Cum s-a infectat acum Elena Merișoreanu cu Covid-19 și de ce a refuzat să se interneze la spital: „AM făcut poze cu niște nespălați”

Elena Merișoreanu s-a infectat cu cOVID-19 la una dintre cântările pe care le-a avut recent. Artista de muzică populară a fost testată la spital, a primit tratament, dar a refuzat să rămână internată, ba chiar își dorea să revină pe scenă, medicii i-au interzis însă să iasă în public.

Duminică 1 septembrie, Elena Merișoreanu a avut concert într-o comună din județul Iași. Îndrăgita artistă a așteptat în culise câteva ore până să intre pe scenă, timp în care fanii au asaltat-o pentru a le da autografe și a face poze cu ea, scrie Click.

S-a simțit rău, iar apoi a făcut un test COviD-19, care a ieșit pozitiv. „Așa se zice acum, orice răceală cică e Covid. Am cântat acolo lângă Iași, a sărit lumea pe mine să facem poze. M-am fotografiat cu niște nespălați pe acolo, știi cum e! Mi-a fost rău, fiică-mea s-a speriat, m-a pus să fac test și a ieșit Covid! Am făcut toate analizele și testul PCR la spital, după aceea am plecat acasă', a povestit solista.

„Suna telefonul ca la nebuni în emisiune. Era doctorița de la spital, a zis să vin de urgență să mă interneze! Le-am zis că eu nu merg la spital nici în ruptul capului. Am chemat doctorița acasă, îmi face perfuzii. M-am izolat într-o cameră din curte ca să nu le dau și la ai mei', a mai zis ea.

Concertele ei din următoarea perioadă au fost anulate. „Îmi pare rău pentru că aveam concert duminică la Țebea, e spectacol mare cu ocazia a 200 de ani de la moartea lui Avram Iancu. Doctorița mi-a interzis, însă, categoric să merg. Îi pot infecta și pe alții, Doamne ferește!', a încheiat Elena Merișoreanu.

elena-merisoreanu-4SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 7)

Ce pensie are Elena Merișoreanu. Cântăreața nu s-a ferit să recunoască: „Alții trăiesc din 1.500-2.000 de lei'

Chiar dacă merge la cântări, Elena Merișoreanu e pensionară. În urmă cu ceva timp, ea a vorbit despre veniturile pe care le încasează de la stat. Cântăreața mărturisea atunci că este extrem de mulțumită de suma pe care o primește și că se descurcă de minune cu acești bani. Artista a declarat că primește o sumă frumușică, mai exact, nici mai mult, nici mai puțin de 5.000 de lei. Mai mult, aceasta a declarat că nu are de ce să se plângă de această sumă, întrucât trăiește o viață liniștită.

„Ne-ar bate Dumnezeu să ne plângem, când alții trăiesc din 1.500-2.000 de lei. Pensia mea este de aproape 5.000 de lei.’, a spus Elena Merișoreanu într-o emisiune, potrivit ciao.ro.

Mulțumită de veniturile sale, Elena Merișoreanu a făcut și un gest pentru nepotul ei. „Pentru ce muncesc? Să le dau și lor, deși celui mare i-am luat apartament pe Calea Victoriei. Are un serviciu la o firmă americană, la Microsoft, așa că își câștigă ei pâine. Dar tot mai zice: `mamaie, așa ceva…’, a mai povestit celebra artistă.

Elena Merișoreanu, dezvăluiri despre cea mai mare pierdere a sa din cauza carierei: „Erau niște bani’

Elena Merișoreanu a acordat recent acum ceva vreme în care a vorbit despre cariera sa, dar și despre familie. Avea doar 16 ani când a început să meargă prin turnee. Ulterior, îndrăgita interpretă de muzică populară a devenit mamă, însă acest lucru nu a împiedicat-o să își continue cariera.

„Eu de la 16 ani stau pe tocuri, am cântat mult și prin străinătate. Îmi aduc aminte că mă încălțam dimineața la 6 și mă descălțam tot dimineața, la 5. Este un efort foarte mare, dar este și o plăcere, nu aș zice că este un sacrificiu. Sacrificiu a fost că nu m-am bucurat de creșterea fetelor mele când erau mici pentru că am fost plecată prin turnee.

Eu am fost salariată mulți ani la unul dintre cele mai mari ansambluri din România. Când aveam o nuntă, sâmbăta sau duminica, erau niște bani care intrau în buget pe lângă salariu, dar nu puteam să merg pentru că aveam spectacole și turnee. Din punctul acesta de vedere, există sacrificiu. Îți lași copiii, nu te bucuri de evoluția lor. Dumnezeu să îi ierte pe părinții mei și pe sora mea, care până la vremea școlii au stat acolo, a declarat Elena Merișoreanu pentru EGO.

Cunoscuta cântăreață a mai mărturisit că soțul ei a ajutat-o foarte mult cu fetele atunci când ea era plecată. Militar de profesie, timpul acestuia era, de asemenea, limitat, însă Elena Merișoreanu a dezvăluit că a fost o răsfațată toată viața și continuă în același stil.

„Și soțul meu a fost foarte ocupat, a fost militar, a lucrat în poliție. Și el a muncit enorm de mult. În căsnicie au existat și coborâșuri, dar am trecut peste ele. Dacă aș mai fi tânără, tot pe soțul meu l-aș lua. Și-a văzut de casă, și-a văzut de familie, de fete, cât eu am fost plecată. A fost grijuliu, eu nu am fost să fac piața sau cumpărăturile. Într-un fel, am fost o răsfățată. Și sunt și la ora actuală, a mai spus îndrăgita interpretă de muzică populară.


Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete