“Creatia, un fel de a ma tine in viata” – Gabriela Melinescu

“Creatia, un fel de a ma tine in viata” – Gabriela Melinescu
Uncategorized

"Creatia, un fel de a ma tine in viata" – Gabriela Melinescu

Gabriela Melinescu, jurnalist, traducator, artist plastic, este unul dintre cei mai apreciati scriitori romani stabiliti in strainatate.

Prima zi

"Destinul mi-a dat atat de mult: mai intai darul de a iubi si apoi de a fi fericita."
S-a nascut in 1942, un an "ingrozitor, cu saracie si moarte peste tot", sub semnul unui somn atat de adanc, incat cei care au asistat la nastere au crezut ca murise. A fost lasata pentru cateva ore intr-o incapere obscura, alaturi de alti copii "adormiti", pentru ca apoi sa fie descoperita de o asistenta. "Copilul crezut mort traia, dar ochii lui erau acoperiti de albeata", povesteste Gabriela Melinescu, astfel incat, la insistentele matusii, a fost supusa u­nei operatii dificile, cu o recuperare indelungata. Abia in momentul "dureros" in care a vazut lumina, si-a dat seama ca a inceput sa traiasca.

Nasterea complicata, imaginea unei mame care, nepregatita sa aiba un copil, a primit vestea mortii ca pe o usurare, operatia reusita, "toate acestea au facut sa iau atat de in serios iubirea, fara sa stiu nimic despre slabiciunea omeneasca si a mea, bineinteles."

Iubirea i-a marcat, intr-adevar, copilaria, mai intai prin dragostea pentru carti si pentru lectura, apoi prin devotamentul pentru un tata care a ales sa paraseasca aceasta lume mult prea devreme. "Zilele de 26 noiembrie sunt mereu triste pentru ca… e ziua tatalui meu."

Am gravat poeme pe placi de arama, despre caderea lui in neant, am desenat tot ce a cazut odata cu el, in acea vara de neuitat cand s-a aruncat in gol, obosit de umilinta la care era supus: interzis de la meseria lui de ebenist, obligat sa lucreze ca paznic de noapte, pentru un regim pe care-l ura, considerandu-l criminal; umilinta de a nu avea bani pentru a-si cumpara carti, pentru ca era un cititor pasionat, scriitorii lui preferati fiind Oscar Wilde, Walter Scott, Michel Zévaco si intreaga literatura italiana.

Prima carte pe care ne-a daruit-o a fost "Aventurile lui Pinocchio, cu fermecatoarele ilustratii", o carte pretuita de cele doua surori, Gabriela si Tatiana, cea din urma plecata la Ocna Sibiului "sa se vindece de un reumatism al inimii".

A inceput sa scrie poezii de dorul surorii, cu remuscari pentru ca "poate eu am fost mereu sanatoasa, desi am trait in acelasi mediu ingrozitor care ne putea duce in mormant pe amandoua". Scrisul s-a transformat in pasiune, apoi in nevoie, pentru ca, in cele din urma, sa devina "un fel de a ma tine vie, in viata si in acelasi timp recunoscatoare pentru ca ma regasesc mereu in plin mister."

Iubirile cu ochi albastri

Arta "atat de serioasa" a scrisului a ajutat-o sa se apropie si de persoanele importante din viata ei, cele doua iubiri "cu ochi albastri" de care va ramane pentru totdeauna legata. "Ce sa mai vorbim despre acea vraja, cand ochii lui Nichita (Stanescu, n. r.), neobisnuit de albastri, s-au pus pe mine, apoi ochii, la fel de albastri, poate de un albastru flamand, ai lui René (Coeckelberghs, n. r.), ochi de neuitat, in care am recunoscut iubirea celui care m-a iubit mereu, inca de la nastere. Toate astea mi se par extraordinare. Daca fiecare om s-ar gandi la viata lui din aceasta perspectiva, ar vedea lucruri supranaturale."

Pe Nichita Stanescu l-a cunoscut asa cum poate nimeni nu a reusit s-o faca, iar imaginea lui a continuat sa-i apara in vise mult dupa plecarea ei in Suedia. "Oricine putea veni la noi (cand eram impreuna) pentru o vorba sau un pahar cu vin, Nichita nu facea niciodata deosebire intre dusmani si prieteni, declasati sau celebritati, daca ei intindeau o mana prietenoasa. Marea lui generozitate l-a facut mereu sa intre in niste situatii teribile si fara iesire. Nichita nu suporta monstruoasa viata, nici un poet nu poate, e clar, dar el mai mult decat altii, pentru ca marea lui forta sufleteasca era mai adanca, deci mai vulnerabila."

“Creatia, un fel de a ma tine in viata” – Gabriela Melinescu

René

Iubirea profunda a trait-o, insa, alaturi de cel care avea sa-i fie sot, René Coeckelberghs, un tanar editor pe atunci, care incerca sa promoveze scriitorii Europei de Est. “Cand l-am intalnit pe René, in acea dupa-amiaza predestinata, am stiut ca noi doi vom trai impreuna, ca va fi greu si va fi dureros.



René era altfel, in mod paradoxal citeam in el usurinta, dar si o puternica moralitate. Un luptator, pana la ultima picatura de sange, ca si mine.
Dupa cateva vizite in Romania – calatoriile lui René atrasesera atentia autoritatilor de la acea vreme – a acceptat sa-si insoteasca viitorul sot in Suedia, cu conditia de a continua sa scrie.


Tine sa sublinieze ca a plecat legal, intr-un moment in care Suedia “isi permitea luxul sa nu cunoasca adevarul despre soarta statelor din Est, crezand intr-un ideal pe care nu l-au pus niciodata la indoiala.


“N-am plecat din tara ca sa ma distrez sau sa traiesc bine, dimpotriva: sa muncesc mai mult decat am muncit vreodata.” Primele luni au fost cele mai grele: “Am trait totul ca pe un soc, insa exercitiile mele de respiratie m-au ajutat mult si… iubirea care ma determina sa fac abstractie ca traiesc intr-una din cele mai dificile tari. Imi dau seama ca de fapt aici, intr-o tara straina, am devenit cu adevarat scriitor, constient de valoarea altora si de propria valoare. Am invatat cum trebuie pastrata mereu etica, singura care are vreo legatura cu artele.”


S-a apropiat de limba suedeza citind Biblia, urmand cursuri speciale, facand traduceri ai autorilor de care pur si simplu s-a indragostit: Emanuel Swedenborg, August Strindberg, Brigitta Trotzig si Göran So­n­ne­vi, insa niciodata nu s-a indepartat de limba romana. “Pot deveni bol­na­va din cauza ca nu mai aud vorbindu-se romaneste”, drept pentru care a pastrat mereu o legatura puternica cu nume importante ale vietii literare romanesti, despre care aminteste in scrierile sale: Mircea Eliade, “un vrajitor cu aer sportiv, un tanar vultur batran ascunzand ceva misterios si crud dupa privirea scrutatoare si, ca toti batranii, copilaros, plin de fantezie si curtoazie”, Monica Lovinescu, ai carei ochi “sunt vii, exprimand caldura iscoditoare” sau Marin Preda, “singurul care mi-a spus: trebuie sa pleci, sa lupti mult pentru asta!”


Ziua de azi

Printre scrieri, icoane pe sticla, printre amintirile unor prietenii sau iubiri profunde, in timpul “rugaciunii inimii”, pastrata ca un obicei inca din copilarie, artista Gabriela Melinescu dezvaluie un secret: “Astept sa fiu vizitata macar o secunda de acea stare speciala pe care as numi-o entuziasm (…), astept vesti despre inflorirea prunilor dintr-o livada, despre vantul dinspre ocean care vine la timp sa scuture aceste flori si sa duca miresme si polen departe, la intalniri eroice cosmice, copulatii universale prin care se innoieste totul in fiecare an.”



Premii pentru Opera Omnia

Gabriela Melinescu a fost distinsa de doua ori cu Premiul De Nio al Academiei Suedeze, Premiul Albert Bonniers pentru Opera Omnia, Premiul pentru promovarea literaturii suedeze in strainatate, acordat de aceeasi Academie Suedeza, Premiul National de Poezie Mihai Eminescu pentru intreaga activitate, Premiul Nichita Stanescu pentru poezie, precum si premii acordate de Uniunea Scriitorilor. A publicat, atat in Romania, cat si in Suedia, volume de poezie si proza, dar si traduceri ale unor lucrari din literatura suedeza: Cartea de vise a lui Emanuel Swedenborg sau Jurnalul ocult semnat de August Strindberg.


La baza acestui material au stat cele trei volume din Jurnalul suedez, aparute la editura Polirom, acolo unde au fost publicate si lucrarile “Acasa printre straini”, “Puterea mortilor asupra celor vii” si “Ghetele fericirii”.



Text: Mihaela Doina Radulescu; foto: Octav Nitu.



Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din