Alessandra, în vârstă de 26 de ani, cântă alături de Theo Rose la diferite evenimente. În afara scenei, cele două sunt și foarte bune prietene. De curând, tânăra a impresionat cu transformarea ei fizică după ce a slăbit 40 de kilograme.
Cântăreața Alessandra a recurs la operația de micșorare a stomacului la recomandarea medicului. După mai multe încercări de a slăbi, a făcut un control medical și i s-a spus că are probleme cu glanda tiroidă, scrie protv.ro.
Invitată în emisiunea lui Cătălin Măruță, ea a povestit despre intervenția pe care a făcut-o, gastric sleeve.„Îți zic de ce am luat decizia asta. La început am crezut că sunt gravidă și m-am uitat la mine și am zis: nu am cum să fac chestia asta. M-am speriat foarte tare. Nu aveam cum să dau jos kilogramele alea. (…)
Am reușit să slăbesc 40 de kilograme în aproape 8 luni. Sunt foarte recunoscătoare și doctorului și lui Dumnezeu, și mie, și tuturor oamenilor care m-am încurajat', a spus cântăreața.
Totodată, ea s-a mândrit că în acest proces a avut-o mereu alături pe Theo Rose, dar și pe iubit. „Sunt cu el fix de când mi s-a declanșat glanda, de când am început să mă îngraș. El m-a văzut îngășându-mă în 2 ani și ceva vreo 20 de kilograme', a mai spus ea.
Pe Instagram, unde are zeci de mii de fani, ea a dezvăluit mai multe amănunte despre operația care a ajutat-o să slăbească 40 de kilograme. „Mi s-a recomandat operația de GSL pentru că aveam probleme cu glanda și sunt fericită să va spun că s-a reglat tot, analizele mele sunt foarte bune și am scăpat de pastile sper că pentru totdeauna.
Nu încurajez operația în scop estetic, eu am avut nevoie de ea în scop medical. Fiți blânzi cu cei din jur, niciodată nu știți ce poveste se află în spate. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și mi-au dat curaj'.
A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.