Creatoarea de jucarii

Creatoarea de jucarii
Uncategorized

Deseori uitam ca in fiecare adult se ascunde un copil. Sau ne prefacem ca uitam. Atat ca uneori, e drept, tot mai rar, ne e dor sa ne aducem aminte de asta. Atunci, mainile, ochii si sufletul unora dintre noi se fac ecou pentru ochii, mainile si sufletul copiilor nostri. Si asa se nasc jucariile!

Ca sa poti intelege cum se creeaza o jucarie, trebuie sa ai rabdare, sa stai deoparte si sa privesti. Cum ia forma, mai intai pe o foaie de hartie, apoi "de mana", pe o planseta, pentru ca in final sa devina un obiect concret, pe care poti sa-l strangi in brate ori sa-l tragi de urechi. Si pentru asta, trebuie sa cauti un ghid profesionist in lumea fabuloasa a jucariilor.

Asa am descoperit-o pe Alice Mihai. Alice are putin peste 50 de ani, in schimb spune despre ea insasi ca "are un suflet de 20". Are doi baieti gemeni, Liviu si Mihai, care, atunci cand s-a apucat ea de facut jucarii, de-abia mergeau in picioare si erau primii care incercau calitatea si rezistenta mascotelor create de "mami". Acum baietii sunt oameni casatoriti, cu facultati si masterate, dar sunt la fel de atasati de jucariile facute de mama. In plus, ea a devenit de patru ori bunica, iar micii neastamparati, Matei, Iza, Anisia si Luca, sunt incantati ori de cate ori Alice face cate ceva in "laboratorul de incercare" pentru jucarii. La ea acasa este un du-te-vino, o forfota de intrari si iesiri, de voci, de rasete, imagini pe ecrane de computere, probe si schite colorate, singurul colt cumintel fiind planseta uriasa, pe care isi deseneaza creatiile. Aici s-a nascut majoritatea celor aproape doua sute de mascote si jucarii concepute de Alice. Aici au fost lipite primele nasuri de pasla ori din nasture colorat, ochii din plastic si urechile de plus pentru multe dintre ele. "Asta, da, e adevarat, e o planseta istorica. A fost a tatalui meu, arhitect ca si mine, si e istorica macar prin amintirile pe care le poarta in spate. Si iti spun cinstit ca, nu stiu cum se face, dar oricat de comod mi-ar fi, nu pot lucra in alta parte. Parca nu am inspiratie." Pe coltul plansetei, langa nelipsita cana cu cafea si crochiurile in culori vesele, au venit pe lume Toto si Miau, pisoii siamezi Cocotica si Lulu, (cel care pare o combinatie de catel cu soricel), apoi Mambo elefantul, iepurele Chan, Bozo, spiridusul Mosului, Bubu, Zuzu, Bebe, colectia de dinozauri pufosi si haiosi si cate si mai cate bucurii pentru copii. Alice prefera deseori linistea noptii ca sa dea frau liber inspiratiei, dar, mai intotdeauna, dimineata e momentul in care in jurul mesei de lucru au loc adevarate consilii de familie, care-i dau nota. Ea este de parere ca un creator de jucarii trebuie sa plece de la ideea ca familia este primul potential cumparator al jucariilor sale si, in ciuda celebritatii la care a ajuns, Alice nu se fereste niciodata de sugestii. Asculta parerea tuturor, de la nepoti la copii, iar daca a gresit, nu-i nici o nenorocire sa accepte asta cu naturalete, si apoi s-o ia de la capat. Cei patru nepotei sunt, de fapt, primii critici ai desenelor ei. Daca lor le place o figura, o linie, o idee pe care o pune pe hartie, este clar ca va avea succes. Daca insa stramba din nas, renunta sau cauta altceva.

"Putini inteleg ca a crea o jucarie, o mascota, un personaj care sa ramana in mintea copiilor este, de fapt, o forma de arta"

"Cat dureaza? Nu stiu sa-ti spun. Sunt jucarii pe care le-am desenat intr-o jumatate de ora, tot asa cum altele mi-au luat o saptamana intreaga. Intervine intotdeauna acel strop de inspiratie, care, la mine, se simte atunci cand ma prefac in copil. Cand vad lumea prin ochii lor micuti si rotunzi. Chiar daca nu par, sunt o fire aventuroasa si imaginativa si de fapt, da, poti sa scrii chiar asa: cel mai bine creez, copilarindu-ma." Nu pare, dar este o visatoare, viseaza mult si deseori "de-adevaratelea", cu ochii deschisi, ca un copil mare. "In general, folosesc mult albumele foto cu animale, pentru ca acestea sunt creatiile cele mai iubite de cei mici. Toti copiii sunt topiti dupa puii de animale si am observat asta indiferent ca e vorba de pisici, catei, elefanti, canguri sau de crocodili, iguane si balauri. Chiar daca personajul este, sa zicem, foarte mare, ca un dinozaur, intotdeauna are mai mult succes daca are trasaturile unui pui, liniile mai dulci, mai dragalase. E pui, deci este mai haios si mai gingas."

Cum se face insa efectiv o papusa, o jucarie? Dupa ce desenul este gata, acesta e desfacut in cateva zeci de schite de detaliu." Ele infatiseaza in marime naturala toate amanuntele de culoare, de pozitie sau de imbinare a partilor componente. Se stabilesc culorile, apoi se alege materialul – fie in intregime, fie pe bucatele. Zeci de mostre textile ori de piele sunt examinate, pipaite si privite in lumina. Desi nu pare asa, atunci cand e vorba de o jucarie, nimic nu ramane la voia intamplarii. Se incearca gradul de toxicitate, rezistenta materialului si grosimea lui. Apoi, intensitatea culorii, daca aceasta intra sau iese in apa, sau in tot felul de alte substante. Urmatorul pas este stabilirea tehnologiei de fabricatie, a programului executiei propriu-zise. Unde se coase, ce se prinde prin lipire sau prin elemente mecanice, ce parti sunt fixe si care se misca. "Nici partea asta nu e simpla deloc. Te trezesti uneori in fata unei probleme la care nu te-ai gandit, pe care nu ai luat-o in calcul. Ba nu-ti ajunge un capat de material, ba cusatura e prea rigida si atunci ceea ce ar fi trebuit sa fie o miscare naturala a mainii sau a urechii, de pilda, devine fixa, artificiala…" Inginerie curata, nu?

"Pare o joaca, dar faptul ca sunt destinate celor mici nu inseamna ca in ele nu se ascunde o cantitate uriasa de munca si de responsabilitate"

Marea suferinta a creatorilor romani de jucarii, spune Alice, este aceea ca munca lor "este un fel de artizanat". Fabricile de jucarii fac cu greu fata invaziei de produse din China. O jucarie originala isi face loc greu si de cele mai multe ori creatorii nu-si pot vinde produsele ori sunt obligati sa le dea la preturi foarte mici. Alice a facut un pas curajos si si-a deschis propria firma, careia i-a zis Twins Design, pentru ca, vorba aceea, e mama de gemeni; apoi si-a diversificat ideile si produsele, le-a rebotezat Fama Design, a creat haine, decoratiuni, mobila, ba chiar "gaselnite" in premiera, cum sunt jucariile pentru catei, a lucrat mascote pentru toate marile firme, pentru showuri si lansari si a inventat chiar o tehnologie de "construit" mascote umane. Acum lucreaza doar pe baza de comenzi si are atat de multe, incat cu greu le poate face fata. Dar – de ce sa n-o spunem? – n-a fost asa de la inceput. Si poate ca nu e intamplator faptul ca a reusit sa realizeze ceva pentru cei mici, pentru lumea lor "marunta", pe care de prea multe ori suntem tentati sa o uitam sau sa o dam la o parte din fata propriilor noastre probleme. "Nu pot sa spun ca mi-a fost simplu sa ajung aici. Si de fapt extrem de putine lucruri sunt simple in lumea creatiei de jucarii. Crede-ma, fiecare linie trebuie gandita, fiecare inclinare a sprancenelor sau a ochilor! Trebuie sa vezi efectiv cu ochii unui copil ca sa intelegi cum va reactiona el in fata jucariei pe care o va avea in fata. Sunt personaje-jucarii pe care adultii le mai pastreaza in memorie de pe cand aveau doi-trei ani si care, poate, le-au modelat un pic personalitatea. Toate astea impun o doza teribila de responsabilitate. Cel putin pentru mine."

Uite, chiar ma intrebam cum sa-i spun muncii asteia a ei, altfel decat in limbajul sec din nomenclatorul de meserii. Si am aflat: "responsabil cu bucuria". Da, da, nu radeti! Chiar imi place cum suna: "Alice, responsabila cu bucuria".

Text: Adrian Ciltan; foto: Octav Nitu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din