De șase zile – peste 1000 de cazuri. România intră în colaps?

De șase zile – peste 1000 de cazuri. România intră în colaps?

De șase zile, în urma testelor efectuate, România înregistrează peste 1000 de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 zilnic. Invitat în cadrul jurnalului TVR, doctorul Virgil Musat a făcut următoarea declarație:

Sunt pacienți care prezintă forma respiratorie, care se manifestă prin febră, tuse, eventual curge nasul, doare gâtul. Sunt alții care prezintă cu totul alte simptome – diaree cu colici abdominale, subfebrilități, poate chiar febră. Sunt pacienți care prezintă doar dureri de cap și de mușchi. Această clasificare este importantă pentru a putea identifica pacienții, chiar dacă nu au formele clinice tipice', a spus doctorul Virgil Musta.

Potrivit experților acesta este al doilea val de coronavirul care era așteptat abia în toamnă. Peste tot în Europa se impun noi restricţii, după ce relaxarea a dus la creşterea fulgerătoare a numărului de cazuri. Doctorul Virgil Musta de la Timișoara a mai precizat:

E o situație îngrijorătoare, pandemia este într-o accelerare mare. În ritmul acesta, e posibil ca sistemul de sănătate să nu mai facă față în curând. Sunt zone unde deja sunt probleme. Terapiile intensive sunt ocupate, iar secțiile de boli infecțioase și spitalele suport de-abia fac față afluxului de cazuri. Trebuie luate măsuri foarte rapid, tocmai pentru a încerca să stopăm această evoluție a pandemiei. Altfel, riscăm să ajungem în situația Italiei, a Spaniei sau a Franței. Țări care cu sisteme de sănătate mult mai performante, nu au făcut față afluxului mare de pacienți'

În țara noastră până luni au fost confirmate 45.902 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Zilnic în România mor în jur de 19 pacienți de Covid, internați în spitalele din Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu. La secțiile de terapie intensivă sunt internați 353 de pacienți.

foto: 123rf

Citeste și:

Sunt mulți pacienți asimptomatici. Termenul asimptomatic, explicat pe înțelesul tuturor

În Italia se introduc teste rapide pentru cetățenii români care sosesc pe aeroporturi, gări și autogări

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri