Discursul șocant al unui preot la înmormântarea unui tânăr care s-a sinucis

Există anumiți preoți care reușesc să ne îngrozească cu predicile și cu vorbele lor lipsite de har.

Asta s-a întâmplat și în Temperance, Michigan, unde un tânăr în vârstă de 18 ani s-a sinucis.

Părinţii băiatului care şi-a luat viaţa au fost îngroziţi când au auzit că preotul care venise la înmormântarea fiului lor a început să critice gestul acestuia.

Potrivit CNN, preotul cataloic Don LaCuesta a pus la îndoială faptul că Maison Hullibarger, în vârstă de 18 ani, ar putea ajunge în Rai.

Am vrut ca el să vorbească despre modul în care a trăit Maison, nu cum a murit, a declarat mama tânărului care s-a sinucis.

Părinţii consideră că preotul a murdărit imaginea copilului lor și l-a condamnat, considerându-l un păcătos.

„Stătea în fața noastră și ne condamna fiul, făcându-l păcătos. S-a întrebat dacă s-a căit suficient cât să ajungă în rai. A folosit cuvântul „suicid' de șase ori', a precizat Jeff, tatăl tânărului.

Biserica Catolică cataloghează sinuciderea ca fiind un păcat grav, însă poate fi iertat dacă s-a recurs la această măsură din cauza stresului psihologic extrem.

 

Iulia Sandu

Foto:123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Diverse