Daniel Onoriu, noi vești despre starea sa de sănătate: „O să ne trezim peste noapte că…”

În luna decembrie, întreaga țară a fost șocată când a aflat că pilotul Daniel Onoriu se află în stare gravă la spital după ce a suferit complicații în urma unei intervenții de micșorare a stomacului.

Daniel Onoriu se află încă internat la Spitalul Floreasca din Capitală, iar Isabela Onoriu a oferit noi vești despre cum evoluează starea sa de sănătate. Aceasta susține că este mult mai bine, a deschis ochii și este încrezătoare că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine.

Din nefericire, situația este în continuare dificilă, însă Daniel Onoriu dă semne că își va reveni și va merge acasă acolo unde este așteptat de întreaga familie.

„În momentul de față este un pacient staționar stabil. Adică, nu e nici mai rău, nici mai bine. De câteva zile i s-au redus sedativele și, dacă pot spune, e foarte puțin conștient', a spus Isabela Onoriu într-o emisiune TV.

Daniel Onoriu a deschis ochii și își mișcă membrele. Un moment emoționant a fost când soția sa se afla în salon și a reacționat atunci când a realizat că aceasta este lângă el.

„Are o privire…nu fixă. Adică, nu s-a uitat la mine, dar când i-a spus doamna asistentă că am venit eu, am vorbit mai tare. A deschis ochii mai mult. Are mici reacții. Adică, își mișcă o mână, un picior', a mai spus ea.

Fiind un campion din fire, cu siguranță va depăși acest impas, susține partenera de viață a pilotului. Întreaga familie este conțientă că recuperarea va fi extrem de dificilă și grea, însă nu imposibilă.

„Șanse sunt. Eu cred în continuare că sunt șanse să își revină, dar nici nu gândesc altceva. El o să-și revină, o să fie bine. Dar la ce are, la ce a avut, că acum e mai bine decât problemele de la început, eu cred că o să fie bine.

Nici nu accept altceva! Recuperarea este de durată, cu pași mici. Nu o să ne trezim peste noapte că Daniel s-a ridicat din pat și merge. O să fie cu pași mici, dar e spre bine, cu ajutorul lui Dumnezeu', a mai declarat încrezătoare Isabela Onoriu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete