Cristina Cioran, primele declarații după ce s-a spus că s-a împăcat cu tatăl fiicei sale. Au mers împreună în club

Cristina Cioran neagă împăcarea cu Alexandru Dobrescu, după ce au petrecut împreună în club. Vedeta spune că nu mai formează un cuplu cu tatăl fetiței sale.

În urmăc cu câteva luni, Alexandru Dobrescu anunța despărțirea de Cristina Cioran, apoi tot el a încercat să se împace cu ea. Zilele trecute, vedeta a fost surprinsă, în club, alături de tatăl fetiței sale. Ea neagă că s-ar fi împăcat cu fostul ei partener.

„Ne-am întâlnit întâmplător în club, am mai vorbit și după am plecat împreună și la clubul de lângă. El m-a luat de mână într-adevăr, dar nu ne-am împăcat', a spus Cristina Cioran pentru Spynews.

Vedeta susține că nu are în plan să se întoarcă la tatăl fetiței sale. Deși nu are de gând să se împace cu Alexandru Dobrescu, Cristina Cioran nu știe ce îi va rezerva viitorul.

„Nu, nu, a fost așa o seară zăpăcită (n.r. nu s-au împăcat). Nu exclud nimic, dar nici nu cred că se va întâmpla asta (n.r. să se împace). Nu suntem un cuplu', a mai spus Cristina Cioran.

Luna trecută, vedeta spunea că nu își mai dorește pe nimeni momentan în viața ei. „Nu, nu este o prioritate, nu mă interesează (n.r. să-și facă o relație nouă). Sunt cam sătulă de problemele altora, din păcate atunci când cunoști pe cineva sau intri într-o relație nouă eu am observat că nu vine acea relație nouă doar cu distracție, ci și cu probleme, cu bagaje și hai lasă, mersi, nu mai vreau să am grijă de nimeni.'

După despărțirea de mama fetiței lui, Alexandru Dobrescu a prezentat-o tuturor pe iubita lui, Diana, care avea 20 de ani. Acum nu se știe dacă cei doi mai sunt împreună, având în vedere că bărbatul caută să fie mai mereu în jurul Cristinei Cioran.

cristina-cioran-si-alex-dobrescu-despartireSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete