DOSAR SPECIAL: Ciuma sau MOARTEA NEAGRĂ a fost cea mai cumplită molimă a omenirii

Ciuma sau moartea neagra

Marea Ciumă sau Moartea Neagră cum a rămas ea în istorie a fost cea mai cumplită molimă pe care a cunoscut-o omenirea Evului Mediu. Atunci când epidemia de pestă a lovit Europa, la mijlocul secolului al XIV-lea, a ucis aproape jumătate din populația continentului.

Ciuma sosise de ceva vreme la porțile Europei, însă când vorbim despre Moartea Neagră vorbim despre o perioadă de patru ani în care maladia a înjumătățit populația Europei, ea fiind considerată, istoric, ca prima pandemie adevărată care a perturbat complet lumea europeană, lăsând o cicatrice de neșters în istoria omenirii. Marea ciumă, despre care știm astăzi că a fost cauzată de bacilul Yersinia pestis, numit astfel în onoarea medicului care l-a descoperit, în 1894, în timpul epidemiei din Hong Kong, Alexandre Yersin, este originară cel mai probabil din marile stepe asiatice, din hanatele Mongoliei, ori din imensitățile Chinei. Specialiștii nu s-au pus de acord, însă cert este că cele mai vechi urme ale unor decese provocate de ciumă au fost descoperite în câteva morminte chinezești datând din anii 1300.

Totul a început la Messina
Prima semnalare despre apariția ciumei negre – sau a ciumei bubonice, cum i s-a spus mai apoi – în Europa vestică este cea din 1374, când 12 corăbii italiene cu echipajele și călătorii ei decimate de o boală cumplită și misterioasă cum nu se mai văzuse pe țărmurile europene, au ancorat la Messina, venind de pe Marea Neagră, prin apele Mediteranei. Drumul maladiei, din hanatele tătarilor- ce se întindeau de la Pacific la Dunăre- către Europa, a putut fi reconstituit de oamenii de știință, multe secole mai târziu. Pe Drumul Mătăsii caravanele au adus focarele de ciumă din China, către Orientul Mijlociu și cel Apropiat, apoi epidemia se extinde în jurul anului 1346 în Crimeea, unde hanul tătar Jani Beg asedia cetatea genoveză Caffa. Loviți de molima misterioasă căreia nu-i găseau explicația și vindecarea, tătarii au decis să se retragă însă înainte de aceasta, au aruncat cu catapultele în cetate trupurile celor morți, populația contractând boala pe care apoi corăbiile comerciale o duc la Constantinopol și pe țărmurile Italiei.

Gropi comune pentru ciumați
În doar câteva luni Europa avea să fie cuprinsă de moarte, ca de umbra unui cumplit steag negru ce se întindea tot și tot mai departe. Bogați, săraci, femei, copii și bărbați, tineri și bătrâni, capete încoronate ori slujitori ai Domnului, fără deosebire de rang și avere, au murit în chinuri cumplite. Medicii vremii nu puteau face nimic cu leacurile pe care le aveau la dipoziție fiindcă nu se cunoștea cauza maladiei. Manifestarea bolii era teribilă: dureri îngrozitoare, transpirație și frisoane cumplite, apoi la scurt timp, pe gât și la subraț apăreau umflături pline cu puroi, numite „buboane', care erau purpurii, apoi deveneau negre ajungând la mărimea unei portocale, iar victimele mureau în chinuri cutremurătoare. Numărul victimelor creștea exponențial. În câteva luni, erau atât de mulți morți încât nu mai aveau loc în cimitire și s-au săpat uriașe gropi comune, însă și acestea au devenit curând insuficiente, astfel că sute de victime erau lăsate să se descompună pe străzi sau în casele unde își găsiseră moartea.

Mai mulți șobolani decât oameni
Desigur că, la vremea aceea, explicația științifică despre bacilul ciumei era imposibilă așa că oamenii puneau epidemia pe seama pedepsei divine, a aerului stricat, a vrăjitorilor, a emanațiilor din lumea subterană, a conjuncturilor astrale nefaste sau a apariției unei comete. Totuși ei n-au întârziat să își dea seama că boala îi lovește pe cei mai sărmani, mai prost hrăniți, dar și că boala trece de la om la om- cum arăta în 1610, un „Tratat despre ciumă' al medicului César Morin- dar fără să se știe exact cum și fără să se înțeleagă rolul șobolanilor, omniprezenți în acea vreme, în transmitere. Pentru mulți contemporani ai Morții Negre, chiar oameni luminați- printre ei mulți profesori de la Facultatea de Medicină a Universității din Paris- cauza ciumei era reprezentată de exhalațiile rele, provenite de la cadavrele neîngropate și de la gunoiul atotprezent în orașele medievale, ori iscate din străfundurile pământului. Abia mulți ani mai târziu s-a ajuns la concluzia că ciuma e transmisă de puricii care infestau șobolanii, în special pe cei negri și urcau apoi pe oameni, dar și că boala
îi lovea în primul rând pe săraci, pentru că mâncau prost și trăiau în zone mai aglomerate și murdare, oferind din abundență hrană pentru purici și păduchi.

Europa fără pisici
Când șobolanii mureau din cauza bolii, puricii căutau altă sursă de sânge, trecând la oameni și astfel, puricii, prin intermediul șobolanilor, au cauzat moartea a milioane de oameni. De altfel, în epoca aceea șobolanii erau extrem de răspândiți din cauza… bisericii, căci în 1232 Papa declarase că pisicile sunt satanice și vreme de un secol nimeni nu mai creștea pisici ba chiar le ucidea, iar în lipsa prădătorului lor natural, rozătoarele s-au înmulțit peste măsură fără nici o barieră. În lumea de astăzi se știe că, de fapt, existau trei tipuri de pestă care făceau ravagii: pesta bubonică era cea mai frecventă, dar celelalte două erau și mai grave. Exista ciuma pulmonară care ataca atunci când bacteria se transmitea pe calea aerului și pătrundea în plămâni, se extindea extrem de rapid și ucidea în timp scurt. Iar cea mai rea era cea cunoscută azi ca pesta septicemică, când omul era înțepat de un purice purtător, bacteria ajungea în sânge iar moartea survenea în doar câteva ore, victima mergea la culcare și nu se mai trezea niciodată.

Contemporani cu ciuma
În timp ce lovea în Europa de Vest, cumplita molimă a urcat, tot prin intermediul corăbiilor și către Orientul Mijlociu. A ajuns în Alexandria în 1347, apoi în Liban și Siria în 1348, în Palestina și Gaza, cuprinzând Ierusalimul, ulterior Damascul, Alepul și Accra, iar în 1349 ajunsese până în Antohia, lovind orașul sfânt Mecca apoi Mosulul și de două ori la rând Bagdadul, iar un an mai târziu întregul regat al Yemenului. Moartea Neagră a fost urmată de alte episoade pandemice în timpurile ce au urmat, pâna către finalul secolului XV când, la ultima epidemie de ciumă din Anglia, au murit peste 100.000 de oameni. Abia în secolul XVIII măsurile sanitare au reușit să stopeze propagarea ei pe bătrânul continent, ultima epidemie din Răsăritul Europei, fiind „Ciuma lui Caragea' declanșată în 1812 la București și care a durat câțiva ani. De fapt pesta nu a dispărut niciodată, două epidemii cumplite lovind India, chiar în secolul XX (ultima în 1995) unde numărul victimelor a ajuns la 6 milioane.

Foto: 123rf

Citeste și:

DOSAR SPECIAL Mata Hari sau Ivirea zorilor', faimoasa spioană-curtezană care a sfârșit în fața plutonului de execuție

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre