Cum să îți protejezi sănătatea în noul an

Începutul anului poate fi un bun prilej de reflecție asupra viitorului și a modului în care dorim să ne îmbunătățim viața. Reflectăm la obiectivele profesionale și personale pe care ni le-am stabilit și ne gândim cum să ne menținem sănătatea, având mai multă grijă de noi.

Sunt multe modalități prin care putem avea grijă de propria sănătate și stă în puterea noastră să ne asigurăm un viitor lipsit de griji printr-un stil de viață activ și schimbări în obiceiurile zilnice. 

Iată câteva idei care te pot inspira, dacă îți dorești să ai un an cât mai sănătos.

Alege alimente care îți mențin imunitatea 

În ultimele decenii, cercetarea științifică a arătat că un comportament nutrițional corect ajută la evitarea bolilor cronice și întărește sistemul imunitar.

Îți oferim în continuare câteva exemple de alimente sănătoase pe care le poți include în meniul zilnic.

  • Citrice. Fie că este vorba de portocale, mandarine, lămâi sau clementine, citricele sunt bogate în vitamina C, un antioxidant puternic, cu rol în sinteza globulelor albe care luptă cu agenții infecțioși.
  • Broccoli. Este un adevărat depozit de vitamine (A, C, E), fibre și antioxidanți. Gătit la abur, poate deveni aliatul tău în păstrarea sănătății. 
  • Iaurt. Este o sursă naturală de vitamina D, care fortifică sistemul imunitar și ajută organismul să lupte cu infecțiile.
  • Ceaiul verde. Conține cantități importante de L-teanină, un aminoacid cu proprietăți antiinflamatorii, eficient în combaterea bolilor.

Ia o pauză atunci când ai nevoie să te pui pe picioare

Situațiile neprevăzute care îți afectează sănătatea pot apărea oricând. Dacă sănătatea este afectată, toate celelalte aspecte ale vieții au de suferit. De aceea, este important să îți asculți corpul, să îi oferi odihnă atunci când are nevoie și să beneficiezi de concediu medical atunci când starea ta de sănătate o impune.

Din acest motiv este important să te informezi din timp despre modul de calcul al concediului medical și al indemnizației aferente, despre condițiile în care îl poți obține și numărul de zile de care poți dispune. În acest fel, poți oferi organismului tău perioada de recuperare necesară și îngrijirea de care are nevoie.

Îmbunătățește-ți calitatea somnului

Somnul este la fel de important ca nutriția în menținerea echilibrului organismului. Lipsa somnului de noapte este asociată cu riscul dezvoltării bolilor cronice

Iată câteva recomandări prin care poți îmbunătăți calitatea somnului:

  • Stabilește un orar de somn. Încearcă să respecți aceeași oră de culcare în fiecare seară și să ai o oră fixă de trezire dimineața. În acest mod, reglezi ritmul circadian și poți avea un somn de calitate.
  • Evită consumul de alcool. Consumul regulat de alcool înainte de culcare poate duce în timp nu doar la dependența de această substanță, cât și la insomnii severe și apnee. În cazul în care ai băut un pahar de vin seara, este bine să lași să treacă măcar două ore până mergi la culcare.
  • Păstrează o temperatură scăzută în cameră. Intervalul optim al temperaturii ambientale din dormitor se situează între 15-21 de grade. O cameră prea călduroasă poate avea un impact negativ asupra calității somnului. 

Râzi cât mai des

Râsul are o acțiune benefică asupra organismului uman. Starea de bine pe care o dă influențează procesele fiziologice, relaxează mușchii, îmbunătățește imunitatea, protejează inima, declanșează eliberarea endorfinelor (așa-numiții „hormoni ai fericirii') și scade nivelul de stres.

Iată mai jos cum te poți asigura că vei râde mai des:

  • Zâmbește. Este un bun început, cu atât mai mult cu cât, asemenea râsului, zâmbetul este molipsitor.
  • Fă haz de tine însăți. Privește cu umor și relaxare situațiile jenante și momentele penibile și îți vei îmbunătăți starea de spirit.
  • Introdu clipe de umor în conversații. Povestește o întâmplare amuzantă sau spune o glumă bună și vei vedea cum atmosfera se destinde, iar oamenii devin mai prietenoși.

Sperăm că sfaturile și ideile pe care ți le-am oferit îți vor fi de ajutor în anul care abia a început și te vor face să prețuiești și să-ți îngrijești atent sănătatea. 

Sursa foto: Shutterstock   

(P) Material publicitar realizat de Metropolitan Life

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Advertorial