Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern. Cabiria a absolvit recent facultatea

Maia Morgenstern, dincolo de viața profesională, are trei copii cu care se mândrește: un băiat, Tudor, și două fete. Fiica cea mare, Cabiria, a atras recent atenția. Îi calcă pe urme mamei sale celebre.

Cabiria a absolvit recent Facultatea de Teatru și Film, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai', din Cluj. Are 21 de ani și este fiica actorilor Maia Morgenstern și Andras Istvan Demeter. Tânăra calcă acum pe urmele mamei sale și dezvăluie de unde are pasiunea pentru actorie.

„Am crescut prin teatre, e adevărat, dar pasiunea mea s-a născut mult mai târziu. Una dintre profesoarele mele de engleză din liceu coordona trupa de teatru a liceului și m-a îndemnat să aplic și eu. Mai în glumă, mai în serios, am decis s-o fac. În ultimul moment. Uneori, chiar mă mir că am intrat. Pe-atunci aveam cu totul altă viziune în legătură cu viitorul meu, eram un matematician în devenire și-mi plăcea foarte mult, nu acordam cine știe ce atenție teatrului. Și-apoi, odată intrată, m-am îndrăgostit așa… pe loc.

De scenă, de repetiții, de public, de adrenalină și de un băiat… Nu mai știu care a fost ordinea. În orice caz, privit din exterior, probabil că influența mamei în toată povestea asta a fost una indirectă, practic doar un factor care a determinat insistența profesoarei, pentru care sunt atât de recunoscătoare, ca să dau audiția.', a spus ea într-un interviu pentru impact.ro.

Cabiria se simte acum și mai apropiată de mama ei, mai ales că împart aceeași pasiune. „Mama mă susține parcă din ce în ce mai mult pe măsură ce trece timpul. Relația noastră a înflorit, parcă, de când am început să pășesc în domeniu. Discuțiile noastre sunt altfel, deschiderea noastră una față de cealaltă e alta. Probabil că așa ar fi fost oricum, probabil că legătura noastră s-ar fi strâns odată cu maturizarea mea, dar faptul că acum împărțim același Univers sau, în orice caz, un procentaj mai mare din el, a ajutat mult în ceea ce privește comunicarea dintre noi.', a mai adăugat ea în același interviu.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete