Adrian Mutu s-a făcut remarcat pe terenul de fotbal atât în țară, cât și în străinătate. Dacă despre cariera sa de fotbalist se știu aproape toate detaliile, puțini sunt cei care știu cum a fost copilăria fostului fotbalist, dar și cum arăta acesta în urmă cu 25 de ani.
Adrian Mutu aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Acesta și-a început cariera încă de la o vârstă fragedă, la clubul FC Argeș. Ulterior, talentul său a fost remarcat și fotbalistul a ajuns să joace pentru echipe de top din lume, printre care Chelsea, Juventus sau Fiorentina. Chiar dacă acum este cunoscut de toată lumea, Adrian Mutu a avut o copilărie obișnuită, iar ca dovadă a acestui lucru, fostul fotbalist a postat pe contul său de socializare o fotografie de acum 25 de ani.
Cu o tunsoare total diferită, dar purtând tot un echipament sportiv, Adrian Mutu a fost fotografiat în timp ce ținea în brațe un câine. Fotografia postată pe contul de socializare a strâns un număr mare de like-uri și a fost comentată de o mulțime de persoane.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Adrian Mutu.
Foto: instagram
Citește și:
Ce face Adelina Pestrițu după ce a anunțat că este însărcinată în trei luni?
De ce s-a despărțit Adrian Mutu de fosta soție Consuelo: „Aș putea să-i reproșez multe…'