Cum se înțeleg, de fapt, cei doi copii ai Elenei Gheorghe. „Se aleargă, se ciondănesc. Încercăm să menținem echilibrul”

Elena Gheorghe și Cornel Ene sunt părinții a doi copii, Nicholas, în vârstă de 13 ani și Amelie, în vârstă de 7 ani. Cei doi sunt căsătoriți din 2011 și formează unul dintre cele mai solide cupluri. Interpreta a dezvăluit în cadrul unui interviu, cum este relația între cei mici și cum gestionează ea și soțul ei situația.

Nicholas merge cu pași repezi către adolescență, iar Amelita este încă un copil. Îi place foarte tare să se joace cu păpușile și sper să dureze cât mai mult această copilărie. Pentru că mi se pare că e cel mai bine să ai la bază multă copilărie. Ei sunt într-o perioadă în care se contrazic foarte des, într-o perioadă în care își găsesc motive de ceartă pe orice, pe te miri ce, și de contradicție.

Dar mai au momente când se iubesc, sunt foarte afectuoși unul cu celălalt și îți dai seama că momentele alea pentru mine…. Zic Doamne, ce bine!'. După care iar o iau de la capăt. Dar amândoi sunt foarte activi, se aleargă, se ciondănesc, se pupă, se îmbrățișează și apoi iar se aleargă și iar se ciondănesc.

Iar noi încercăm să menținem echilibrul între ei. Și să le explicăm, să fim drăguți cu ei și să îi facem să înțeleagă că sunt frați și că trebuie să împartă și că trebuie să fie amabili unul cu celălalt. Lucru care câteodată ne iese foarte bine, iar alteori nu ne iese deloc', a spus Elena Gheorghe pentru Fanatik.

454567274_18450948724013169_8720711873115756541_nSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Elena este optimistă și știe că această perioadă tensionată între cei doi copii ai săi va trece, mai ales că așa s-a întâmplat și între ea și frații săi, pe vremea când erau copii.

Îmi aduc aminte și eu de perioada mea cu frații mei când aveam certuri și tot felul de contradicții. Mai mult cu Costin. Pentru că diferența era între noi. E diferență de 11 luni între mine și sora mea. Și Costin, care era cu 4 ani mai mic. Și atunci normal că aveam chestii diferite, mentalități diferite și interese diferite. Deci cumva înțeleg perioada asta și îi ajut pe cât pot, pe copiii mei. Îi ajutăm pe cât putem', ne-a mai spus ea.

Turneul național Elena 20' va începe în octombrie'

Anul 2024 este unul aniversar pentru artista, asta pentru că împlinește 20 de ani de carieră. Drept urmare, vedeta are surprize pentru cei care îi iubesc muzica.

Turneul național Elena 20' va începe în octombrie, voi duce concertul de la Sala Palatului în zece orașe. Abia aștept, sunt foarte entuziasmată, mai ales că după concertul de la Sala Palatului mi-au scris foarte mulți oameni din țară, dornici să ne asculte și să ne vadă. Vin să vă cânt, să dansăm împreună și să ne bucurăm de clipe frumoase, să cream amintiri care dăinuie și care rămân în sufletele noastre.

Aceste lucruri ne fac mai fericiți, iar când avem o stare mai puțin plăcută ne aducem aminte de ele și ne încărcăm. Pentru mine, ăsta este unul dintre motoarele care mă ajută să fiu ceea ce sunt acum și să dăruiesc la rândul meu ceea ce Dumnezeu mi-a dat – acest dar', a mai declarat artista.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Avantaje.ro