Dr. Adrian Streinu-Cercel: “Rata infecţiilor este una la care nu ne-am aşteptat”

Dr. Adrian Streinu Cercel

Dr. Adrian Streinu Cercel, managerului Institutului “Matei Balș” din București, a mărturisit că virusul gripal de tip A este unul la care specialiștii nu s-au așteptat.

“Rata infecțiilor este una la care nu ne-am așteptat”

“Virusurile gripale sunt nişte virusuri parşive. Ele, în fiecare an, îşi schimbă structura câte un pic. Nu prea ştim exact în care parte a genomului îşi schimbă structura. Semnalul pe care îl avem în momentul de faţă cu aceste decese care au apărut la unele persoane ce nu aveau boli asociate ne pune un pic pe gânduri. Asta nu înseamnă că până în momentul în care nu avem certitudini din punct de vedere genomic putem să spunem că este un virus mai agresiv sau mai puţin agresiv, însă rata infecţiilor într-adevăr este una la care nu ne-am aşteptat”, a declarat Adrian Streinu Cercel, citat de dcnews.ro.

“Că este epidemie, că nu este epidemie mă interesează mai puţin. Eu trebuie să îi asist, să îi diagnostichez, să îi tratez şi dacă pot să îi fac bine. S-au luat măsuri în spitalele care erau predispuse pentru acest lucru, cum sunt spitalele de boli infecţioase, cum sunt cardiologiile, măsuri de restricţionare a circulaţiei pacienţilor. Aici lumea ar trebui să înţeleagă că nu este bine să te duci cu căţelul şi purcelul la spital. Dacă ai o problemă, merge o singură persoană, nu stă cinci ore ci stă cinci minute, după care părăseşte incinta spitalului respectiv. Aşa ar trebui să fie tot timpul regula. Dacă o persoană vine la spital nu vine să stea cu aparţinătorii, vine să se diagnosticheze, să fie asistată de doctori şi asistentă, să primească o terapie corespunzătoare şi, dacă se poate, să se facă bine”, a mai spus Dr. Adrian Streinu Cercel, managerului Institutului “Matei Balș”.

Autoritățile au declarat epidemie de gripă în România

“Putem spune, în acest moment, că s-a înregistrat a treia săptămână consecutivă epidemică. Existând o succesiune de cel puţin trei săptămâni epidemice, conform uzanţelor se constată că vorbim de o evoluţie epidemică a gripei. Activitatea gripală a avut un trend crescător, a evoluat cu intensitate înaltă, cu extinderea regională în zona de sud a ţării”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Iulia Sandu

Foto: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate