezi, ai spune ca sunt un om practic, cu picioarele pe pamant, si ca prefer sa nu-mi arat emotiile. Sunt insa si un om cu o mare putere de intelegere. Da, mi-a fost greu, poate cel mai greu lucru din lume, dar cred ca asa a fost mai bine."

O vreme, am crezut ca nu e potrivit sa il intreb pe Alexandru despre ce inseamna sa cresti cu un singur parinte. In fond, imi spuneam, are doar 14 ani, si ma intrebam daca nu cumva ia viata prea usor. Nici vorba! In ciuda aerului sau nitel copilaresc, de pusti pus pe sotii, gandeste profund, ca un om trecut prin viata si se exprima exact, fara multe ezitari. Are opiniile lui, simtamintele lui foarte clar definite, dorintele si idealurile lui. "Stiti cum e? Totul depinde de comunicarea cu parintele, cu mama, adica.

Toate lipsurile iti sunt suplinite daca ea, mama, te priveste ca pe un camarad, ca pe un prieten, daca nu-ti ascunde nimic din ceea ce trebuie sa stii. Apoi mai intra in calcul varsta pe care o ai tu, copil, atunci cand parintii s-au despartit, deci cat de mult a durut ruptura sufleteasca si relatia ulterioara, cu tatal, daca ea exista. Ma gandesc ca la inceputul drumului asta, in care am ramas doar noi doi, singuri in fata lumii, poate ca mamei i-a fost teama de lipsa de experienta. Sau de semnele de intrebare.

Despre grija pentru un copil mic, dar si despre propria viata. Apoi stiu ca a gasit echilibrul exact, si cu asta jocul a fost castigat." Daca intreb care este atunci greutatea cea mare a unei mame singure, raspunsul lui Alexandru vine la fel de prompt: "Problema pe care o vad eu este cea ca, dupa despartire, o mama trebuie sa inteleaga ca, pentru a trai cu adevarat, trebuie sa-si asume riscul unor suferinte, ceea ce multe nu reusesc niciodata. Nu pot sa devina independente sentimental, ca sa spun asa. Le e teama sa nu cumva sa sufere si incep sa ocoleasca anumite situatii. Incep sa se preocupe de alte probleme, din exterior, asa incat sa nu trebuiasca sa se ocupe prea mult de propriile lor trairi.

La noi nu este cazul, dar am colegi care trec prin asta. Si copilul simte asta atunci cand se face mai mare si cand are propriile lui pareri si simtaminte. Vedeti, lucruri ca astea nu prea iti vine sa le spui usor, dar trebuie spuse. E dureros, poate ca e si cumva o cruzime sa le spui, dar sunt adevarate…"

Tace o vreme si aproape cand credeam ca nu va mai spune nimic adauga: "Stiu ca sunt multe femei care cred ca, daca sunt divortate, viata lor s-a incheiat. Dar eu cred ca cea mai grea singuratate este cea in doi, atunci cand nu exista nimic care sa te mai lege de celalalt. Ele ar trebui sa stie ca, daca pot comunica cu cei din jurul lor, cu propriul copil, cu restul familiei, cu prietenii si colegii, nu mai sunt singure.

Ele trebuie sa aiba incredere in ele, caci resursele vin tot din interior, din puterea fiecareia de a face ceea ce-si doreste. Cel mai bine ar fi sa nu puna la suflet. Sa aiba incredere, sa stie ca sunt cele mai importante fiinte din lume. Am vazut asta la mama mea si vreau sa spun ca sunt fericit ca o am si ca sunt impreuna cu ea. Stiu ca noi am reusit."

Un alt fel de final…
Multi poate ca n-ar fi de acord cu aceste ganduri. Unii le-ar contesta vehement sau le-ar aproba, iar realitatea poate ca ar fi undeva la mijloc. Judecata stricta nu isi are locul aici. La urma-urmei, parintii sunt si ei doar niste oameni, cu bunele, cu relele lor, cu sufletele lor, care au facut in viata ceea ce au putut ori au crezut ei mai bine. Dar, pentru mine, despartirea a doi oameni care se iubesc ramane in continuare un prag al deziluziei. Ca un final cenusiu, rupt si urat pentru o viata care devine, brusc, enorm de trista.

Asociatia Femeilor care-si Cresc Singure Copiii
Asociatia Femeilor care isi Cresc Singure Copiii a fost infiintata in anul 2003 la Ploiesti si face parte din reteaua nationala a organizatiilor de femei. AFCSC incearca sa demareze un program care sa le invete pe femei ca, atunci cand se afla in situatii deosebite, sa nu clacheze, ci sa se descurce fara sa simta nevoia acuta a unei prezente masculine langa ele.

Cea care a avut ideea infiintarii asociatiei, Mariana Duran, are 48 de ani, este inginer hidroenergetician si isi creste singura copilul din 1995, iar scopul ei a fost cel de a oferi femeilor singure consiliere non-profesionala, sfaturi si idei care le-ar putea ajuta intr-una dintre cele mai dificile perioade ale vietii lor.

Asociatia are acum un numar foarte mare de membre, femei aflate in aceeasi situatie si care reusesc sa le sprijine pe mamele mai putin echilibrate, care reusesc mai greu sa treaca prin aceasta perioada, atat in timpul desfasurarii divortului, apoi al partajului sau al altor situatii juridice, psihologice si de alta natura.

Asociatia, singura de acest gen din Romania, va infiinta filiale si in Bucuresti si poate fi contactata la adresa: afcscphotmail.com sau la telefon: 0744/75.47.09. Persoana de contact este Mariana Duran, presedintele asociatiei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din