Deea Codrea va deveni mămică. Motivul pentru care nu a anunțat marea veste până acum

Deea Codrea va deveni mămică. Motivul pentru care nu a anunțat marea veste până acum

Deea Codrea, fostă concurentă de la emisiunea „Bravo, ai stil!' va deveni mămică pentru prima oară, iar urmăritorii ei de pe rețelele de socializare au fost profund emoționați de modul în care a făcut marele anunț.

Creatoarea de conținut a postat pe Instagram un clip în care apare împreună cu iubitul ei, Andrei Stoian. Ea a făcut câteva mărturisiri despre minunata perioadă pe care o traversează.

„S-a întâmplat să mi se întâmple. Fără să caut, fără să strig, fără să alerg, fără să fie nevoie măcar să mă întreb. S-a întâmplat să apari și să apară. Să simțim. Să fim… poate că nici tu, nici eu nu speram, nu bănuiam. Din doi ne-am născut noi, așa e dragostea, se întâmplă, pur și simplu. În sfârșit, acasă. Bun venit acasă, suflețel. Vorbim de tine încă de când am început să vorbim de noi', mărturisește viitoarea mămică în videoclip.

Deea Codrea, în vârstă de 29 de ani, a fost invitată în emisiunea „Vorbește Lumea', difuzată de Pro TV unde a dezvăluit că este însărcinată în 19 săptămâni, dar și sexul minunii din burtică. Motivul pentru care nu a anunțat sarcina până acum a fost că nu se vedea burtica și își dorea ca marele anunț să fie făcut într-un mod inedit. Ceea ce s-a întâmplat, realizând videoclipul emoționant postat pe Instagram.

„Dacă nu ar fi fost testul de sarcină, nu cred că mi-aș fi dat seama că sunt însărcinată. Toate se întâmplă atunci când trebuie să se întâmple. A fost ceva dorit și s-a întâmplat pe super repede înainte. Noi am început să fim într-o relație prin septembrie și voiam să ne mutăm. A apărut și bebe, prin ianuarie am aflat că o să avem un copil. Știm ce e, de aia m-am îmbrăcat în roz ca să vă spun că e băiețel. Sunt curioasă cum o să ne fie.'

Bucuria venirii unui copil pe lume este incomensurabilă, iar unii părinți își fac planuri imediat ce au aflat marea veste. La fel s-a întâmplat și în cazul Deei și a partenerului ei. Cei doi s-au gândit deja la un nume pentru băiețelul lor.

„Ne-am gândit la nume, să îi spunem Iian. Pe iubitul meu îl cheamă Stoian și sună cumva melodios și ne uitasem la un film, nu aveam nici un nume de băiat și ne-am uitat unul la altul și suna bine.'

Tot în cadrul emisiunii, Deea Codrea a mai povestit că a trecut printr-un divorț și nu s-a văzut niciodată în ipostaza de a deveni mamă. Acum, în schimb, știe cu aproximație și data nașterii micuțului. Acesta ar putea veni pe lume toamna aceasta, pe 11 octombrie.

„Eu am fost căsătorită și am divorțat și nu m-am văzut niciodată în postura asta de mamă pentru că eu chiar cred că e vorba de a simți că e persoana potrivită. Și în momentul în care am simțit asta, mi s-au părut că toate curg de la sine și că sunt firești. E un tip extraordinar, calm, răbdător și dornic să fie prezent, să mă ajute', a mărturisit Deea Codrea în emisiunea „Vorbește Lumea.'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete