Cum arată acum casa Danei Rogoz de la Viscri. Fațada a fost refăcută, iar camerele sunt aproape gata: „Nu pot să vă explic ce bucurie!”
Dana Rogoz a arătat în ce stadiu sunt renovările la case ei și a lui Radu Dragomir de la Viscri, satul unde și Regele Charles al Marii Britanii are o proprietate. În 2020 a cumpărat locuința, care nu era într-o stare bună.
Dana Rogoz și Radu Dragomir și-au cumpărat la Viscri, în 2020, o locuință de vacanță, cu ocazia împlinirii a opt ani de căsnicie. Deși era într-o stare avansată de degradare, cei doi nu și-au dorit să o demoleze, ci au început renovările.
S-au bazat pe o echipă specializată, care a lucrat din greu, iar acum rezultatele au început să se vadă. Casa de la Viscri a Danei Rogoz a fost refăcută pe exterior, fațada a fost renovată și urmează să fie vopsită, iar interiorul e cu adevărat impresionant.
Dana Rogoz: „Avem soba gata! Doamne! Doamne Dumnezeule!'
În weekend, Dana Rogoz a mers cu familia la Viscri și a arătat imagini din locuința lor. Actrița a filmat două camere, în una are un pat mare matrimonial, un dulap care a fost renovat și el, o comodă, dar și o sobă în alb și albastru.
În a doua cameră au un pățut mai mic și alte corpuri de mobilier restaurate. „E prima dată când o vedem așa, de când a fost restaurată fațada. Încă nu e vopsită, dar a fost refăcută integral, după forma originală…și acum o vedem în realitate, până acum am văzut-o doar în poze. Nu pot să vă explic ce bucurie!
Avem și ușă! Nu avem geam, dar avem ușă! Avem și un geam și un întrerupător! Avem și lumină! Electricitate! Nu sunt pregătită, mă ia și puțin cu amețeală! Avem soba gata! Doamne! Doamne Dumnezeule!
Doamne! Ce frumusețe! Doamne, ce frumusețe! Patul ăsta minunat!', a transmis Dana Rogoz, mulțumită pe deplin de cum arată casa acum.
Dana Rogoz, despre perioada „Abracadabra': „Mâncam supă la plic în cameră'. Muncește de la 8 ani și își întreținea familia
La vârsta de 38 de ani, Dana Rogoz a deschis ușa către amintirile copilăriei sale, dezvăluind o poveste de viață impresionantă, marcată de munca la o vârstă fragedă și responsabilitatea față de familia sa. Cunoscută pentru talentul său actoricesc, Dana Rogoz a împărtășit detalii emoționante despre debutul său în lumea televiziunii și cum a devenit un pilon de sprijin pentru cei dragi încă de la o vârstă fragedă.
Debutul său în lumea televiziunii a avut loc la vârsta de 8 ani, atunci când a interpretat rolul îndrăgitului personaj Abramburica din trupa actorului Marian Râlea în emisiunea „Abracadabra’. Dana Rogoz a dezvăluit că a fost nevoită să înceapă să câștige bani la această vârstă fragedă, având în vedere veniturile limitate ale părinților săi.
Show-ul „Abracadabra’ a avut un succes deosebit, inițial debutând la TVR și ulterior mutându-se la Pro TV. În perioada respectivă, Dana Rogoz a învățat nu doar arta actoriei, ci și lecții importante despre responsabilitate și gestionarea banilor.
Într-un interviu sincer, actrița a povestit cum a reușit să câștige primii bani și cum aceasta a devenit un susținător al familiei sale. Fără să se lase descurajată de provocările ce au venit odată cu această responsabilitate, Dana a învățat să fie organizată și să economisească banii câștigați.
„Am început să câștig bani de pe la 8 ani. Nu mai știu ce mi-am luat de acei bani, dar știu că mama a fost absolut surprinsă că am putut să câștig atât de mulți bani pentru familia noastră, care nu era cu venituri foarte mari.
Știu ce mi-am cumpărat din banii economisiți în urma filmărilor cu Abracadabra. Am mers cu mama și mi-am cumpărat o combină muzicală și două CD-uri: Goran Bregovic și Elvis Presley, pe care le știam dumnezeiește.
După care iarăși am strâns bani o perioadă destul de lungă pentru mobilierul din camera mea. Asta era destul de aproape de perioada liceului. Mi-am cumpărat o mobilă albă cu lemn natur, birou pe colț și o canapea. Era o mobilă cumpărată din bani munciți de mine. Era o mare satisfacție, sincer’, a povestit actrița, într-o emisiune televizată.