Foarte multe persoane își decorează locuința folosind plantele de cameră. Chiar dacă sunt frumoase și dau viață oricărui spațiu, acestea au nevoie de o îngrijire aparte.
Udatul plantelor este poate cea mai întâlnită problemă atunci când vine vorba despre îngrijirea acestora. De cele mai multe ori, oamenii sunt mult prea ocupați și uită să facă acest lucru, iar atunci când își dau seama, planta este deja compromisă. Mai mult, există și situația în care plantele sunt udate excesiv și ajung să putrezească. Pentru că soluția de mijloc este destul de greu de găsit, cei care vor să se bucure cât mai mult timp de fumusețea plantelor de cameră pot apela la un truc foarte simplu.
Cuburile de gheață sunt de mare ajutor atunci când vine vorba despre îngrijirea plantelor, potrivit goodhousekeeping.com. Puse în ghiveci, acestea se vor dezgheța treptat și astfel planta își va lua exact cantitatea de apă de care are nevoie. Pentru a obține cele mai bune rezultate, asigură-te că pui în fiecare săptămână câteva cuburi de gheață în ghiveci. Această metodă se potrivește perfect pentru plantele greu accesibile, în special pentru orhidee. Având niște rădăcini voluminoase, aceasta este destul de dificil de udat, motiv pentru care cuburile de gheață reprezintă cea mai bună variantă pentru hidratarea plantei.
Foto: 123rf.com
Citește și:
Care este semnificația celor mai cunoscute 10 plante pe care le faci cadou
5 plante otrăvitoare pe care le ai și tu în grădina ta
Plante care te lasă fără energie. Evită să le ai în cameră