Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dan Teodorescu, solistul „Taxi”?

Artistul Dan Teodorescu (54 de ani) este foarte discret cu viața sa personală. Puțini sunt cei care știu că, de zece ani, este căsătorit cu o frumoasă actriță.

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dan Teodorescu, solistul „Taxi”?

Soția lui, Irina Chioșa, este cu 16 ani mai tânără. Cei doi se cunosc încă din anul 2000.

Irina este o actriță talentată, care a avut colaborări cu numeroși regizori celebri, inclusiv cu Francis Ford Coppola.

Cu toate că este actriță și soție de cântăreț, Irina este o persoană discretă. Aceasta se expune doar în situațiile pe care meseria i  le cere.

La doi ani de la căsătorie, întrebată de VIVA! cum ar descrie căsnicia cu celebrul ei soț, Irina a declarat:

„Într-un singur cuvânt, liniștită. În cel mai frumos sens al acestui cuvânt. Sau, în mai multe cuvinte, luminoasă, dulce, netulburată.”

Dan Teodorescu și Irina Chioșa s-au căsătorit în 2009. „Am cunoscut-o (era sa zic prima dată) la un concert al trupei Taxi, în anul 2000.

Ne-am reîntâlnit șase ani mai târziu, spre sfârșitul verii, într-o cafenea. M-am îndrăgostit spre sfârșitul toamnei.

De ce te îndrăgostești?!? Când voi afla răspunsul, voi face o piesă cu acest subiect, și multe generații de moștenitori vor trăi din drepturi de autor.

Sper că nu vor sta la coadă. Am știut (presupus, sperat) că vom rămâne împreună când a zis «da» la oficiul stării civile”, a declarat Dan Teodorescu, pentru Tango, despre momentul în care și-a cunoscut viitoarea soție.

Într-un interviu oferit revistei VIVA!, Dan Teodorescu a povestit și cum a cerut-o în căsătorie pe Irina.

„De pe la jumătatea lui 2008 m-am confruntat cu o problemă existențială: când, cum și unde să mă duc cu cererea la semnat.

Până în ziua în care m-am gândit că din clipa în care simți – orice moment e potrivit. S-a-ntâmplat ca în ziua aia să avem un concert la Cluj.

Așa că am cumpărat un inel și am cerut-o de nevastă la Cluj, într-o dimineață de decembrie, într-o cameră de hotel.

Bine că nu mi-ați cerut și data exactă, c-aș fi avut scandal acasă”, a dezvăluit Dan Teodorescu.

Cântărețul a mai fost căsătorit cu prezentatoarea de televiziune Melania Medeleanu. Cuplul a divorțat în 2006.

Foto: VIVA!

Citește și:

Brooklyn Beckham se iubește cu sosia mamei lui! Actrița îi semănă leit Victoriei Beckham

Viața tumultuoasă a cântărețului Constantin Drăghici, singurul român care a cântat pe Broadway

Tristețea din spatele zâmbetului lui Puiu Călinescu. Ce viață grea a avut unul dintre cei mai mari actori români de comedie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete