Puțini mai știu istoria tezaurului sârbilor ascuns cu două veacuri în urmă de prințul Milan Obrenovici undeva în Munții Mehedințiului, pe Valea Părului, într-o peșteră tăinuită, scobită de apele repezi ale Cernei. Și mai puțini au dat crezare poveștii, deși multă lume și-a pierdut viața căutând-o. Comoara a fost, se pare, găsită în urmă cu vreo 50 de ani, scoasă din tainița muntelui de oamenii Securității lui Ceaușescu, doar pentru a dispărea fără urmă, pentru vecie.
Peştera comorii lui Obrenovici, principele sârb ți-o arată și astăzi orice localnic de pe Valea Părului și de mult mai departe de pe tot Plaiul Cloșanilor. Toți aici știu și vorbesc despre comoara închisă cu apele unui lac subteran, despre harta ascunsă și semnele cioplite în piatră de cei doi meșteri italieni- aduși de prințul sârb să pecetluiască ascunzișul- și uciși apoi împreună cu toți muncitorii pentru a nu mai vorbi nimănui despre aurul din adâncul muntelui. Există și azi, reale sau false, hărți încifrate, desenate pe piele de vițel pe care nu le poate înțelege nimeni, semne și istorii vorbite despre crime, fratricid, minciună, iubire și febră de aur, toate ascunzând însă un adevăr: tezaurul regatului Serbiei a fost ascuns pe la anul 1800 într-una din zecile de peșteri de pe Valea Cernei și pecetluit cu sânge, blestem și crimă între frați.
80 de cai încărcați cu aur
Pe atunci, prințul Milan Obrenovici dușmănit de moarte de fratele său Karagheorghevici a furat tezaurul regal și a trecut Dunărea, pribegind în Țara Românească, pentru a-l ascunde. Se spune că era acolo coroana de aur și sabia de investire a regilor Serbiei, diamante și perle, bijuteriile vechilor regine, vase din aur masiv, din străvechime, nestemate șlefuite și zeci de cufere de lemn celtuite în obezi de oțel, pline cu bani de aur. 80 de cai au dus povara de aur și trei sute de soldați au însoțit-o și au muncit vreme de trei ani ca să pregătească peștera și să o închidă sub munte. Locul l-a aflat, de la un lotru vestit în tot Mehedințiul, în susul Cheilor, către Vârful Cernei, pe unde se zice că trăiau de de sute și sute de ani comunități complet izolate de lume și unde din pricina consagvinizării femeile se nășteau cu ochii ciudați și stranii de culoare violet. Ajutat de meşteri italieni şi de vistiernicul Băniei Craiovei, boierul Boboiceanu- Zegujani- de a cărui fiică, Maria, se îndrăgostise nebunește și o luase în căsătorie- prinţul Milan a zidit galeriile unei peșteri, închipuind în adânc săli de piatră unde a ascuns comorile, iar la intrare, în spatele unui zid gros de doi metri a creat un lac artificial din apele blocate de piatră. Nimeni nu mai putea intra decât secând lacul sau urmând o cale ascunsă printr-o galerie cioplită pe deasupra tavanului.
Pierdută vreme de un secol
Semnele care arătau galeriile comorii erau cioplite în stâncă și trebuiau găsite și urmate: o piatră pătrată, un snop de grâu și un șarpe, iar calea până acolo a fost trecută cifrat pe o hartă, dar se spune că pentru a înșela urmăritorii au fost făcute și rispite prin țară alte câteva zeci de hărți false. Tot ca să abată căutătorii de comori, prințul a îngropat la intrarea sălii zidite sub o stăncă cioplită în formă de cizmă, câteva sipete cu aur și giuvaere, ca să lase impresia că aceea era toată comoara.
Puțin după pecetluirea comorii, prințul Obrenovici este ucis mișelește de arnăuți turci, la ordinul fratelui său, iar singurul care mai știa locul exact și avea planul de acces la tezaur, rămâne socrul său, boierul Boboiceanu, care înainte de a muri îl zidește într-o firidă a conacului de la Zegujani. Nici măcar văduva prințului, fascinanta Maria Obrenovici, care avea să devină mai târziu iubita de taină a principelui Alexandru Ioan Cuza, nu știa nimic despre soarta aurului. Acestea sunt vorbele poveștii, care însă n-a fost uitată după moartea celor doi „actori principali' și pe urmele căreia au pornit, degeaba însă, sute de căutători de comori. Abia peste o sută de ani avea să fie găsită din întâmplare o indicație a locului unde se găseau planurile lui Obrenovici și, după ce au identificat peștera tezaurului, câțiva oameni au săpat pe galeriile peșterii vreme de doi ani încercând să ajungă la aur, iar aproape de începutul Marelui Război au găsit se pare aurul-momeală așezat acolo și au părăsit locul, bogați și crezând că asta era tot și planurile vechi, originale sau false, s-au pierdut vreme de 50 de ani prin negurile istoriei, până ce au ajuns cumva în… birourile Securității comuniste.
Semnele șterse și tezaurul scufundat
Departamentul Securității Statului (DSS) a început să caute aurul sârbilor prin 1984 când un „cercetător' a venit să facă prospecțiuni în Valea Părului cu autorizație de la Securitate și după trei ani de sondaje și cartografieri, s-a declanșat cea mai amplă căutare de comori oficială, din România, sub girul Muzeului Militar, supervizată se pare chiar de Ilie Ceaușescu și cu sprijinul trupelor de securitate care își aveau tabăra de bază la Izverna. În 1988 s-au început săpături sistematice la peșteră, cu echipe de mineri veniți de la Motru și cu oameni din zonă, pentru a se deschide galeriile care fuseseră închise cu piatră și pământ de soldații prințului Obrenovici. Urmând planurile originale despre care însă, nimeni nu știa unde sunt și la cine- erau doar transmise indicațiile de lucru pentru echipe- a fost găsită și redeschisă galeria izvorului dispărut, a fost găsită exact cum se spunea, stânca în formă de cizmă indicând cele două galerii și s-a ajuns în sala lacului sub care se puteau vedea zidurile de trei metri grosime ce pecetluiau cele cinci camere ale tezaurului. Semnele cioplite- piatra pătrată, șarpele roșietic și snopul de grâu- erau și ele acolo arătând direcția bună dar după decopertarea completă a zonei, soldații au primit ordin să le șteargă de pe stâncă. De aici încolo mărturiile dispar căci s-a lucrat mai departe doar cu soldații din trupele de securitate care au tăiat o galerie de scurgere pentru apa din lac și au dinamitat fie acoperișul camerelor comorii, fie zidurile de sub apă, unul dintre ei pierzându-și se pare viața, în timpul exploziilor.
O tăcere de mormânt
Ce s-a petrecut mai departe este trecut sub tăcere adâncă, mărturiile au dispărut, hârtiile la fel, oamenii care știu ceva nu vor să vorbească de teamă. Camioanele militare au venit și au plecat de la peșteră săptămâni întregi, pe drumuri de noapte, iar zona era păzită și nimeni dintre localnici nu se putea apropia. Într-o noapte din vara lui 1989, oamenii din Cerna Vârf au auzit motoarele câtorva mașini militare urcând către peștera din Valea Părului și s-au auzit zgomot de explozii. A doua zi, peştera era abandonată şi toate galeriile unde se săpase fuseseră distruse. Unii spun că nu s-a găsit comoara, alţii spun că s-a găsit, dar nu s-a recunoscut, de teamă ca statul sârb să nu aibă pretenţii la tezaurul care le aparţinea, de fapt. Dar, dacă este așa, ce s-a întâmplat cu aurul scos din peșteră nu se știe nici astăzi. A dispărut fără urmă, învelit în misterul care l-a înconjurat de veacuri. În mod curios, însă, după revoluţie, au dispărut din arhive orice referire la reușita unei acțiuni de căutare, a dispărut orice referire la aurul dezgropat din munte, la echipamente și au reapărut mulțime de planuri și de hărți ale comorii- despre care nimeni nu mai poate spune dacă sunt reale sau doar niște falsuri- și care se vând pe bani buni căutătorilor de comori, care încă nu încetează să spere că vor găsi tezaurul prințului Obrenovici.
Foto: 123rf
Citeste și:
DOSAR SPECIAL: Blestemul mormântului lui Basarab I: totul se preface în praf
DOSAR SPECIAL: Cel mai valoros TEZAUR al României, comparabil cu al lui Tutankamon
Vezi şi locuri de vizitat în Belgrad!