Cum arată Andra nemachiată? S-a lăsat fotografiată în vacanță, iar imaginea a strâns foarte multe aprecieri

Urcă mereu pe scenă pentru a susține concerte, participă la emisiuni televizate, filmează videoclipuri și este protagonista ședințelor foto, iar toate aceste activități presupun realizarea unui machiaj impecabil, însă atunci când nu este în fața camerelor renunță la produsele cosmetice. Uite cum arată Andra nemachiată.

Puține sunt vedetele care au curajul să se expună în spațiul public fără machiaj și asta de teama unor comentarii și critici acide care pot să apară din partea fanilor, obișnuiți cu o cu totul altă imagine a lor. Aflată în vacanță, Andra a decis să se lase fotografiată naturală, fără să își ascundă imperfecțiunile și a postat imediat fotografia pe instagram.

Cum arată Andra nemachiată?

Majoritatea vedetelor sunt criticate pentru imaginea nerealistă pe care o promovează, în special pe rețelele sociale. Andra a decis să își surprindă fanii cu o fotografie din concediu, în care a renunțat complet la machiaj. Pe fața vedetei au putut fi observate riduri, dar și pistrui, însă aceasta nu pare să fie deranjantă de micile imperfecțiuni, lucru susținut și de mesajul care însoțește fotografia.

“Vacanță!!! Să lăsăm grijile deoparte și să ne purtăm ca și cum singurul lucru care contează este să râdem în fiecare zi! Asta sper să simțiți și voi!”, a scris Andra pe instagram.

Postarea Andrei a strâns peste 70.000 de aprecieri, iar fanii au reacționat pozitiv, lăudând-o pe vedetă pentru curajul de a se expune public naturală, fără machiaj, trucuri de înfrumusețare sau filtre.

“Ești minunată și mulțumesc că pozezi și nemachiată. Noi, oamenii de rând, așa arătăm și cu pistrui. Parcă prea e plină lumea de perfecțiune și de tot felul de filtre”

“Mulțumesc că ai curajul să ne arăți cum ești tu așa, naturală, fără machiaj și photoshop. Mai rar vedem asta pe Instagram! Felicitări!”

“Ești minunată și chiar mai frumoasă nemachiată.”, i-au scris prietenii virtuali Andrei.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Andra.

Foto: facebook,

Citește și:

O aeronavă la bordul căreia se afla echipa artistei Pink s-a prăbușit la aterizare. Care este starea pasagerilor?

Ce tratament natural folosește Anamaria Prodan pentru a avea un păr lung și sănătos: Așa m-a învățat bunica mea'

Modelul Bella Hadid și cântărețul The Weeknd s-au despărțit .. din nou!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete