Cum arată și cu ce se ocupă acum Amalia, fosta astroloagă de la „Neatza cu Răzvan și Dani”. Și-a schimbat meseria

Amalia Țirca și-a schimbat meseria după ce și-a dat demisia de la Antena 1. Fosta astroloagă de la „Neatza cu Răzvan și Dani'  are un nou job acum de care e foarte încântată. Iubitul e cel care o sprijină.

amalia de la neatza 4SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 6

Amalia Țircă a prezentat horoscopul în matinalul de la Antena 1. Era prezentă pe micul ecran de luni până vineri, alături de Răzvan Simion, Dani Oțil și Flavia Mihășan. Prima și-a dat demisia dansatoarea, care era însărcinată, iar apoi a urmat Amalia. „Este ultima zi a Amaliei alături de noi, pentru că, profesional, ea face un pas uriaș. Mâine-poimâine s-ar putea să îi mulțumiți din avionul în care sunteți. Nu zic mai mult. Îi mulțumim pentru câțiva ani!', a spus Răzvan Simion la vremea respectivă.

Ea a renunțat la jobul in televiziune pentru o carieră în aviație. Acum lucrează la Romatsa. A făcut o schimbare majoră în carieră după demisia de la Antena 1. Aceasta a făcut și cursuri de specialitate, a absolvit un master intitulat „Management Aeronautic'.

„E foarte mult de învățat. Încă sunt stagiar și încă mai am de învățat. (…) Îmi pace foarte mult. Am niște colegi extraordinari', a mărturisit Amalia despre profesia ei.

Dincolo de carieră, Amalia e împlinită și în viața personală. Ea trăiește o poveste de iubire cu un pilot, cu Andrei Andu. Actualul iubit al Amaliei lucrează la TAROM și este pilot.

„Eram studentă la Politehnică, la Master, și ne-au spus la un moment dat că la Tuzla se va face un show aviatic și m-au întrebat dacă vreau să particip ca și voluntar și m-am dus. Ne-am cunoscut și un prieten ne-a spus: 'Voi doi trebuie să fiți împreună'. De atunci suntem împreună. A fost dragoste la prima vedere', a povestit Amalia, la Antena Stars despre relația sa de dragoste.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete