DOSAR SPECIAL: CAROL I – prima CONSTITUȚIE a României

DOSAR SPECIAL: CAROL I – prima CONSTITUȚIE a României

DOSAR SPECIAL: CAROL I – Regele care a construit o țară

DOSAR SPECIAL: CAROL I – Principele cu ochii albaștri

DOSAR SPECIAL: CAROL I – De la aventură la putere

– continuare

CAROL I – prima CONSTITUȚIE a României

Imediat după instalarea sa pe tron, Carol a numit un nou Consiliu de miniştri, condus de Lascăr Catargiu a cărui primă misiune a fost elaborarea unei Constituţii. Noua lege fundamentală, prima Constituţie a României a fost promulgată de domnitor pe 12 iulie 1866.

Elaborată după modelul celei belgiene prima Constituţie a României era unul dintre cele mai avansate acte fundamentale din Europa vremii și reprezenta un pas major către modernizarea țării, căci proclama principiul fundamental al separării puterilor în stat, România devenind astfel o monarhie constituţională. Elementele moderne înscrise pentru prima dată în legea fundamentală a statului român și garantate constituțional erau printre altele: separația puterilor, monarhul constituțional, suveranitatea națională, guvernarea reprezentativă, dinastia ereditară, Parlamentul bicameral (Senatul şi Adunarea Deputaţilor), responsabilitatea miniştrilor, drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, proprietatea sacră și inviolabilă, interzicerea pedeapsei cu moartea sau cu confiscarea integrală a averii.

Între abdicare și război
Primii ani de domniei ai tânărului principe străin n-au fost însă ocoliți de probleme politice serioase, cauzate de viaţa politică agitată și de instabilitatea guvernamentală, generată de luptele dintre conservatori şi liberali. Vreme de cinci ani s-au succedat la conducerea executivă nu mai puţin de 10 guverne şi au avut loc peste 30 de remanieri. Excedat de nesfârșitele certuri politice și de piedicile pe care partidele tradiționale le puneau permanent în calea noilor sale măsuri de modernizare a țării, principele Carol vrea să modifice Constituţia pentru a-şi lărgi prerogativele şi a restrânge o parte din libertăţile guvernamentale și, în fața opoziției cabinetului condus de Ion Ghica, chiar amenință cu abdicarea. Lucrurile se repară însă, Carol renunță la gândul abdicării și scurt timp după acest episod, avea să scrie cea mai importantă filă din istoria construirii unei Românii moderne: cucerirea indepenenței de stat.

„Asta-i muzica ce-mi place!'
Războiul ruso-turc era deja declarat când Rusia a cerut României să permită trupelor ţariste să traverseze teritoriul românesc pentru a ajunge la sud de Dunăre, ruşii obligându-se să respecte integritatea existentă a statului român. Guvernul de la București acceptă cererea țarului și în ziua izbucnirii ostilităților, în 12 aprilie 1877, turcii bombardează ca represalii la decizia Bucureștiului, localităţile româneşti de la Dunăre. Urmează riposta puternică a trupelor românești care, la rândul lor scaldă în obuze malul bulgăresc al Dunării, ordinul de deschidere a focului asupra Vidinului fiind dat bateriilor regale de la Calafat chiar de suvernul României, la ora 19.30. Primul tun care a tras a fost cel din bateria Carol, urmat de cel din bateria Mircea și de cel din bateria Elisabeta, iar la prima lovitură românească, Carol I avea să rostească celebra propoziție: „Asta-i muzica ce-mi place!'. Turcii au răspuns cu foc de artilerie după a doua lovitură românească de tun, iar schimbul de focuri a durat mai mult de o oră. Bateria Carol era comandată de viitorul general de artilerie Ștefan Stoika – pe atunci doar locotenent – care, după lupte, a fost decorat de rege cu Ordinul Steaua României.

Armata creată de la zero
La câteva zile după această primă acțiune militară, pe 9 mai 1877, ministrul Mihail Kogălniceanu rostea în Parlament celebrul său discurs prin care se proclama Independenţa României, stare de fapt recunoscută prin votul Senatului din 10 mai și prin Declarația de Independență promulgată imediat de Carol I şi publicată în Monitorul Oficial. România a intrat oficial în război alături de trupele țarului, pe frontul nou deschis în Bulgaria, iar Carol I va fi cel care va prelua efectiv pe linia frontului, conducerea trupelor reunite și va contribui decisiv la victoria finală. Mica armată românească, slab echipată și nepregătită, pe care o aflase la venirea pe tron, fusese reorganizată și înzestrată de suveran și devenise în cei 11 ani trecuți, o armată serioasă, modernizată, instruită și gata de luptă, de multe ori Carol I finanțând cu bani proprii din lista sa civilă, înzestrarea armatei cu armament performant. Trupele românești numărau în 1877, aproape 60.000 de oameni, sprijiniți de 110 piese de artilerie cărora principele Carol le-a adăugat pe frontul bulgar, Miliția și Garda Națională- reînființate de el- și care numărau împreună, alți 70.000 de soldați.

Victorii scump plătite
După ce armatele ruse au suferit serioase înfrângeri, la rugămintea personală a țarului, Principele Carol preia în august comanda supremă a armatelor ruso-române de la sudul Dunării și pleacă el însuși pe front pentru a conduce trupele, pe care le îndemna în timpul atacurilor cu vorbele: „Înainte copii, înainte!'. „Domnitorul a plecat la tabără îndată ce s-a auzit că ruşilor le merge rău cu războiul și că li s-a pus Osman Pașa de-a curmezișul în drum. La tabăra de la Calafat a plecat Domnul cam pe la începutul lui iulie și a stat acolo vreo șase săptămâni. Nu s-a mai întors acasă, după căderea Plevnei, El a fost între oştenii săi şi a îndurat neajunsurile şi greutățile războiului douăzeci şi şase de săptămani, fără întrerupere. Mai bine de jumătate de an a zăbovit pe câmpiile de luptă, bătut de ploi şi de vânturi, și primejduindu-şi viaţa pentru binele ţării', scria George Coşbuc, lăsând o mărturie despre caracterul și moralitatea suvernului României. Conduse de Carol I trupele aveau să cucerească Plevna de la otomani, apoi, redută după redută, Griviţa, Rahova, Smârdan, distrugând complet linia de apărare a lui Osman Pașa care i se și predă monarhului român, consfințind încheierea victorioasă a războiului.

Coroana de oțel
Suveranul victorios este primit cu entuziasm la întoarcerea în țară și la 10 mai 1881 (zi devenită Ziua Regelui) se încoronează ca primul Rege al României, punându-și pe frunte „Coroana de oțel'. Coroana reginei Elisabeta a fost făurită din aur la atelierele Resch din București, după desenele lui Nicolae Grigorescu, însă dorința suveranului a fost ca, coroana regală să fie una simplă, modelată din metalul obţinut de la unul din tunurile turceşti capturate la Griviţa pe 30 august 1877, cel care a desenat coroana regelui ca și sceptrele regale fiind marele pictor român Teodor Aman. Coroana de oțel avea aceeași formă cu cea a coroanelor regale moderne, era compusă dintr-un cerc completat de opt emisfere ce susțin globul regal și „Crucea Trecerea Dunării' și era îmbrăcată pe interior cu catifea roșie într-un contrast spectaculos cu oțelul lustruit până la strălucire. Ceremonialul de încoronare a fost asemenea celui de la încoronarea regelui Leopold al II-lea al Belgiei, coroanele fiind binecuvânatate la Mitropolie, înaintea cermoniei de Mitropolitul primar Calinic Miclescu și de Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu, și fiind apoi aduse la Palatul Regal de patru generali de armată. Regele a mers călare la încoronare, îmbrăcat în mare ținută de general de infanterie, apoi, în Sala Tronului, președintele Senatului împreună cu președintele Camerei Deputaților, au oferit regelui coroanele. Regele a rostit un discurs la finalul căruia și-a pus singur coroana pe cap în sunetul slavelor de tun, apoi Regina a îngenuncheat în fața lui și Carol i-a pus coroana de aur pe cap.

Dobrogea și Cadrilaterul
Un an mai târziu, României avea să-i fie recunoscută independenţa de stat prin Tratatul de la Berlin şi avea să primească în componenţa sa provincia istorică Dobrogea, care îi oferea gurile Dunării şi accesul la mare. Mai târziu, trupele românești vor participa sub comanda directă a Principelui Moștenitor Ferdinand al României și la cel de-al doilea război balcanic, în urma victoriei, România devenind una dintre puterile regionale şi având un statut consolidat de adevărat „arbitru' în zona Balcanilor și obținând, prin tratatul de pace semnat la București în 1913, Cadrilaterul. După încheierea războiului, Regele Carol I a primit dublul grad de mareșal, primind bastonul gradului atât de la Împăratul Germaniei, cât şi de la ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea, cel care avea să sfârşească cutremurător- în cel mai oribil asasinat al istoriei- împreună cu familia, sub gloanţele bolşevicilor.

  • va urma
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Povestile voastre