Cum a început povestea de dragoste între Carmen Grebenișan și noul iubit, după divorț. „El nu locuiește în România. Am ținut legătura”
Carmen Grebenișan, în vârstă de 32 de ani și Alex Militaru au divortat anul acesta, la trei ani de la cununia civilă. Se pare că vedeta a trecut peste despărțire și deja și-a refăcut viața alături de un alt bărbat, care nu locuiește în România. Fosta concurentă de la Asia Express a vorbit despre cum a început povestea de dragoste dintre ea și actualul iubit, căreia nu vrea să îi spună încă numele.
„Eu sunt foarte bine, este o relație privată, nu ascunsă, dar nu vreau să fie expusă. Am învățat mai multe lucruri din relația trecută și am decis că este mai confortabil și pentru mine și pentru actualul partener să fie mai privată, pe cât se poate. Nu este nimic ascuns, dar nu o să ne vedeți foarte des în online.
Noi ne cunoșteam de multă vreme, de 10-15 ani, din Cluj, dar nu am interacționat foarte mult . Nu este din Cluj, este din Zalău, dar a stat în Cluj și ne știam din vedere.
Cred în faptul că chiar dacă ai o persoană lângă tine și nu este momentul să o descoperi, nu o vei descoperi chiar dacă stă lângă tine și 20 de ani. Iar atunci când vine momentul potrivit, te deschizi și tu. Nici eu nu am fost deschisă, aveam alte target-uri, alte gânduri și alt nivel de conștientizare a nevoilor mele', a declarat Carmen Grebenișan pentru Cancan.
Carmen recunoaște că totul a fost neașteptat și la început, nici măcar nu a flirtat cu acesta. Ea mărturisește că doar a simțit nevoie să discute cu el despre un subiect, iar apoi totul a venit de la sine.
„Nu a încercat nimeni, eram doar cunoștințe, nici măcar nu flirtasem. A fost o chestiune neașteptată. Eu am fost cea care a făcut primul pas.
Am simțit să discut cu el despre un subiect care nu avea legătură cu relația noastră de acum și asta a dus mai departe la o comunicare mult mai apropiată. Ne-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun.
Am ținut legătura, chiar dacă a fost la distanță o lungă perioadă de timp. El nu locuiește în România. Într-un final ne-am întâlnit și ne-am dat seama că este mai mult decât ne-am fi imaginat', a mai spus carmen.