CONFESIUNEA… UNUI CITITOR: “Bătea proprietăreasa în perete ca să ne potolim…”

confesiune

Am primit o confesiune din partea unui… domn. Este prima scrisoare pe care ne-o adresează un bărbat: 

“Irişii sunt florile mele preferate. Poate fi ciudat pentru un bărbat dar nu din snobism, vă asigur. E drept că sunt flori rare şi cumva stranii cu liniile lor complicate, fără discuţie singulare, aristocratice chiar. Dar pentru mine ele înseamnă o poveste, sunt semnul iubirii mele de-o… toamnă. De câte ori trec pe lângă vreo curte unde văd iţindu-se cupele delicate de irişi, primul meu gând e la vara în care am fugit eu de-acasă. Uite-aşa. Cunoscusem o fată de pe lângă Olteniţa, cu doi  ani mai mare ca mine, studentă la automatică la Bucureşti, care venise acasă în vacanţă. Văzut, plimbat, pupat, promis revedere.

Cinstit, nu prea mi-a plăcut de ea dar o vedeam ca pe singura mea posibilitate de a evada de acasă. Mi-am strâns lucrurile într-un rucsăcel, ce lucruri, două tricouri, ciorapi şi un pulover de lână şi am luat autobuzul până în Capitală. Sorina, fiindcă aşa o chema pe tipă, Sorina şi eu o alintam Nini, s-a dovedit fată de caracter. Şi-a trimis colega de cameră pe unde a putut şi fata, pe la alte fete de prin căminul din Grozăveşti şi m-a ţinut cu ea în camera pe care o închiriase la o babă prin Bucureştii Noi. Preţ de vreo trei săptămâni. Trei săptămâni ale unei toamne de vis. Toată partea de la stradă a curţii era ocupată de răsaduri cu nişte irisi superbi cum nu cred să mai fi vazut. Înspicaţi cu albastru deschis, cu bleumarin aproape de negru şi nuanţe incredibile de violet. În general sunt flori de primăvară-vară, dar, am aflat de la proprietăreasa Sorinei, sunt variații hibride care explodează la începutul toamnei. Atunci am hotărât că ele vor fi florile iubirii noastre. A fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea. Plimbări mână-n mână, străzile din cartier inundate în florile toamnei, săruturi sub clar de lună, parcul greu de frunze moarte şi unde de la o vreme nu mai eram decât noi doi şi luna. Apoi discuţiile. Filozofie, Kant, Freud, indienii, Buda, Kamasutra combinată cu existenţialismul… Până târziu în noapte, de bătea coana mare, proprietăreasa, în perete ca să ne potolim şi să vorbim mai încet. Mâncare pe apucate, somn cât mai puţin şi jurăminte de iubire la 19 ani. Eram vârât în dragoste până peste urechi. Chiar şi după ce Nini mi-a adus la cunoştiinţă, cinstit şi franc, tot fată de caracter deh, cum că iubitul ei se va întoarce în Capitală şi că trebuie să-mi iau tălpăşiţa. Că doar nu eram nebun să cred că se va căsători cu mine, nu? Am râs amar mi-am strâns rucsăcelul şi m-am întors acasă. Simţeam atunci că sunt golit de orice sentiment. Nimic nu se lega în viaţa mea, ca o maioneză care se taie continuu. Aş fi fost în stare chiar să cumpăr dragostea cuiva. Dar nu exista nicăieri un magazin cu sentimente. Ce-a urmat nu mai ţin prea bine minte. Scandaluri prelungite, lacrimi, înjurături, pedepse, încuiat în casă cu săptămânile. Tata: Nenorocitule mă faci de râsul oraşului'. Eu tăceam şi singurul lucru cu care mă mângâiam era că fusese cineva care ţinuse la mine. Măcar pe furate, măcar o toamnă, atât cât a fost. Toamna mea cu irişi violeţi şi cu amintirea lui Nini…. ”

Foto> 123rf

Citeste si:

Confesiunea unei cititoare: Propriul meu soț m-a jucat la cărți…'

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre