În Republica Dominicană, luna februarie a fost una norocoasă pentru doi dintre concurenții competiției Survivor România 2021. Roxana a simțit încă din prima clipă a sosirii lui Andrei pe insulă o chimie de nedescris.
De asemenea, când războinica a primit trista veste că va părăsi competiția pe motive medicale, aceasta și-a luat la revedere de la colegul său, șoptindu-i ceva la ureche ce abia acum s-a aflat.
Competiție sportivă și legături amoroase
„Am o relație foarte bună cu noul meu coleg, Andrei. Empatizez cu el pe foarte multe planuri. E o persoană care îmi aduce aminte de cum sunt prietenii, oamenii mei dragi acasă. Să împărtășesc momente și cu altcineva pe alt plan față de colegii mei e…A fost luna iubirii', a spus Roxana Ghiță atunci când Andrei a ajuns în concurs.
„Am un feeling frumos, adică, de ce nu? Este o insulă romantică, atât zic. Sunt destul de convinsă că și Andrei mă simpatizează sau are o afinitate pentru mine. Am avut, oarecum, o chimie din prima zi, pentru că e foarte ușor să comunic cu el și lui cu mine. Se înfiripă ceva drăguț, sper eu', a completat Războinica.
Eliminată din competiție la decizia medicilor, Roxana Ghiță a făcut dezvăluiri despre o posibilă relație cu cel care i-a fost coleg în echipa Războinicilor. Când și-a luat „la revedere' de la Andrei, aceasta i-a spus la ureche „Să mă cauți când ajungi în Londra'.
„Ne-am pupat încă din prima săptămână! Ne-am sărutat la un moment dat pe plajă, în prima săptămână în care a ajuns. Noaptea pe plajă. Ne-am plimbat. Eram efectiv prieteni. Este pur și simplu un lucru fizic, de moment. Nu am avut o relație cu Andrei. Eu țin la el ca prieten și da, mi-a plăcut de el, dar este o chestie atât de inocentă, care nu e de viitor', a mărturisit Roxana Ghiță.
Fosta concurentă de la echipa Războinicilor are foarte mare încredere în Andrei și îl vede un potențial câștigător al marelui premiu. Relația lor s-ar fi putut transforma în ceva frumos și de durată, problemele Roxanei de sănătate au împiedicat-o să se gândească la altceva decât la ea. Aceasta a menționat că în mod cert se vor mai întâlni.
„Cred că mai mult Andrei mi-a urcat moralul decât Mihaela. Cu Mihaela nu am avut foarte multe conversații. Însă pe Andrei l-am simțit foarte aproape de oamenii nu care stau eu în general în România. Chiar am împărtășit foarte multe lucruri și era o persoană nouă în grup, indiferentă la bisericuțele care existau, la ce strategii se făceau.(…)Eu chiar sper ca Andrei să ajunge în finală, să câștige, de ce nu, Survivor.
Probabil s-ar fi întemeiat ceva, ideea e că din cauza problemelor mele de sănătate nu am mai putut să mă gândesc la nimic altceva decât la mine, să îmi revin. S-a risipit așa orice… Se înfiripase așa la început, dar e o persoană foarte dragă și clar o să ne mai vedem. Îl duce capul, e carismatic, doar că e puțin interiorizat în el și nu cred că este neaparat un impas că am plecat, sper să fie un moment în care să se deschidă', a mai declarat ea.
Foto: Instagram