Parfumurile sunt pe lista scurtă a slăbiciunilor oricărei femei, doamnele fiind hipnotizate de miresmele dulci sau din contră, de cele fresh sau cu o notă ușor masculină. Indiferent de calitatea parfumului, atunci când temperaturile sunt ridicate, mirosul acestuia poate să dispară mult mai repede și este foarte important să știi cum să aplici parfumul în timpul verii.
Aplicarea parfumului în timpul verii ar trebui să se facă într-un mod ușor diferit de celelalte perioade ale anului. Pentru că în sezonul cald organismul pierde o cantitate mai mare de apă prin transpirație, acest lucru poate face ca mirosul de parfum să dispară după doar câteva ore.
Cum aplici parfumul în timpul verii?
Nu este deloc comod să pleci de acasă mirosind a parfumul tău preferat, iar la prânz să constați că aroma acestuia a dispărut complet. Din fericire, există o soluție pentru a evita această problemă. Rebecca Richmond, expertă în domeniu, a dezvăluit că trucul care face ca parfumul să reziste atunci când temperaturile sunt ridicate este hidratarea pielii în profunzime, potrivit thesun.co.uk. După duș, aplică pe toată suprafața corpului o cremă hidratantă, după care folosește parfumul preferat. Mirosul se va păstra mult mai mult timp, acesta fiind absorbit mai ușor de piele.
În plus, dacă mergi la plajă, aplică parfumul în zona coatelor, genunchilor sau chiar a buricului. Acest lucru va face ca mirosul de parfum să persiste ore întregi, chiar dacă folosești cremă cu factor de protecție solară sau te bucuri de apa caldă a mării.
Bianca Hriscu
Foto: 123rf.com
Citește și:
Ce riști atunci când folosești cosmetice expirate?
Cele 5 semne ale părului deteriorat. Cum trebuie să procedezi pentru a-i reda frumusețea naturală?