De Paste, in excursie prin Europa

De Paste, in excursie prin Europa

Podurile Budapestei vazute de pe inaltimea Panoramei de la Belvedere

Oul de Paste urias, daruit budapestanilor de Oficiu de Turism al Croatiei

Palatul Parlamentului

 

Bijuteria din inima pustei
Unirea oraselor Buda si Pesta din anul 1873, aflate pe maluri diferite ale Dunarii, a dus la aparitia Budapestei, considerata azi una dintre bijuteriile turistice ale Europei. Pe atunci, cele doua orase erau unite printr-un singur pod, Podul cu Lanturi, dar azi Dunarea e traversata de noua poduri, renumite pentru arhitectura si interesul pe care il starnesc vizitatorilor.

Traditie si modernism.
Daca esti in cautarea Budapestei traditionale, cea cu muzee, palate, concerte si baluri, va trebui sa pendulezi intre cele doua maluri ale Dunarii si vei constata rapid ca este foarte greu sa te hotarasti ce anume merita mai multa atentie. Asadar, nu uita sa treci prin Cartierul Vechi, apoi pe la Biserica Matthias – Matei Corvin, sa admiri Panorama si apoi Palatul Vechi din Buda, sa mergi la Opera, pe Insula Margareta sau la Muzeul National, sa vizitezi Parlamentul si Piata Eroilor; nu parasi orasul fara sa intri in Basilica „Sfantul Stefan“ sau sa vezi Statuia Libertatii Ungariei.

Alte puncte pe care nu trebuie sa le excluzi din drumurile tale de-a lungul si de-a latul Budapestei sunt Bastionul Pescarilor, Muzeul Vinului si Rezervatia Naturala din Buda, care se intinde pe o zona deluroasa, sub care s-a format un complex de pesteri legate intre ele, care te vor ului cu stalactitele lor ciudate, in forma boabelor de struguri. In vecinatate, mai poti vizita cele 80 de izvoare si fantani termale, renumite in intreaga lume, care au fost transformate in bai cu bule, unde vin oameni de toate varstele.

Mai departe, un dejun in zona veche a orasului iti da posibilitatea sa alegi intre o multime de taverne cu mancaruri traditionale si cu apetisantul gulas unguresc, servit fierbinte si stropit cu vinuri de Tokay, iar seara, nu ar trebui sa ratezi Opera. Vei trai o experienta unica, chiar daca nu esti mare amatoare de muzica clasica. Inainte, sau dupa, poti lua cina la aristocraticul „Spoon Café“, restaurantul plutitor ancorat in mijlocul Dunarii, ori la „Fatal“, „restaurantul lui Pantagruel“, celebru in toata Europa.

Delicatese pascale
Impactul vizual budapestan e intotdeauna coplesitor si, garantat, acesta se dubleaza in perioada Sarbatorilor. Este foarte greu sa-ti imaginezi Pastele la Budapesta fara zeci si zeci de oua colorate si impodobite cu decoratiuni uimitoare, migalite cu mana si schimbate apoi intre prieteni, rude, vecini sau chiar simpli trecatori, si fara omniprezentul „Iepuras Prietenos“, a carui traditie se pare ca s-a nascut aici, prin secolul al XVI-lea.

In capitala Ungariei si mai cu seama in fermecatorul „Oras Vechi“ care se ridica dincolo de Lánchíd, Podul cu Lanturi, simbolul orasului, ouale decorate se agata la ferestre, langa plante, si pe crengutele de salcie, iar vitrinele magazinelor de dulciuri si patiserie sunt pline cu clopotei din zahar colorat, ciocolata si martipan. Obiceiurile religioase si laice nu difera prea mult de cele ale bisericii ortodoxe. Saptamana Mare incepe cu Duminica Floriilor, cand se sfintesc ramurile de salcie care apoi sunt impartite celor care participa la slujba.

Una dintre cele mai spectaculoase zile este vinerea in care are loc „Drumul Crucii“, o repetare simbolica a drumului Mantuitorului, de cand este osandit, pana cand invie. Traditiile din Duminica Pastelui incep cu bucuria celor mici, care gasesc sub pat cadourile ascunse de Iepuras, si orice calator trebuie sa ia parte la un mic-dejun cu oua de Paste, sunca si kalács cald, ruloul dulce incarat cu nuci si ciocolata.

Cosul de Paste care se ofera la masa traditionala contine cate o ramura de salcie, felii de pasca cu branza, unse cu unt de casa, carnati Csabay pusi pe o farfurie, oua vopsite, cas sau branza, sarea ca simbol al corpului lui Iisus, paine si putin hrean care aminteste de durerea Patimilor. A doua zi se celebreaza „Lunea Umeda“, un obicei traditional maghiar, cand baietii stropesc fetele intalnite in drum, fie ca le cunosc sau nu, cu parfum sau cu apa parfumata, ca semn al norocului, iar fetele le ofera in dar oua impodobite. Este o zi a ospitalitatii, in care portile sunt deschise pentru oricine, se dau felicitari de Paste, se servesc prajiturele si o caisata considerata specialitate ungureasca.

Un sejur de Paste la Budapesta te-ar putea costa intre 160 si 200 de euro, in functie de numarul de zile, de tipul de cazare si de transport, dar exista si variante de turism individual, unde costurile pot fi si mai mici.
 

Castelul Huniazilor din Romania are o copie la Budapesta

Biserica Matthias din Orasul Vechi Buda


Bastionul Pescarilor

 

Statuia aurita a lui Johann Strauss

Portalul Gloriette, de la Schonbrunn

Impresionanta catedrala "Sfantul Stefan"

Paste cu parfum imperial
Daca pana acum n-ai avut prilejul sa-ti oferi o minivacanta la Viena, este momentul sa o faci acum, deoarece de Sf. Paste, fosta capitala imperiala devine un loc unde legenda se imbraca in realitate. Vei avea parte de plim-bari romantice, lux si stralucire, catedrale si palate aurite si drumuri la pas printre zeci de tentatii…

Targul de la SchÖnbrunn.
Fiecare ora vieneza aduce cu sine o descoperire: de la complexul Hofburg sau Palatul Albertina si pana la Stephan’s Dom (Catedrala „Sf. Stefan“), la Figaro House, ori la procesiunile de la Belvedere care poarta platforme cu alegorii ale scenelor biblice.

Pe platforma Palatului Schönbrunn, te delectezi cu spectacolul din Ostermaerkte, unul dintre cele mai frumoase Targuri de Paste, unde gasesti produse traditionale, obiecte de arta si ai ocazia sa savurezi specialitati austriece: mierea din Carintia sau branza de Vorarlberg. Tot aici, poti sa gusti o felie din celebrul cozonac vienez de Paste, acoperit cu bomboane si fructe zaharisite si imbracat in ciocolata fierbinte.

Vanatoarea de oua.
Magazinele vieneze pastreaza traditia catolica a oului din ciocolata cu lapte si a iepurasilor incarcati cu surprize, iar in Duminica Pastelui, obiceiul este ca toti copiii sa participe la celebra „Vanatoare de oua“ care se desfasoara la Children’s Museum, unde micutii pornesc in cautarea oualor din ciocolata ascunse cu grija de Iepuras, prin camere si prin toata gradina.

Un alt obicei vienez consta intr-un concurs de rostogolire a unor oua crude pe o panta. Oul care nu se sparge este declarat „Oul victorios“ si simbolizeaza piatra data la o parte de pe mormantul Mantuitorului.

Legenda crestinilor catolici spune ca, dupa Mesa din Joia Mare, clopotele tuturor bisericilor inceteaza sa bata fiindca zboara toate la Roma, ducand cu ele durerea crucificarii lui Hristos. La Vatican, clopotele zburatoare primesc dezlegarea din partea Papei si se intorc in prima zi de Paste, aducand si o multime de oua de ciocolata.

Noi atractii.
Primavara aceasta, un sejur vienez iti aduce si alte surprize: festivalul de moda „Modepalast“, unde peste 100 de case de moda isi prezinta creatiile, de la cele streetwear, la urban wear si high fashion; un nou terminal naval, o bijuterie arhitectonica din otel si sticla, ridicata pe trei niveluri, chiar in centrul Vienei, de la Schwedenplatz pana pe malul drept al Donaukanal, un brat adiacent al Dunarii; cunoscutul „Festival vienez al savorilor“ din Stadtpark, dar si concertele si spectacolele in aer liber, din Piata Herbert von Karajan, chiar langa cladirea Operei de Stat de pe Ringstrasse.

Un circuit vienez de Paste, de sase zile, care include cazarea la hotel de 4 stele, masa festiva de Paste si transportul, costa circa 250 euro cu autocarul si 320 euro cu avionul.
 

Basilica Nessebar este monumentul protejat si dateaza de peste 400 de ani

Terasele cocotate pe pante, deasupra marii, iti ofera un spectacol fascinant.

In micile case-muzeu, poti admira vechile traditii bulgaresti.

 

Farmecul discret al Evului Mediu
Daca te-ai gandit pentru anul acesta la o vacanta de Paste care sa iasa din limitele unei calatorii banale, dar care sa nu te oblige sa scoti o multime de bani din buzunar, poti alege fara regret un loc uimitor si incarcat de istorie crestina: insula Nessebar din Bulgaria.

Romantism balcanic.
Toti cei care au fost aici au considerat-o fascinanta: un oras-port, monument UNESCO, care arata intocmai ca o bijuterie incremenita in vechimea secolelor, slefuita, rand pe rand, de stapaniri succesive: ostrogotii, bizantinii, venetienii… Orasul este incarcat de sclipiri de arta bisericeasca ortodoxa, risipite printre elemente de arhitectura gotica si renascentista. Orice drum printre casele orasului se cere repetat, pentru a gusta romantismul medieval al stradutelor in panta, pavate cu piatra, al melanjului savuros de Bizant ortodox cuminte si Ev Mediu balcanic, colorat de piatete cu fantani, de multimea de acoperisuri din olane rosii, ori de restaurante, cafenele si multimea de ateliere de artizanat.

Biserici vechi de cateva secole.
Aerul cald al inceputului de primavara te va indemna fara indoiala la plimbari lungi prin vechiul oras, iar costumele, dansurile si traditiile populare legate de cea mai importanta sarba-toare ortodoxa din Bulgaria, ca si emotia pura a ceremoniilor religioase la care vei asista in bisericile de piatra cioplita, vechi de cateva secole, vor insemna cu adevarat o traire greu de repetat. De altfel, pe varful insulei, exista un altar-platforma al celei mai vechi basilici, deschis catre nemarginirea marii, unde se savarseste slujba in aer liber si de unde poti admira spectacolul sutelor de lumanari coborand ca un rau luminos pe stradutele inguste, care abia depasesc latimea de un metru.

Liniste si relaxare.
Un obicei stravechi cere ca fiecare cres-tin sa vopseasca ouale doar in Joia Mare si sa le duca la biserica, iar apoi sa ingroape unul dintre oua, pentru a se desparti de toate relele si necazurile. Tot de Paste, fetele tinere isi dau primul lor „examen gastronomic“, pregatind gogosi in miere si zahar, o specialitate bulgareasca cu care vei fi intampinata in toate casele carora le treci pragul. O surpriza pe care o vei avea la Nessebar sunt conditiile de cazare si preturile deosebit de convenabile. Camere generoase, terase deschise catre mare, hoteluri mici, de familie, cu 12-16 camere, sau complexe de 5 stele, multa liniste si relaxare si, poate mai mult ca orice, o atmosfera deosebita, ca o intoarcere catre tine insati, fie ca esti o persoana religioasa, fie ca nu.

La Nessebar se ajunge in trei ore cu masina, pe la Giurgiu (80 km de la Varna), iar costul unui sejur all inclusive incepe de la 70 euro de persoana.

 

Adrian Ciltan; foto: Shutterstock.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta