Dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în medicină personalizată, nutriție și nutrigenomică, vorbește despre perioada postului, mai exact despre cum să postești sănătos.
Postul este o stare mentală, un exercițiu de echilibru emoțional, de stări, atitudini, reacții și nicidecum o perioadă de restricții alimentare. Nu cred că ținem post dacă nu mâncăm carne, dar suduim la semafor, sau gândim nepotrivit despre un coleg sau vecin. Când decidem că vrem să ținem post este bine să ne pregătim, iar pregătirea presupune atât pregătire mentală, cât și alimentară. Alimentația în post nu este una întâmplătoare, majoritatea persoanelor luând în greutate pentru că iau decizii nepotrivite, cum ar fi pâine, zacuscă, soia și cartofi prăjiți, iar alții scad în greutate prin subalimentare.
Totodată, postul poate să aibă mai multe conotații, una spirituală și alta legată de sănătate. Cea legată de sănătate este probată de generații – străbunii noștri țineau post și aveau argumentul bunului simț. Îmi amintesc de bunica mea, care postea miercurea și vinerea, și simțea că acest lucru aduce liniște, mulțumire și echilibru în familie.
Sunt convins că fiecare dintre noi are o motivație și un argument pentru care ține sau nu post. Din punctul meu de vedere, postul mai este și un moment de introspecție, de timp petrecut cu tine, într-o societate care și-a pierdut morala, iar timpul a devenit din ce în ce mai prețios. În fapt, timpul este singura resursa neregenerabilă și chiar dacă știam teoretic, doar acum ne-am dat într-adevăr seama. Iar dacă nu putem ține post dintr-un motiv sau altul, poate chiar din motive medicale, asta nu înseamnă că nu putem ajuta, dărui, purta normal și gândi pozitiv.
Sănătatea înseamnă echilibru nutrițional și nu șocuri alimentare sau de greutate. Vă sfătuiesc să consumați în post vegetale bogate în proteine, întrucât numai proteinele ne dau starea de sațietate. Ca exemplu, lintea verde, năutul, fasolea boabe cât mai închisă la culoare, fasolea verde și ciupercile, gătite la abur și cuptor. Soia are o cantitate mare de proteine, dar și o mare cantitate de grăsimi vegetale și nu este indicată tuturor. Totodată, soia este un fitoestrogen contraindicat în cantități mari, femeilor cu patologii de sân și ginecologice.
Folosiți-vă imaginația și combinați alimentele vegetale cu cantități mari de proteine cu fructele nu foarte bogate în zahăr și legumele de culoare verde. Nu folosiți ulei în exces, câteva felii de pâine albă cu zacuscă reprezintă o bombă calorică pentru orice organism. Gătiți în loc de zacuscă, o tocăniță de legume, de exemplu, de dovlecei și ciuperci și nu folosiți ulei, folosiți o supa de rădăcinoase.
Uleiurile vegetale sunt lichide, iar ca să ajungă în forma solidă, așa cum este margarina, suferă un proces chimic de hidrogenare și/sau amestec cu grăsimi de origine animală. Dacă sunteți normoponderali puteți să stropiți cu câteva picături de ulei de măsline mâncarea sau salata, dar numai atât.
Proteinele vegetale sunt diferite de cele animale, chiar daca se numesc tot proteine. Dar, ce sunt proteinele? Lanțuri de aminoacizi care contribuie la funcțiile vitale ale organismului. Imunitatea înseamna proteine, hormonii înseamnă proteine, musculatura înseamnă proteine, până și pielea înseamnă proteine. De fapt, proteinele de bună calitate sunt cărămizile care stau la baza sănătății noastre. Există o diferență majoră între proteinele de origine animală și cele de origine vegetală. Cele de origine animală conțin toți aminoacizii esențiali de care noi avem nevoie pentru o viață sănătoasă, pe când cei de origine vegetală conțin aminoacizi neesențiali. Numai boabele de soia și quinoa sunt proteine vegetale complete, adica au toți aminoacizii esențiali.
O altă diferență o constituie gradul de utilizare și absorbție a proteinelor, cele de origine animală fiind superioare din acest punct de vedere. Din cei 22 de aminoacizi necesari sintezei proteinelor, 10 sunt considerați a fi esențiali, 7 neesențiali și 3 sunt oarecum la mijloc. De câte proteine avem nevoie zilnic? Puțin sub 1g/kg corp. Un adult poate să nu consume proteine de origine animală: din carne, lapte și ouă, dar un copil în creștere, nu. Proteinele sunt esențiale în formarea oricărei noi celule. Omul este omnivor, iar eu sunt adeptul echilibrului. Orice extremă nu este sănătoasă.
Un exemplu de meniu de post poate fi:
Foto: Shutterstock, arhiva personală