Crina Abrudan a plecat în Peru unde va avea parte de o experiență inedită. „Trebuie să fii și pregătit pentru ce se întâmplă acolo”
Crina Abrudan, în vârstă de 46 de ani, a plecat în Peru pentru o experientă de neuitat. Fosta prezentatoare TV se află acolo pentru a doua oară. Soția lui Gabi Popescu participă la mai multe ceremonii cu plante sacre. Este pentru a doua oară când vedeta se află la una dintre destinațiile alese de tot mai multe vedete pentru terapiile spirituale.
Crina Abrudan a postat un mesaj pe contul de socializare, unde și-a anunțat fanii despre activitățile ei și unde a postat imagini din Peru.
„Zece zile de retreat șamanic în jungla din Iquitos, Peru. Au fost zece zile de ceremonii cu plante sacre, zece zile de vindecare, de liniște, de detox, de eliberare, de lăsat în urmă tot ce nu îmi mai e folositor, de privit spre viitor. Pentru mine, a fost a doua experiență, în același centru, Amaru Spirit din Iquitos. Mult diferită față de prima', a scris Crina Abrudan, pe Instagram.
Crina Abrudan a mai fost în Peru și înainte, dar în vacanță, asta până în 2022, când a petrecut tot zece zile în junglă, la recomandarea unui prieten cu care făcea și înainte meditație în România și care i-a spus că este pregătită pentru această transformare spirituală.
„Trebuie să fii și pregătit pentru ce se întâmplă acolo și pentru ce trăiești (…) Pentru mine, a fost aventura vieții mele. Primele zece zile am stat într-un retreat șamanic.
Am mers acolo cu Emi, șamanul meu de aici din țară (…) Am stat zece zile acolo în junglă, după care ne-am întors în Lima și am decis să mai rămân acolo singură și să merg la Machu Picchu', declara Crina Abrudan, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Spynews.