Cum arată azi Steffi Graf și Andre Agassi, două foste glorii ale tenisului mondial

Cum arată azi Steffi Graf și Andre Agassi

În iunie 2019, fosta mare jucătoare de tenis de naționalitate germană Steffi Graf a împlinit 50 de ani. În ultimii 18 ani, l-a avut alături pe fostul tenismen Andre Agassi (49 de ani), cu care a format unul dintre cele mai frumoase și mai discrete cupluri. 

Doi dintre cei mai mari tenismeni ai lumii și-au unit destinele în 2001, cu doar câteva zile înainte de nașterea primului lor copil, în cadrul unei ceremonii discrete.

Povestea lor de dragoste a început în 1999, după ce Agassi a divorțat de actrița Brooke Shields, iar Steffi Graf a pus capăt unei relații de 7 ani cu pilotul auto german Michael Bartels. 'O femeie care vorbește puțin, dar face mult', asta a remarcat Andre Agassi la Steffi Graf. De fapt, din punctul lui de vedere, aceasta a fost cea mai importantă calitate a celei ce avea să-i devină soție. 'O urmăream de la distanță și m-a impresionat felul în care își vedea de treabă, conștiincioasă și constantă. Aș fi vrut și eu să fiu ca ea', declara Agassi într-un interviu mai vechi.

Cum arată azi Steffi Graf și Andre Agassi

Steffi Graf a început să joace tenis la 3 ani

Când Steffi avea trei ani, tatăl ei i-a dăruit o rachetă de tenis în miniatură. Cei doi s-au apucat să joace în curte, pe balcon, chiar şi în sufrageria locuinţei cu mingile de pâslă. În scurt timp, micuța Steffi s-a îndrăgostit de acest joc. Lovea ore întregi mingile de zidul garajului. Mai tîrziu, după ce tatăl i-a descoperit talentul şi ambiţia, a înscris-o într-un club de tenis.

Steffi Graf a câștigat de 22 de ori marile turnee internaționale de tenis „Grand Slam' care cuprind „Australian Open', „Roland Garros', „Wimbledon' și „US Open'. Timp de 377 de săptămâni a fost jucătoarea numărul unu de tenis în lume. Printre hobby-urile lui Steffi se numără: designul, arta, fotografia, muzica, literatura.

În ultimii ani ai carierei sportive, multipla campioană a avut câteva probleme de sănătate. Braţul cu care servea cel mai des si genunchii erau lezaţi destul de serios. Tenismena apărea mai rar pe terenurile de tenis, iar în 1999 a câștigat, pentru ultima dată, un turneu de Grand Slam la Paris.

„Cred că a fost cea mai grea victorie obţinută pe terenul de tenis. Desigur, fiecare victorie are o semnificaţie, dar aceasta este cea mai importantă din întreaga mea carieră' … a declarat după finală Steffi Graf.

A înfiinţat în 1998, fundaţia non-profit ”Children for Tomorrow” pentru a atrage atenţia asupra nevoilor copiilor care au crescut într-un mediu marcat de războaie, violenţă, au cunoscut exilul şi pierderea familiilor lor, ajutându-i terapeutic şi susţinându-i în dezvoltarea lor.

Andre Agassi a urât din tot sufletul sportul care i-a adus celebritatea

La rândul său, Agassi a câștigat opt turnee „Grand Slam' și o medalie olimpică de aur, în 1996, la Atlanta. Cariera lui Andre Agassi s-a încheiat în 2006. În 1994, tenismenul a pus bazele fundației The Andre Agassi Charitable Foundation.

În 2009, Agassi și-a lansat cartea autobiografică “Open”. Din paginile acestei cărți aflăm, cu stupoare, că fostul tenismen… a detestat toată viața sportul care l-a făcut celebru.

Tatăl lui Agassi, fost boxeur, a fost cel care a decis că unul dintre cei patru copii ai săi va fi jucător profesionist de tenis. “Alesul” a fost Andre, cel care își dorea cel mai puțin să dea sens visului părintelui său: “Îi spun lui tata că nu-mi place să fiu singur pe terenul de tenis. Tenisul e prea solitar, îi spun. N-ai unde să te ascunzi când lucrurile merg prost. Nu există, ca la fotbal, bancă, linie de tușă, corner. Ești doar tu acolo, dezbrăcat. dar tata îmi urlă în ureche: >”, relatează, în cartea sa, fostul tenismen.

Azi, Steffi Graf și Andre Agassi sunt părinții unui băiat și ai unei fete (Jaden Gil Agassi – 17 ani și Jaz Elle Agassi -15 ani și trăiesc în Las Vegas.

Surse foto: hepta, facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete