DOSAR SPECIAL: CAROL I – Regele care a construit o țară

DOSAR SPECIAL: CAROL I – Regele care a construit o țară

Unii îi spuneau Suveranul cu ochii albaștri, alții, Regele de Oțel. Unii l-au iubit, alții l-au criticat, a avut prieteni mari și inamici înverșunați, dar și unii și ceilalți l-au admirat și respectat mai presus de ambiții și măriri. Crezul primului Rege al României a fost: „Totul pentru țară. Nimic pentru mine' și cu aceste vorbe a condus România vreme de aproape jumătate de secol, cea mai lungă domnie din istoria țării. El este cel de la care a pornit totul: statul modern, Familia Regală a României, prima constituție, moneda națională, comerțul, bursa de valori, independența și suveranitatea definitivă a țării, separația puterilor, căile ferate, educația universitară… Rând pe rând, an de an, sub domnia sa, România a devenit un stat european important, cu prestanță, respectat, modern și cu instituţii statornice.
Carol I, „regele european' este de fapt, dincolo de false ipocrizii, omul care construit România modernă.

Jumătate de veac de suveranitate

Când viitorul rege Carol I – născut la Sigmaringen, în străvechea dinastie de Hohenzollern – accepta în 1866, coroana regatului român și punea pentru prima dată piciorul în ţara pe care avea să o conducă vreme de 48 de ani, nu știa ce îi va rezerva viitorul.

Se arunca – pregătit și cu încredere absolută în forțele sale – într-o aventură monarhică destinată să dăruiască lumii o țară și o națiune, care nu știa dacă îl va duce la izbândă sau la dezastru. Nu știa însă că destinul său îl va înscrie în istoria acestui neam ca pe monarhul german, devenit mai român decât mulți români. Numele său va rămâne înscris pe veci deasupra unor momente, pietre de hotar ale istoriei României: câștigarea independenţei de stat și a suveranității țării, adoptarea primei Constituţii, întregirea statului român prin câștigarea Cadrilaterului și a Dobrogei împreună cu stăpânirea gurilor Dunării și obținerea ieșirii la mare, făurirea statului modern român… În timpul domniei lui Carol I, Bucureştii aveau să se transforme dintr-un târg ridicat la marginea Orientului, îmbâcsit, murdar, sărăcăcios și abia ieșit dintr-un ev mediu târziu, într-o adevărată capitală europeană, fermecătoare și modernă, ce va fi supranumită „Micul Paris.

Alternativa salvatoare
După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan I – frumosul colonel- principe ieșit din istoria țării prin budoarul doamnelor, salvarea tinerei națiuni române, abia reunită sub acest nume, din cele două principate Moldova și Valahia, era una singură: alegerea unui principe străin în fruntea ţării, care să conducă România sub protecţia marilor naţiuni europene. De altfel aceasta fusese condiția cu care marile puteri europene acceptaseră unirea Țărilor Române prin dubla alegere a lui Cuza: ca acesta să nu întemeieze o dinastie și să părăsească domnia în favoare unui principe străin. Pus în fața singurei alternative, cea a aducerii pe tronul ţării a unui principe străin, echidistant și imparțial – care să fie capabil să unească definitiv Moldova şi Ţara Românească, să stingă o dată pentru totdeauna rivalităţile dintre familiile domnitoare pământene, să stabilizeze ţara, să o modernizeze şi să îi confere prestigiu internaţional- șeful guvernului de la București, I.C. Brătianu, ilustru politician al vremii şi de fapt marele artizan al instituirii monarhiei, a mers să se consulte cu Napoleon al III-lea al Franței, prietenul cu sânge albastru al României, cel care a susținut mereu tânăra națiune în concertul puterilor din Europa.

Darul de aniversare
Împăratul francez l-a propus pe principele Filip, conte de Flandra, fratele Regelui Leopold al II-lea al Belgiei, dar acesta a refuzat tronul oferit de delegația română. Napoleon al III-lea, consultat de reprezentantul Locotenenţei domneşti la Paris, Ion Bălăceanu, propune atunci numele unui principe german: Carol von Hohenzollern-Sigmaringen, iar Brătianu pleacă la Dusseldorf pentru a-l întâlni pe Carol și a-i propune să conducă un stat complet necunoscut pentru el, o țară despre care nu știa nimic și de care Europa abia auzise. Principele Carol era tentat să accepte dar cere înainte, sfatul cancelarului Otto von Bismarck, care conducea pe atunci statul german, iar când acesta îi aprobă decizia, nu mai stă pe gânduri și acceptă tronul românesc, sigur că era o hotărâre care se va dovedi bună. O hotărâre însă, care va schimba complet viața principelui Carol și a unui întreg popor. În țară, se organizează imediat un plebiscit care îl alege pe Carol ca Domnitor al Principatelor Unite, cu drepturi ereditare, iar Brătianu îi anunță principelui rezultatul votului, trei săptămâni mai târziu, în ziua de 20 aprilie 1866, exact în ziua în care acesta aniversa 27 de ani. Peste opt zile, Adunarea Constituantă proaspăt aleasă, votează aproape în unanimitate – cu 109 voturi pentru și 6 abțineri – aducerea Principelui Carol pe Tronul ţării, iar marile puteri vor recunoaște și ratifica votul plebiscitului, șase luni mai târziu.
Drumul celui care avea să devină primul Rege al României începuse!

  • VA URMA

Citește și:

DOSAR SPECIAL: Povestea coifurilor de aur gravate cu semne magice nedescifrate încă

DOSAR SPECIAL: Tezaurul sârbilor este încă ascuns în Munții Mehedințiului

DOSAR SPECIAL: Blestemul mormântului lui Basarab I: totul se preface în praf

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Povestile voastre