Cum arată iubita lui Leonardo DiCarpio nemachiată?

Camila Morrone (23 de ani) și Leonardo DiCaprio (45 de ani) formează un cuplu din luna decembrie a anului 2017.

Cum arată iubita lui Leonardo DiCarpio nemachiată?

Recent, pe contul personal de Instagram, modelul a publicat două imagini cu variante diametral opuse ale sale.

În prima, actrița este machiată, iar în a doua nu este doar naturală, ci și surprinsă într-o ipostază extrem de haioasă.

Imaginile în GALERIA FOTO de mai sus!

În trecut, Camila a vorbit deschis despre relația ei cu actorul laureat al premiului Oscar.

„Cred că oricine ar trebui să fie cu cine vrea să fie”, le-a răspuns Camila celor care le critică povestea de iubire din cauza diferenței de vârstă.

Încă de la începutul relației lor, Leonardo și Camila nu s-au sfiit din a fi fotografiați împreună.

În luna ianuarie a anului 2018, cuplul a fost fotografiat pentru prima dată împreună în Aspen, Colorado. De atunci, Leo și Camila au fost surprinși călătorind împreună pe întreg globul.

Modelul și actrița de origini americane și australiene și-a promovat de curând ultimul film, Mickey and the Bear, și a vorbit deschis despre cum Leonardo DiCaprio este un „subiect sensibil” pentru ea din două motive.

Întâi din cauza diferenței de vârstă și apoi din cauza faptului că publicul ar putea crede că rolurile pe care le obține sunt rezultatul ajutorului primit din partea actorului.

Camila Morrone: „Ușor, ușor obțin o identitate în afara acestei relații”

Cu toate acestea, Camila speră ca, odată cu avansarea în carieră, identitatea ei să se separe de relația sa cu actorul în vârstă de 45 de ani.

Într-un interviu oferit recent publicației Los Angeles Times, Camila a mărturisit că înțelege fascinația publicului cu privire la relația ei. „Probabil și eu aș fi la fel de curioasă”, a adăugat tânăra.

„Cred acum că, datorită oamenilor care văd filmul [Mickey and the Bear] în număr din ce în ce mai mare, ușor, ușor obțin o identitate în afara acestei relații”, mai spunea Camila Morrone, pentru LAT, potrivit E! News.

„Ceea ce e frustrant pentru că simt că fiecare om are dreptul la o identitate proprie, separată de relația pe care o are …

Înțeleg asocierea, dar sunt încrezătoare că va dispărea treptat și că va fi din ce în ce mai rar un subiect de discuție.”

Relația dintre actori a devenit „mult mai serioasă”

În 2018, o sursă mărturisea pentru E! News că relația Camilei cu Leonardo devine „mult mai serioasă”.

„Au fost inseparabili în acest ultim an și sunt înnebuniți unul după celălalt. Și-au cunoscut familiile și iubesc să petreacă timp împreună”, a adăugat sursa, la vremea aceea.

Foto: Instagram

Citește și:

Ce frumoase sunt fiicele actriței Andie MacDowell! Cea mică își dorește să-i calce pe urme

Simona Halep, marcată de acest eșec din cariera ei: „Mă trezeam și noaptea din somn plângând”

Cum arată și cu ce se ocupă fiul cel mare al lui Michael Jackson? Locuiește într-o casă de 2 milioane de dolari

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro