De ce mi-a placut in Vietnam

De ce mi-a placut in Vietnam
Uncategorized

Simona Diac este o tanara care a fugit intotdeauna de banal si de locurile comune. La 19 ani, pleaca la Hanoi ca sa studieze limba vietnameza. Acolo il intalneste pe cel care ii va fi sot, apoi se reintoarce in Romania. Viata ei este o insiruire de evenimente neobisnuite, care i-au slefuit personalitatea si au facut-o sa iubeasca oamenii din ce in ce mai tare.

E greu sa o caracterizezi succint pe Simona Diac. Face parte din casta oamenilor complecsi si excentrici in preajma carora iti doresti sa fii, pentru ca apropierea de ei simti ca te scoate din anonimat. Admiratia fata de acest tip de oameni creste atunci cand iti dai seama ca asta e firea lor, nicidecum un rol construit. Sa fii bun si generos, dar totusi rational, sa fii cu adevarat altruist intr-o societate in care valoarea omului e direct proportionala cu grosimea portofelului este un lucru, intr-adevar, uimitor.

Simona face parte din categoria oamenilor norocosi care a venit pe lume intr-o familie echilibrata si unita. Tatal, Simion Diac, este primul translator de vietnameza din Romania si a lucrat ani de zile la Ministerul de Externe. Cu siguranta, destinul Simonei este marcat de parinti. Pe de o parte, e vorba de pasiunea tatalui pentru cultura vietnameza, si pe de alta, de sensibilitatea mamei, care a incercat sa-i cultive, de mica, simtul artistic. In copilarie a facut balet, pictura, atletism de performanta si gimnastica. Cand avea doi ani, familia s-a mutat in Vietnam pentru patru ani de zile, tatal fiind secretar in cadrul Ambasadei Romaniei de la Hanoi. A fost primul ei contact direct cu a-ceasta tara care, mai tarziu, isi va pune o amprenta adanca asupra vietii ei. Apoi s-au reintors in Romania si lucrurile au decurs normal, ca in orice familie. Cand Simona a intrat in clasa a XII-a, parintii au indrumat-o catre ASE. A reusit din prima, la Turism.
Chiar inainte de inceperea anului universitar, tatal a anuntat-o ca statul vietnamez ofera burse studentilor din Romania. Nu era o tara in care multa lume sa-si doreasca sa mearga, scopul oferirii acestei burse fiind invatarea limbii vietnameze. "Daca nu esti cu adevarat pasionat, daca nu-ti doresti intr-adevar acest lucru, este foarte greu de crezut ca poti invata o limba atat de dificila."

Si uite asa, la inceputul anilor ’90, cand avea 19 ani, Simona si-a facut bagajele si a plecat la Hanoi, unde a fost cazata intr-un camin cu conditii modeste si reguli foarte stricte: dupa ora 23, nimeni nu mai avea voie sa iasa din campus.
"Studentilor straini le era interzis sa paraseasca orasul. Aveam nevoie de o multime de aprobari speciale. Asa ca singura excursie pe care am facut-o a fost la Halong, locul unde s-a filmat Indochina, cu Catherine Deneuve in rolul principal. E primul film international facut in Vietnam, pana atunci toate filmele cu tematica vietnameza fusesera turnate in Cambodgia sau Thailanda. Este o regiune fantastica, cu peste 200 de stanci care ies din apa si fiecare are o legenda, iar apa e atat de limpede, incat se vad coralii si la adancime mare."

Cu toate astea, la inceput a fost foarte greu. "Cand am ajuns in Vietnam, nu stiam sa fac nimic, pentru ca nu locuisem niciodata singura, iar mama ma rasfatase. Am invatat sa le fac pe toate si pana la urma m-am descurcat. Am fost extrem de ambitioasa si mi-am dorit mult sa ma integrez si sa invat limba vietnameza."
In primele trei luni, a invatat cum se pun accentele in momentul vorbirii, in functie de care se schimba sensul frazei. Au urmat nopti in care incerca sa desluseasca sensul cuvintelor, sa citeasca cat mai mult si sa asimileze corect. Totusi, cand iesea pe strada si se adresa vietnamezilor, acestia nu intelegeau mare lucru. Fiind oameni voiosi si buni din fire, ii zambeau cu ingaduinta. Si-a dat seama ca traieste ca intr-un laborator si limba pe care o invata era una sofisticata, literara, aproape fara nici o legatura cu oamenii simpli, dintre care 75% sunt analfabeti si au un mod diferit de a vorbi intre ei (toate filmele sunt dublate, pentru ca ei nu stiu sa citeasca).

Asa ca s-a hotarat sa invete vietnameza cunoscand cat mai multi oameni obisnuiti. "Incepeam cursurile la ora 7, terminam la 14, mancam de pranz, apoi ma suiam pe bicicleta (majoritatea vietnamezilor se deplaseaza astfel), ma plimbam pe strazi si ma opream in toate locurile care imi ieseau in cale: magazine, restaurante; in felul asta am ajuns sa ma inteleg cu ei. Pot sa spun ca am ajuns sa vorbesc foarte bine si sa le inteleg obiceiurile." Desi i-a fost greu, Simona spune, foarte sigura pe sine, ca "dupa copilarie, perioada cea mai fericita din viata mea, anii de studentie acolo au fost cei mai frumosi."

Un alt loc fantastic, pe care a avut voie sa-l viziteze cu colegii in fiecare an, este Pagoda parfumata, un loc sfant, sufocat de credinciosii (budisti) veniti in fiecare primavara sa aprinda betisoare parfumate. Ca sa ajungi aici, trebuie sa urci sute de trepte pe un munte plin de caisi infloriti (de aici, si numele). In acest templu sunt doua pietre – Piatra femeii si Piatra barbatului -, iar traditia spune ca femeile insarcinate vor naste fata ori baiat in functie de piatra pe care o vor atinge.

Simona (intre timp devenise Mona, vietnamezilor fiindu-le era mai usor sa-i pronunte numele in felul acesta) nu s-a dat in laturi de la a degusta specialitati locale, adica sarpe, tap, oua clocite, viermi de matase. Toate aceste experiente, familiile in care a intrat si cu care s-a imprietenit au ajutat-o sa-si elaboreze cat mai bine lucrarea sustinuta la sfarsitul facultatii.

Chiar si intalnirea cu sotul ei a fost una iesita din comun. In anul intai de facultate, cand a implinit 20 de ani, a organizat o petrecere in camera de camin impreuna cu ceilalti colegi. Atunci a venit si el, invitat de colega ei de camera. Nu s-a intamplat nimic intre ei, nici nu s-au placut prea tare, si nu s-au mai vazut un an de zile. Apoi, de anul nou vietnamez, pe la jumatatea lui februarie, a hotarat sa ramana la camin, desi toti colegii ei petreceau. Nu era suparata ori trista, insa a preferat sa ramana ca sa se pregateasca pentru examene.

A fost mana destinului, fiindca in acea seara a batut la usa el si a invitat-o la nunta celui mai bun prieten al lui. Nu s-a gandit prea mult si i-a acceptat invitatia. S-au urcat pe motocicleta si au pornit spre nunta. Apoi a dus-o pe Simona la bunicul lui si la rudele apropiate. "Seara tarziu, m-a condus in camera de camin, mi-a luat mana si mi-a spus: ‘Intr-o buna zi tu, vei fi sotia mea’. Eu am ras, de parca mi-ar fi spus o gluma, pentru ca niciodata nu m-am gandit ca o sa ma marit asa devreme, fiind o fire foarte independenta." Deznodamantul? Opt luni mai tarziu a avut loc logodna si dupa alte doua saptamani s-au casatorit conform traditiei vietnameze. Simona avea 21 de ani, iar sotul ei, Cuong, 25.

In 1993, cand si-a terminat studiile, au revenit in Romania si au deschis o mica afacere, care nu a mers prea mult. De data asta, lucrurile s-au inversat, sotul Simonei fiind nevoit sa invete romaneste si sa se adapteze obiceiurilor noastre. I-a fost greu, dar a reusit. Simona recunoste ca a fost putin egoista, acasa vorbind numai in vietnameza, ca sa nu uite limba, dar pentru sotul ei acest lucru era un impediment. Cand Simona a hotarat sa-si caute un loc de munca, i-a fost foarte greu, singura varianta fiind Ministerul de Externe, unde lucra tatal ei. Acesta insa a refuzat sa o ajute, considerand ca fiica lui trebuie sa se descurce singura. O vreme, a ingrijit copii cu probleme dintr-un centru de plasament. Insa a fost munca voluntara, care mai mult ii satisfacea nevoia de a fi de folos oamenilor.

In cele din urma, ajutorul a venit din partea unei foste colege de liceu, care i-a spus ca Lutas, o companie din cadrul Aeroportului Otopeni, cauta agenti de insotire a pasagerilor la sol. Aproape trei ani a lucrat aici, iar sotul ei (foarte talentat la pictura si la confectionarea bijuteriilor) a lucrat pentru un mic atelier. Apoi, in 1995, Simona a devenit angajata Pro TV-ului, unde a lucrat la emisiunea de dimineata, realizata de Florin Calinescu. Simona spune ca nu si-a facut niciodata planuri de viitor, insa a fost un om norocos, care a facut intotdeauna ce i-a placut. "Toate lucrurile din viata mea au venit brusc, fara sa le prevad."

Spune ca cel mai mare defect al ei este faptul ca nu poate face compromisuri, mai cu seama in viata personala. Poate asa se explica si divortul prin care a fost nevoita sa treaca, dupa sapte ani de casnicie. Este un moment peste care a trecut cu delicatete, nefiindu-i usor sa vorbeasca nici acum, dupa cinci ani. Cuong s-a recasatorit cu o romanca si are un baietel. Povesteste ca sunt inca foarte buni prieteni si imi arata cu duiosie o poza din telefonul mobil, facuta baietelului chiar in Ajunul Craciunului.

Si cum norocul a insotit-o in momentele importante, la intalnirea de zece ani de la incheierea liceului s-a revazut cu toti colegii, inclusiv cu Razvan Enache, care pe vremea aceea era director de programe la Prima TV. El i-a facut o propunere foarte interesanta, pe care a acceptat-o. In felul acesta, a ales sa-si schimbe locul de munca, pentru ca i se dadea ocazia sa faca ceva ce isi dorea de mult: film. Asa a aparut emisiunea "Filmul si televiziunea", difuzata in fiecare duminica, din aprilie 2002, emisiune pe care Simona o produce integral; in plus, e programming manager.
Simte ca si-a gasit locul din punct de vedere profesional, dar in privinta vietii sentimentale isi pune multe intrebari. A decis sa devina iar studenta, de data asta la Psihologie. Spera ca la terminarea studiilor sa poata oferi ajutor autorizat copiilor cu probleme din centrele de plasament. Sigur va reusi, pentru ca e un om bun si o adevarata invingatoare.

In imagine: De ziua ei: inconjurata de nepoti, fini

de Alexandra Casiel; foto: arhiva personala a Simonei Diac

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din