Cum se montează corect un termostat de centrală?

Atunci când vine vorba despre încălzire, oricine își dorește să se bucure de o temperatură cât mai plăcută acasă și, în același timp, să reducă pe cât posibil cheltuielile. Exact acestea sunt cele două obiective pe care le îndeplinește cu succes un termostat de centrală.

Un astfel de accesoriu este un aparat care permite reglarea temperaturii furnizate de o centrală termică într-o încăpere. Principiul de funcționare este cât se poate de simplu. Utilizatorul reglează temperatura dorită, de exemplu 21 de grade, iar aparatul comunică centralei faptul că încăperea trebuie încălzită până la această temperatură. 

Odată atinse cele 21 de grade, este emisă comanda de oprire a centralei. Ulterior, când temperatura scade sub cea setată, centrala va primi din nou semnalul de pornire, până când în încăpere vor fi din nou 21 de grade Celsius. 

Cum trebuie montat un termostat de centrală?

Montarea corectă a unui astfel de echipament este esențială, dacă îți dorești să te ajute să economisești cât mai mult combustibil, indiferent că este vorba despre curent electric, gaze sau lemne. Pentru a reuși să te simți confortabil într-o casă călduroasă, fără să plătești exagerat, iată ce reguli va fi nevoie să respecți!

  • poziționarea corectă în locuință. Mai precis, un termostat centrala trebuie poziționat într-o cameră etalon, numită și cameră-pilot. Cele mai potrivite încăperi sunt holul casei sau un living open-space, deoarece temperatura înregistrată acolo poate fi considerată un etalon pentru întreaga locuință;
  • poziționarea corectă în încăpere. Și aici există o serie de reguli ce se cuvin respectate. Mai precis, dispozitivul se montează la o distanță de aproximativ 1,5 metri de sol, departe de orice sursă de căldură, de frig sau de curent. El nu trebuie plasat nici la nivelul podelei și nici aproape de tavan, deoarece temperatura înregistrată trebuie să fie chiar cea resimțită de locuitorii casei;
  • alegerea momentului potrivit. Pentru a-și îndeplini cât mai bine funcțiile pentru care a fost creat, un termostat de centrală trebuie să fie achiziționat în același timp cu centrala termică și instalat de către tehnicienii care pun în funcțiune centrala. Astfel, e bine ca echipamentul să fie deja instalat în momentul în care vin primele zile reci și apare nevoia de a încălzi locuința, pentru a te simți cât mai confortabil. 

Tipuri de termostat de centrală

În funcție de necesitățile și preferințele proprii, fiecare utilizator poate alege între mai multe tipuri de cronotermostat. Toate permit reglarea temperaturii, însă unele dintre ele vin cu diferite dotări suplimentare.

Primele modele apărute și, în același timp, cele mai ieftine sunt dispozitivele ambientale mecanice, care au un simplu disc cu ajutorul căruia este setată temperatura. Există, apoi, modelele electronice și digitale, mai noi, cu un cost mai ridicat, dar și cu o precizie mai mare.

Echipamentele wireless nu implică prezența unor fire. Receptorul se leagă la centrală printr-un cablu și se poziționează în apropierea lui, iar emițătorul se poate poziționa oriunde în cameră, funcționând ca o telecomandă. Are capacitatea de a sesiza temperatura ambientală și, în funcție de valorile sale, transmite semnale receptorului, care pornește și oprește, după necesități, sistemul de încălzire.

Pentru confort deplin și reducerea costurilor, alege un termostat centrala potrivit! Vei observa o mare schimbare în bine, odată cu sosirea iernii!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial