Connect-R, vinovat pentru divorțul de Misha. A înșelat-o în repetate rânduri: „A rămas cu trauma provocată de mine”

Connect-R a scris în cartea sa, „Din livada cu nuci', adevăratul motiv al divorțului de Misha. Artistul recunoaște că el e vinovat pentru destrămarea căsniciei și că și-a înșelat soția.

În urmă cu câteva zile, Connect-R și-a lansat prima carte, care se numește „Din livada cu nuci', unde a spus motivul pentru care a divorțat de Misha. Cei doi s-au căsătorit în anul 2013 și au divorțat în anul 2018. Ei au fost foarte discreți cu motivul real al despărțirii până acum.

„În vremea în care eu nu mă cunoșteam pe mine, când eram un dobitoc, m-a prins, m-a descoperit că aveam o altă relație. Și nu o dată, de câteva ori. Am înțeles-o perfect, am înțeles de ce a dat divorț. Ea a avut un cumul de stări, numeroasele mele trădări s-au tot adunat până într-o zi, când a luat decizia de a divorța.

„A rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă'

Astăzi, în noua mea stare nu aș mai avea de gând să înșel, nici gând să mai beau, nici gând să mă mai droghez, nici gând să-mi trădez soția. Sunt alt om. De ce n-a zis acum, hai să mergem înainte? Te iert și continuăm. N-a zis pentru că este o femeie orgolioasă, mai cred că a fost rănită și că și-a pierdut încrederea în mine. Și a rămas cu trauma provocată de mine, n-a putut să treacă. Chiar dacă, în anumite momente, aș fi sperat la o împăcare, cu prima ocazie, îmi reproșa tăios toate gesturile mele de trădare. Mă făcea să mă simt ultimul om, n-a putut să creeze pacea în casă. N-a putut să treacă peste momentele mele de rătăcire. Eu le lăsasem mult în urmă. La mine nu mai funcționau reproșurile pentru că știam cine sunt și cum m-am schimbat.

„Mă vede acum că m-am schimbat, dar nu acceptă împăcarea'

Ea mă vedea că sunt altfel, mă vede acum că m-am schimbat, dar nu acceptă împăcarea. Cel mult o ușă întredeschisă. E vorba de orgoliu și neîncredere. Are teamă că se pot repeta trădările mele și nu vrea să mai trăiască nicio dezamăgire. E Rac, e familistă convinsă, a renunțat la o carieră națională și internațională ca să fie cu mine, ca să se nască fata, iar eu am răsturnat masa, am trădat-o. Eu înțeleg dezamăgirea ei și nu îmi refac viața!', a mai povestit artistul în cartea sa „Din livada cu nuci', relatează WOWbiz.ro.

Connect-R susține că el nu a fost bărbatul pe care Misha și l-a dorit, pentru că era total diferit de modelul pe care ea îl avea în familie. Artistul a sperat la o împăcare cu mama fiicei sale, însă aceasta nu a putut să-l ierte și îi reproșa tot timpul greșelile făcute.

„Poți să stai lângă o persoană și evoluția ei spirituală să aibă altă viteză. A ta sau a ei! Poți să nu mai fii în sincronicitate cu partenerul sau partenera. Divorțul s-a întâmplat pentru că modul meu de a fi nu mai corespundea cu modul ei de a fi. Cea mai mare problemă a fost faptul că sunt un tip indisciplinat. Totuși, indisciplina mea nu ar trebui să fie un necaz pentru nimeni. E modul meu de a fi. Las pantalonii în mijlocul casei, nu spăl vasele, nu schimb un bec. Dar, cumva, am grijă să plătesc pe cineva care să strângă în urma mea, o femeie care să facă curățenie în casă.

„Soția mea putea trece peste lucrurile despre care v-am vorbit, dacă nu ar fi avut o neiertare mult mai puternică'

Modelul soției mele de bărbat și de tată este tatăl ei. Socrul meu se pricepe la tot ce trebuie reparat și întreținut într-o casă. În plus, peste această inabilitate a mea de a face lucruri în casă și a fi mai ordonat mai există ceva și o recunosc pentru cartea asta. Vreau să fiu supersincer. Soția mea putea trece peste lucrurile despre care v-am vorbit, dacă nu ar fi avut o neiertare mult mai puternică, pe care, evident, eu am provocat-o. E vorba de trădare', este povestea spusă de Connect-R.

Connect-R și MishaSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 8

Iată ce poți citi în ediția de print a revistei Avantaje, mai 2023:

A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.

Iată o mică parte din cuprinsul ediției:

  • Acidul hialuronic este o super-moleculă pe care o avem cu toții în organism. Ce face acidul hialuronic? Îți spunem noi: are super-puteri: este capabil să amâne procesul de îmbătrânire cutanată.
  • Există superstiții care ne pot schimba viața? Prinși în vârtejul clocotitor al vieții moderne, ignorăm deseori, zeci și zeci de „reguli ale binelui și răului, un fel de legi nescrise, transmise de secole, din generație în generație și după care se conduce lumea misterioasă a semnelor ascunse.
  • Poveși urâte de pe TINDER: Iată câteva povești, cât se poate de adevărate, cu protagoniști care au avut curajul să se destăinuie despre dezastrul care se poate ascunde în spatele unor întâlniri „match by Tinder.
  • Ai colegi dificili? Există conflicte la serviciu? Iată cum trebuie să te comporți: micile neînțelegeri sau conflictele pe care le ai la serviciu îți pot face viața un chin. Nu le lăsa să-ți afecteze randamentul și eficiența, ci găsește modalități prin care defectele colegilor să-ți fie utile ție.
  • Cum se face un shooting de copertă? Fără cei patru pioni importanți, niciun shooting nu e relevant. Tiberiu Arsene, Cristian Buca, Mirela Macovei și Alexandra Calafeteanu sunt departe de a fi simpli pioni într-un proiect de imagine: ei sunt adevărații alchimiști care transformă obișnuitul în remarcabil. 
  • Răsfoiește revista aici: https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete