Cum sa stimulezi mintea unui copil cu ajutorul cartilor

Cum sa stimulezi mintea unui copil cu ajutorul cartilor

copiii si cartileIn ultimul timp din cauza prezentei nelimitate a calculatorului si computerului in viata copiilor acestia refuza frecvent si vehement lectura. Exista doua solutii prin care poti apropia un copil de carte: oferindu-i exemplul tau si citindu-i cu voce tare.

Expertii in lectura sustin ca ar trebui sa incepi sa-i citesti chiar de la nastere si sa continui pana in adolescenta. E drept ca bebelusul nu pricepe nimic din nuvela pe care tu o consideri fascinanta sau din ziarul cu numeroase stiri, insa pe el il incanta vocea ta.

Studiile au demonstrat ca abilitatile de comunicare – chiar si inteligenta – sunt legate de cate cuvinte aude copilul zilnic. Un studiu arata ca bebelusii ai caror parinti le-au vorbit mult ( in medie 2100 de cuvinte pe ora) au avut rezultate mai bune la testele standard date la varsta de 3 ani, decat copii ai caror parinti nu au fost la fel de "vorbareti".

Treizeci de minute pe zi sunt suficiente pentru a-i citi copilului. Acest timp poate fi impartit in sedinte mai scurte pentru un copil mai mic. Nu exista un moment potrivit pentru lectura. Multi parinti au inclus cititul unei povesti in ritualul dinainte de culcare, pentru a relaxa copilul. De asemenea, si dimineata e un moment bun pentru citit.

Introdu copilul in lumea cartilor
Cum poti alege cele mai bune carti pentru copilul tau din toata gama variata pe care o pun la dispozitie librariile? Simplu: ceri ajutorul librarului.

Prima carte a copilului tau trebuie sa fie usoara, atat de mica inca sa o poata tine in maini un bebelus si cu multe imagini colorate. Copertile trebuie sa fie din panza sau din carton caci copilul tau va mesteca, va arunca sau va rupe cartea. Deci trebuie sa fie destul de rezistenta.

Pana la varsta de doi ani copilul considera cartea o jucarie, deci nu are rost sa dai foarte multi bani pe carti. Incepand de la aceasta varsta, copilul va avea grija de carti, isi va da seama ca o carte se citeste din fata in spate, de la stanga la dreapta si va incepe sa dea paginile cate una. Va insista sa ii citesti de multe ori aceeasi carte si iti va atrage atentia daca vei sari un cuvant sau vei schimba numele personajelor.

La varsta de doi spre trei ani copilul va prefera povestile in care e inclusa un fel de confruntare, cum ar fi “Povestea celor trei purcelusi”. Ii plac de asemenea povestile despre vacante si anotimpuri, caci asa inteleg mai bine traditiile de familie.

 

O alta modalitate de a-i stimula interesul pentru lectura este de a inventa povesti. O poveste poate sa fie scurta sau lunga, in functie de timpul pe care il ai la dispozitie, despre o jucarie, un animalut, un baietel sau o fetita. Singurele conditii sunt: povestea ta sa fie plina de viata iar finalul sa fie unul fericit. Nu evita sa folosesti cuvinte pe care copilul tau nu le cunoaste, caci asa isi imbunatateste vocabularul.

E bine sa mergi singura atunci cand cumperi carti pentru copilul tau pentru a avea timp la discretie sa le studiezi si sa le alegi pe cele care ti se par potrivite. Dar uneori ia-l si pe el, pentru a-i crea un obicei care ii va ramane pe viata.

La varsta de trei ani, deja li se formeaza gusturile. Ei stiu cel mai bine daca le plac povestile cu aventuri, zane sau eroi. Preferintele se schimba in timp, in funtie de cartile care i se citesc si de intamplarile din perioada respectiva. Tot in jurul varstei de trei ani copilul va fi atras de revistele si ziarele parintilor. Uita-te peste ele impreuna cu copilul tau si arata-i imagini cu bebelusi, bunici, animale, flori, mancare sau jucarii.

Reguli de neincalcat in ale cititului

  •  Nu te incapatana sa ii citesti copilului o carte care in mod evident nu ii place
  •  Nu folosi cititul ca pe o pedeapsa sau o recompensa. Cititul trebuie sa faca parte din programul vostru zilnic, indiferent cat de cuminte sau neastamparat a fost puiul tau
  •  Nu incepe sa-i citesti o carte daca stii ca nu ai timp s-o faci cum trebuie. Copiii sunt pregatiti sa asculte o poveste citita in mai multe reprize abia dupa varsta de patru ani.
  •  Nu forta copilul sa-ti stea linistit in brate in timp ce tu citesti. Uneori el se poate concentra mai bine atunci cand coloreaza sau este activ.

Cititul ii face bine copilului pentru memorie, concentrare, capacitatea de a comunica dar si de a-si rezolva problemele.

O alta solutie e dezvoltarea creativitatii. Pentru aceasta, poti sa-i propui divesre exercitii. Adreseaza-i mereu intrebari si implica-l in discutii diverse, spre exemplu intreaba-l ce s-ar intampla daca nu ar mai exista rauri sau munti? Acest gen de intrebari vor stimula gandirea libera si ii vor oferi posibilitatea de a da mai multe raspunsuri, dintre care niciunul nu va fi gresit.

 

Oana Racheleanu; Foto: arhiva Edipresse.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Copii