Cum vorbești cu copilul tău despre sex

Cum vorbești cu copilul tău despre sex

Printre datoriile esențiale ale părinților se numără și discuțiile pe care trebuie să le aibă cu copilul despre reproducere, sexualitate și despre felul în care funcționează organismul uman. Este necesar să recunoști importanța comunicării sincere, deschise și lipsite de prejudecăți, în relația cu copilul tău, și să ții cont de nevoia acestuia de a avea părinți care îl îndrumă la fiecare pas. Indiferent de vârsta la care decizi să discuți cu copilul despre sex, nu uita că fiul sau fiica ta va încerca să ocolească subiectul, mai ales în perioada adolescenței, când crede că are deja toate răspunsurile. Găsește un moment potrivit și fă-te auzită, chiar dacă protestează. Cu siguranță va aprecia punctul de vedere al unui adult cu experiență. Iată câteva sfaturi de care să ții cont:

Comunică deschis și structurează-ți ideile

Discuția despre sex nu este o conversație deschisă o singură dată, din obligație și, mai apoi, uitată sub preș. Aceasta trebuie să devină un pod între copilul tău și tine, care îl încurajează să se întoarcă la sfaturile și informațiile tale ori de câte ori are nevoie. În același timp, ca mamă, trebuie să știi când are nevoie de tine fără să inițieze chiar el conversația. 

Ține cont de vârsta copilului tău. Nu îl asalta cu informații dacă este prea mic și nu uita de detaliile importante dacă acesta a atins deja vârsta adolescenței sau se îndreaptă spre descoperirea propriului corp și a noilor experiențe. Felul în care abordezi această discuție trebuie să cuprindă toate informațiile de care el va avea nevoie. De la sistemul reproductiv, consimțământ, legături emoționale, la boli cu transmitere sexuală, copilul tău are nevoie de surse de încredere din care își poate lua informațiile. Discută despre sexul protejat și pericolul de a se infecta cu boli precum hepatita B, însă fără a încerca să-l sperii. Felul în care comunici trebuie să deschidă o conversație, nu să seteze reguli stricte.

Acceptă întrebările de orice natură

Ca părinte este important să ai o minte deschisă și să iei în considerare toate grijile și întrebările pe care și le pune copilul tău. Acest lucru înseamnă că trebuie să iei în calcul felul în care acesta se raportează la lume și să înțelegi felul lui de a procesa informațiile. Vârsta și lumea în care trăiește îl fac mai conștient de problemele din jur și mai matur decât ai crede chiar tu.

Ține cont de spectrul LGBT și încearcă să înțelegi felul în care se identifică adolescentul tău de la un anumit punct. Cu cât deschizi aceste discuții mai devreme, cu atât mai ușor îi va fi să înțeleagă ceea ce-l reprezintă și să se simtă acceptat de familie. Încurajează-l să pună întrebări la orice vârstă și nu ignora subiectele care ar putea să te facă să te simți inconfortabil. Este esențial să poți face diferența între părerile tale și fapte sau informații clare. Nu le trece pe cele din urmă prin filtrul personal, ci prezintă-i lumea așa cum arată cu adevărat.

Documentează-te

Nu te baza doar pe experiența personală când discuți cu copilul tău despre sex și relații. Acesta trebuie să-și creeze propriile experiențe, să învețe din ele, dar nu să pornească în aventurile sale fără informațiile necesare. De aceea, s-ar putea să fie nevoie să te documentezi, mai ales în ceea ce privește subiectele pe care nu le-ai explorat nici tu în teorie sau practică. Nu uita niciun moment că trebuie să eviți reacțiile contrariate sau refuzul de a răspunde la întrebările esențiale. Când nu știi, recunoaște acest lucru în fața copilului tău și asumă-ți responsabilitatea de a învăța împreună cu el. Există o mulțime de resurse online, inclusiv articole științifice, care te pot ajuta să-ți îndrumi copilul, de exemplu, canalul de Youtube Sexul vs Barza, care îi ajută pe tineri să descopere răspunsurile la întrebările despre sex, relații, intimitate și corp.

Discută deschis cu copilul tău dacă îți dorești ca acesta să ajungă un adult echilibrat, deschis și informat. Aceste conversații sunt necesare pe tot parcursul vieții sale, te vor aduce mai aproape de el și te vor ajuta să pui bazele unei educații sănătoase încă de acasă.

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Bioclinica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie