Dana Săvuică, intervenție de urgență la coloană

Dana Săvuică a încercat să evite o operație de hernie de disc. A apelat la diverse metode de tratament, însă până la urmă tot la operație a ajuns.

Daca Săvuică a fost prezentă în emisiunea lui Cătălin Măruță cu o săptămână înainte să ajungă la operație. Cu o durere vizibilă de picior, aceasta a povestit că merge la un chiroterapeut pentru a-i ameliora durerea. Însă la câteva zile distanță, vedeta s-a prăbușit de durere în baie.

Mi s-a spus foarte clar că trebuie să ajung la neurochirurgie, la neurochirurg, la operat. Dar eu, bineînțeles că nu voiam să mă operez, pentru că normal, ca orice om, mi-e frică de operație. Am făcut alte produceduri care nu știu dacă m-au înrăutățit, dar nu mi-au făcut bine deloc.'

Dana Săvuică a povestit cum în weekend a mers la mare, pentru o cură de aerosoli.

„Duminică am ajuns acasă și m-am prăbușit în baie. Am anchilozat. M-au luat cu salvarea, m-au pus puțin pe picioare, m-au mobilizat, dar durerile erau foarte mari. Efectiv, urlam de durere, făceam ca un animal. Mă durea absolut tot, rămăsesem încremenită.'

Dana Săvuică: „Trebuie să stau cumințică 2 săptămâni'

Medicul care a determinat-o să se opereze a făcut-o să-i treaca frica de ace, de sânge, de vene, de operație.

Mi s-a spus că am avut o hernie de disc foarte urâtă și foarte mare și dacă mai stăteam mult… recomand tuturor celor care suferă de așa ceva să nu mai stea pe gânduri și să meargă la consulații, să vorbească cu un neurochirurg.'

Ea a povestit și pe rețelele de socializare despre acest moment dificil din viața ei, peste care a trecut cu brio.

Trebuie să stau cumințică două săptămâni, trebuie să mă relaxez, nu trebuie să fac mișcări bruște, nu trebuie să mă aplec, să car absolut nimic, nu trebuie nici măcar să iau în brațe pisicica, cățelul, iubitul. Oricum o să fie boierie pentru mine. O să stau relaxată și o să facă alții treabă în jurul meu. Dar sunt oameni care știu că mă iubesc.'

Dana SăvuicăSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Citește și: De ce Elena Ceaușescu a fost geloasă pe Ramona Bădescu?

Foto: Facebook/Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete