De ce nu și-a operat Barbra Streisand niciodată nasul?

La începutul carierei sale, Barbrei Streisand i s-a atras atenția asupra faptului că, dacă nu își va opera nasul, șansele la o carieră în showbiz îi vor fi egale cu 0, scrie OK! Magazine.

Cu toate acestea, artista a refuzat categoric să-și retușeze trăsătura definitorie a chipului. Deși s-a împotrivit operației de rinoplastie, Barbra a reușit să devină, în ciuda profilului său, starul legendar de azi.

De ce nu și-a operat Barbra Streisand niciodată nasul?

Nu și-a operat niciodată nasul, dar a apelat la alte intervenții de înfrumusețare. Acum în vârstă de 77 ani, artista, câștigătoare a unui Oscar, Grammy, Tony și Emmy, arată cât se poate de bine.

De ajutor i-au fost și intervențiilor plastice de aproape 40.000 de dolari la care a apelat de-a lungul timpului, dar și tratamentele estetice în valoare de 7.000 de dolari, la care apelează în mod regulat, mai precizează OK! Magazine.

La ce alte intervenții a apelat?

Lifting facial

Pielea artistei și-a pierdut din elasticitate, însă liftingurile faciale au avut, de-a lungul trecerii anilor, un rol benefic.

Intervenție asupra bustului

Deși nu a confirmat intervenția de la nivelul sânilor, dat fiind aspectul ferm al acestora, specialiștii de la nivel internațional sunt de părere că artista ar fi apelat la câteva modificări de bun gust.

Ridicare a pleoapelor

Între imaginile de la începutul carierei și cele de acum, o diferență atrage atenția. Excesul de piele al pleoapelor superioare a fost îndepărtat.

De ce nu și-a operat și nasul?

În timpul mișcării #MeToo, Barbra Streisand a spus că ea nu a fost hărțuită sexual pe timpul îndelungatei sale cariere în cinematografie și muzică datorită faptului că n-a fost niciodată acea femeie cu o frumusețe tipică Hollywoodului.

Alt posibil motiv al acestei alegeri poate fi și acela că o astfel de intervenție și în acea zonă i-ar fi putut afecta timbrul unic ce i-a asigurat succesul de-a lungul trecerii deceniilor.

Foto: Hepta.ro

Citește și:

De ce Prințul Harry și Meghan Markle nu mai urmăresc pe nimeni pe contul lor de Instagram! Motivul este unul surprinzător

Fotografii nemaivăzute cu Meghan Markle din timpul sarcinii! Ducesa de Sussex le-a făcut publice cu ocazia anunțării unui nou proiect

Prințul Harry și Meghan Markle vor avea doar doi copii. Decizia Ducilor de Sussex de a nu avea mai mulți moștenitori are legătură cu… viitorul planetei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete