Cove, cu capul în nori, a fost lovit de mașină: „Văzusem vreun film cu…”

Cove a suferit un mic incident și a fost lovit de o mașină. Vedeta a mărturisit totul într-un interviu și a șocat pe toată lumea cu declarațiile sale.

Gabriel Coveșeanu (Cove) este cea mai nouă vedetă de televiziune cooptată în echipa postului de televiziune Prima TV. Din 13 septembrie, de la ora 19.30, Cove si Diana vor fi gazdele emisiunii „Flash Monden' și vor vâna subiecte din lumea mondenă.

Fostul coleg al Adelei Popescu a povestit câteva detalii din trecutul său în cadrul unui interviu. Un aspect care a atras atenția a fost accidentul pe care l-a suferit atunci când traversa strada. Cove a fost lovit de o mașină pentru că nu s-a asigurat.

Fostul prezentator de la emisiunea „Vorbește lumea' a povestit mai multe detalii din copilăria sa. Dacă actorului i se păreau distractive, părinții săi li se păreau adevărate drame. El a declarat că a reușit să dărâme mobila din casă la puțin timp după ce ai lui o achiziționaseră, dar și că a traversat strada fără să se asigure și a fost lovit de o mașină.

„Eu am foarte multe amintiri haioase pentru că am făcut tot felul de năzbâtii. Erau haioase pentru mine, dar dramatice pentru părinți. De la momentul în care le-am dărâmat mobila din casa pe care abia o achizionaseră, până la faptul că am traversat strada cu ochii în sus și am fost lovit de o mașină. Mă credeam șmecher și nu a fost așa. Cred că văzusem vreun film cu supereroi', a declarat Cove.

Celebrul prezentator TV a plecat după șase ani frumoși petrecuți în Pro TV. Acesta a declarat că era timpul pentru noi proiecte și că uneori schimbările sunt necesare. El nu este la prima colaborare cu postul de televiziune Prima TV, astfel că reîntoarcerea a fost extrem de bine primită de colegi.

„Sunt bucuros să fiu, la debut de toamnă, parte a unei echipe tinere și entuziaste. Revin cu drag în locul în care m-a simtit atât de bine. M-am bucurat să revăd prieteni vechi, dar și să îmi fac prieteni noi. Și cred că voi face, alături de Diana, o echipa de senzație la Flash Monden.

Îi aștept pe bunii mei, cum îmi place să le spun prietenilor mei din fața micului ecran, de luni până vineri și duminică seară la Flash Monden să povestim despre toate mondenitățile de la noi și de peste hotare. Vom face să fie, pentru telespectatorii Prima TV, o întâlnire dorită și memorabilă’, a declarat Cove, în urmă cu ceva timp.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete