Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu celelalte zodii

Compatibilitatea în dragoste a Balanței

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu celelalte zodii este marcată de nevoia acestei zodii de armonie, dar și de instabilitatea ei tipică.

Compatibilitatea în dragoste a Balanței

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Berbecul cu Balanța

Berbecul și Balanța sunt semne opuse în zodiac. Fiecare dintre cele două semne posedă calități care-i lipsesc celuilalt. Dacă Berbecul își combină temperamentul impetuos cu simțul armoniei atât de natural la Balanță, relația va dobândi echilibru dar nu va duce lipsă de anvergură a trăirilor.

Berbecul este un semn orientat spre sine; Balanța este orientată spre parteneriat. Berbecul este impulsiv, nerăbdător, mereu gata să se arunce într-o nouă experiență, în timp ce Balanța este indecisă, iubitoare de pace și căutătoare de calm și abordare lentă. Berbecul ar putea să învețe că modul lui de a face lucrurile nu este neapărat cel mai bun.

Așa cum se întâmplă de obicei cu semnele opuse în zodiac, Berbecul și Balanța manifestă între ei o deosebită atracție sexuală. Conexiunea dintre cei doi este uimitoare atunci când e bine, dar poate să-i pună la grea încercare atunci când e rău. Semnele opuse dețin energii care tind să se încurce și să se înnoade dacă nu se ajunge la o înțelegere.

Berbecul și Balanța sunt o combinație echilibrată. Balanța fermecătoare și cultivată îl poate învăța pe Berbecul insolent câte ceva despre stil și maniere. Balanța prețuiește armonia în relație și face eforturi deosebite ca s-o mențină. Berbecul e foarte hotărât și poate s-o învețe pe Balanță să aibă încredere în intuiție și să decidă mai ușor.

Zodia Berbecului este guvernată de planeta Marte; Balanța, de Venus. Aceasta este o potrivire minunată, pentru că acestea sunt planetele pasiunii și, respectiv, a iubirii. Energia masculină a lui Marte se armonizează cu energia de tip feminin a lui Venus. Marte este despre pasiune și romantism; Venus este despre frumusețe și romantism – iată o combinație reușită.

Berbecul e semn de Foc; Balanța e semn de Aer. Aerul alimentează focul, îl ajută să crească și să se disipe. Berbecul are un efect pozitiv puternic asupra dezvoltării și progresului Balanței: el o poate ajuta să-și pună în practică ideile.

Ritmul rapid în care se mișcă Berbecul poate intra în conflict cu maniera mai calmă, mai studiată a Balanței. În orice caz, ambii au arii largi de interese și, la sfârșitul unei zile grele, Berbecul va veni acasă cu o tolbă de povești interesante și amuzante pe care i le va spune cerebralei Balanțe.

Berbecul și Balanța sunt ambii semne cardinale. Ambii au inițiative, dar le e mai greu să continue proiectele începute. Ambii sunt tentați să se apuce de lucruri pe care n-au de gând să le ducă la bun sfârșit, fie că e în domeniul profesional, fie e că e în plan personal.

Berbecul o să apară ca fiind liderul, din cauza energiei lui impulsive, dar Balanța va conduce în plan intelectual de la punct fix. Ambele semne vor să fie la conducere, dar Berbecul va folosi forța și intimidarea ca să se impună, în timp ce Balanța se va folosi de farmec și de abilitatea de a manipula. Pentru sănătatea acestei relații, compromisul este esențial. Balanța cea diplomată se descurcă mult mai ușor cu noțiunea de compromis decât berbecul cel orgolios și încăpățânat. De aceea, pacea și armonia cad mai mult în sarcina Balanței și sunt mai mult meritul ei.

Care este cel mai bun aspect în această relație? Armonia rezultată din uniunea lui Marte cu Venus. Echilibrul dintre sine și ceilalți este marea lecție pe care cele două zodii o vor învăța una de la alta. Fiecare dintre parteneri aduce în relație ceea ce îi lipsește celuilalt.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Berbecului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Taurul

Taurul și Balanța pot reprezenta cu adevărat cele două jumătăți ale unui întreg. Ambele semne caută securitatea în relația și împărtășesc dragostea pentru artă, poezie și cultură. Această relație poate demara greu pentru că, la suprafață, cei doi n-ar avea prea multe puncte comune.

Taurul și Balanța apreciază arta, cinele festive, teatrul. Plăcerea – fizică sau estetică – este răsfățul lor. Le place să curteze și să fie curtați și nu concep o relație romantică fără asta. Taurul apreciază farmecul Balanței; dacă încăpățânarea Taurului nu s eopune, Balanța cea diplomată va netezi calea către o relație armonioasă. Balanța apreciază luxul pe care i-l oferă Taurul. Taurul poate ajuta Balanța să treacă mai ușor peste fazele de neliniște și nehotărâre; Balanța poate îndruma Taurul să vadă multiplele fațete ale oricărei situații.

Atât Taurul cât și Balanța sunt guvernate de Venus, planeta iubirii și a banilor. Cei doi parteneri împărtășesc interesul pentru lux, pentru frumos, pentru dragoste și romantism. Ambii parteneri caută stabilitatea și armonia în relație. Totodată, cuplul poate aluneca ușor în trândăvie și în snobism – Taurul, în snobismul material; Balanța, în snobism intelectual.

Taurul este semn de Pământ; Balanța, de Aer. Taurul trece prin viață bazîndu-se pe simțul său practic; Balanța, pe calitățile intelectuale. Taurul nu face ceva dacă nu este convins că-i este util la nivel practic. Balanța se lasă atrasă de stimuli intelectuali gratuiți. Conflictul poate să apară de aici, dacă preocupările intelectuale ale Balanței devin prea costisitoare. De asemnea, pot să apară din ciocnirea între tendințele posesive ale Taurului și lejeritatea cu care flirtează Balanța.

Taurul este semn fix; Balanța este semn cardinal. Balanța ia inițiative iar Taurul ține proiectul în funcțiune. Balanța se va lovi uneori de încăpățânarea Taurului, dar cu diplomația care o caracterizează va găsi modalitatea de a-l urni pe Taur din loc. Pe de altă parte, nehotărârea și oscilațiile Balanței pot să-l irite pe Taur. Atâta vreme cât Taurul reușește să-și mai ajusteze din mers abordarea și să-și schimbe punctul de vedere, Balanța își va găsi și ea un mod de a se plia pe deciziile Taurului.

Care este cel mai bun aspect al relației Taur-Balanță? Plăcerea lor împărtășită pentru frumos, pentru artă și cultură. Simțul estetic le este comun, iar gusturile comune fac din relația lor una romantică și rafinată.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Taurului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Gemenii

Când un Geamăn întâlnește o Balanță, ei se vor bucura de o relațiebazată pe interes intelectual și agilitate mentală. Natura duală a Gmenilor are o rezonanță bună cu natura mereu căutătoare de echilibru a Balanței. La rândul ei, Balanța este încântată de parada de idei și pofta de taifas a Geamănului. Balanța iubește poezia pe care Geamănul i-o oferă uneori chiar involuntar.

Atât Balanța cât și Gemenii au o energie intelectuală debordantă. Când lucrează împreună, ei vin cu idei grozave. Balanța are în plus impulsul de a pune ideile în aplicare, ceea ce Gemenii, de obicei, amână. Geamănul este mai bun în partea de geneză a ideii, Balanța rezolvând direcționarea ei. Ambele semne au nevoie de libertate intelectuală și și-o oferă reciproc.

Balanța este Guvernată de Venus, planeta dragostei; Gemenii sunt guvernați d eMercur, planeta comunicării. Balanța și Gemenii funcționează bine împreună: ei combină forța dragostei cu forța comunicării. Cum Balanța prețuiește armonia într-o relație, Geamănul nu are prea des satisfacția unei dezbateri sănătoase; Balanța ar face orice în loc să se certe.

Atât Balanța cât și Gemenii sunt semne de Aer. Geamănul adoră energia Balanței și nu are vreo problemă să țină ritmul cu ea în emiterea de idei noi și în acțiunea dinamică. Ambele semne au domenii largi de interes, ceea ce le furnizează material pentru discuții interminabile.

Geamănul este un semn mobil; Balanța este un semn cardinal. Balanței îi place poziția de conducere într-o relație. Balanța trebuie să propună iar Geamănul, mai flexibil, o va urma cu plăcere, dacă i se dă libertatea să se răzgândească în ultima clipă. Balanța obișnuiește să inițieze dar are dificultăți în finalizarea acțiunilor. Geamănul este atât de flexibil încât nu-l deranjează o schimbare bruscă de direcție, dacă Balanța se plictisește făcând un anumit lucru.

Care este cel mai bun aspect al unei relații Gemeni-Balanță? Abilitatea celor doi de a lucra împreună, într-un parteneriat intelectual. Ei se pot expune unul pe altul unor noi idei și viziuni și își vor deschide reciproc orizonturi neașteptate.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Gemenilor, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Racul

Într-o relație sentimentală, Racul și Balanța își oferă unul altuia lucruri importante care celuilalt îi lipsesc. Ambele zodii caută siguranța într-o relație și vor aprecia interesul pe care-l împătășesc pentru frumusețe și lux, mai ales în privința mediului casnic. Cei doi își pot armoniza frumos energiile dacă decid să lucreze pentru același scop. Relația poate să progreseze lent, iar la început pot avea impresia că nu împărtășesc decât dorința fiecăruia de a avea un partener. Dar, cu cât se vor cunoaște mai bine, cu atât se vor aprecia și se vor respecta mai mult.

Nici Racul, nici Balanța nu se dau înapoi de la manifestarea sentimentelor și ideilor și ambii savurează scenele dramatice pe care le pot crea. Exprimarea sentimentelor și a fericirii sunt importante pentru amândoi, iar cei doi parteneri se completează în multe feluri. Racul apreciază farmecul și tactul Balanței, iar calmul și diplomația acesteia pot tempera chiar și cea mai acută dramă pusă în scenă de Rac. La rândul său, Balanța iubitoare de frumos și armonie, va aprecia instinctul Racului de a crea un cămin sigur și confortabil. Balanța poate ajuta Racul să capete o perspectivă cuprinzătoare asupra faptelor, astfel încât să nu acționeze emoțional, în necunoștință de cauză. În mod reciproc, Racul poate să ajute Balanța să treacă peste proverbiala ei nehotărâre.

Racul este guvernat de Lună, planeta emoțiilor; Balanța este guvernată de Venus, planeta dragostei. Acești doi parteneri împărtășesc interesul pentru casă, familie și romantism. În timp ce Balanța este cunoscută pentru natura ei instabilă, nevoia lor de armonie îi va feri, de cele mai multe ori, de conflict. Mai mult decât orice alt tandemn de zodii, acestea două aduc căldură și sentimentul de stabilitate celor de lângă ei. Cu toate acestea, Balanța, a cărei abordare este una intelectuală, poate manifesta snobism și o atitudine superioară, iar Racul, cu natura lui emoțională, se poate simți rănit.

Racul este semn de Apă; Balanța este semn de Aer. Balanța vede viața ca pe un teren de explorare intelectuală, în timp ce percepția Racului este mai concretă, mai tactilă. Racul este cel mai mulțumit atunci când nevoile lui emoționale sunt împlinite, în timp ce Balanța se concentrază doar pe ceea ce o stimulează intelectual. Uneori, acești doi parteneri au dificultăți în a se înțelege unul pe altul. Conflictele pot să apară atunci când Racul pare prea îndărătnic iar Balanța pare provocatoare. Amândoi au de învățat că fiecare vede viața în felul său.

Racul și Balanța sunt semne cardinale. În această relație poate să se manifeste o luptă pentru putere, pentru decizie, pentru ultimul cuvânt. Dacă indecizia Balanței poate să-l irite pe Rac, Balanța poate să-și pună în acțiune farmecul subtil și simțur corectitudinii pentru a se acomoda cu decizia Racului – atât timp cât decizia nu este aceea de a stagna sau de da înapoi. Ambii sunt inițiatori de proiecte și este posibil ca asta să dea naștere la conflict, în condițiile în care inițiativele lor se bat cap în cap.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre un Rac și o Balanță? Aprecierea lor comună pentru stabilitate și echilibru casnic. Dimensiunea estetică este importantă pentru ei și amândoi apreciază confortul. Gustiurile lor similare fac din acest cuplu unul devotat și armonios.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Racului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Leul

O uniune între un Leu și o Balanță este una cel puțin agreabilă. Fiind situați la două semne distanță în zodiac, Leul și Balanța au fiecare o înțelegere profundă asupra modului în care funcționează celălalt. Când energia nelimitată a Leului se amestecă cu simțul armoniei înnăscut al Balanței, această relație se bucură de un echilibru excepțional. Leul față în față cu Balanța sunt extravaganța față de stilul rezervat, stilul direct față de diplomație. Este posibil să se bucure de o relație pașnică pentru fiecare este capabil să aprecieze calitățile celuilat.

Balanța poate să tempereze stilul flamboaiant al Leului. În calitate de cuplu, Leul și Balanța se echilibrează. Balanța, cu farmecul și manierele sale, calmează personalitatea directă și acerbă a Leului. Leul își poate ajuta partenerul Balanță să ia decizii mai ușor și îl poate învăța arta spontaneității.

Leul este guvernat de Soare; Balanța este guvernată de Venus. Cele două semne vor simți încă de la începutul relației căldură și pasiune. Soarele și Venus merg bine împreună. Soarele emite o energie masculină; Venus, una feminină, deci relația va fi echilibrată din punct de vedere energetic. Venus este orientată spre frumusețe și romantism; Soarele revigorează și încălzește. Acești doi parteneri se susțin unul pe altul pe termen lung.

Leul este semn de Foc; Balanța este semn de Aer. Aceste două semne combinate ori se potențează reciproc, ori se sting reciproc. Balanța poate să negocieze cu impetuosul și vigurosul Leu și ambii parteneri sunt interesați să participe fiecare la proiectele celuilalt. Se echilibrează și se sincronizează de minune. Împreună, cei doi pot reuși aproape orice, dar trebuie să fie atenți fiecare la sentimentele și dorințele celuilalt. Orientarea Leului spre acțiune poate intra în conflict cu abordarea mai pasivă, mai circumspectă a Balanței. Ambii au diverse arii de interes iar felul foarte implicat și entuziast al Leului îi furnizează multe povești de împărtășit cu Balanța care este mai rezervată.

Leul este un semn fix; Balanța este un semn cardinal. Leul ar putea să sară peste etape și să lase în urmă Balanța care ia inițiativa dar oscilează în privința punerii în practică. Cei doi parteneri trebuie să acționeze uniți pentru ca visele lor să devină realitate. Leul va fi lider datorită naturii sale puternice. Balanța va aborda lucrurile dintr-o perspectivă intelectuală și de echipă. Leul dă ordine de la înălțimea autorității sale, în timp ce balanța farmecă și strage în proiectele sale; egoul uriaș al Leului este parte din joc, iar Balanța îi face cu plăcere jocul Leului. Este important ca Leul să înțeleagă și să aprecieze sacrificiul Balanței, nu să-l considere de la sine înțeles, sau să-l ia ca pe o dovadă de inferioritate.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre un Leu și o Balanță? Armonia care rezultă din uniunea dintre Venus și Soare. Echilibrul dintre sine și ceilalți reprezintă lecția valoroasă pe care o învață cei doi parteneri. Fiecare partener oferă ceea ce-i lipsește celuilalt, deci acest cuplu este foarte compatibil.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Leului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Fecioara

O Fecioară și o Balanță împreună pot să fie ca piesele potrivite dintr-un puzzle. Fiecare o completează pe cealaltă și se așază confortabil. Ambele semne caută siguranță în relație și împărtășesc dragostea pentru frumos și cultură. Pot lucra împreună eficient și fără hopuri, pentru că ambii parteneri își doresc recompense similare. La începutul relației dintre Feciaora și Balanța pot să fie asperități, dar, cu timpul, vor învăța să se respecte reciproc.

Balanța și Fecioara apreciază plăcerile superficiale ale vieții și, printre nativii celor două zodii se găsesc cei mai mulți colecționari de suveniruri, imagini și altele asemenea. Și unul, și altul, apreciază teatrul și, în general, arta. Aspectele practice ale vieții și plăcerile sunt prioritare pentru ambele semne, astfel că se completează reciproc în multe feluri. Fecioara apreciază farmecul și diplomația Balanței, iar Balanța poate pune lucrurile în ordine atunci când Fecioara se blochează. Balanța apreciază gustul pentru ordine al Fecioarei și beneficiile disciplinei. În plus, Fecioara și Balanța sunt deschise și capabile să vadă multiplele fațete ale unei situații, iar deciziile luate de comun acord se bazează pe o analiză atentă.

Planeta Mercur guvernează Zodia Fecioarei; Balanța este guvernată de planeta Venus. Fecioara este un comunicator excelent, logic și cu argumente. Acești parteneri împărtășesc aprecierea pentru o conversație consistentă și gusturile alese. Ambele zodii – în special, Balanța – au o dorință accentuată de echilibru. Împreună, cei doi aduc frumusețea și cultura în spațiul care îi înconjoară. De asemenea, datorită influenței lui Venus, Balanța este ușor înclinată spre lenevie, iar ambii parteneri pot fi percepuți ca snobi: Fecioara, prin prisma pretențiilor sale exagerate; Balanța, prin complexele de superioritate intelectuală.

Fecioara este un semn de Pământ; Balanța, un semn de Aer. Balanța face multă teorie, pe multe subiecte; Fecioara este mai practică. Fecioara se întreabă la ce-I va folosi o anumită acțiune, în timp ce Balanța se concentrează pe ceea ce-I iese în față, fără să-și pună problema utilității. Uneori, celor doi parteneri le e greu să-și înțeleagă unul altuia motivațiile. Conflictele pot să apară în această relație dacă Fecioara pare prea închistată în universul ei privat, pe când Balanța pare manipulatoare. Ambii parteneri trebuie să realizeze că văd viața prin filtre diferite.

Fecioara este un semn mobil; Balanța este un semn cardinal. În această relație, Balanța indică direcția. Fecioara se conformează cu ușurință, iar Balanța o îndrumă cu blândețe, fără intenția de a domina. Indecizia Balanței poate s-o irite pe Fecioară, în schimb, Balanța, care are abilitatea de a vedea problema pe toate fețele, poate să rezoneze ușor cu deciziile Fecioarei. Dacă Balanța este inițiatoarea, Fecioara este cea care asigură ducerea la îndeplinire a proiectului.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre Fecioară și Balanță? Este plăcerea lor împărtășită pentru frumos, pentru artă, dar și pentru confort. Lucrurile frumoase și de calitate sunt plăcerea lor în viață. Gusturile și interesele lor comune fac ca acest parteneriat să fie într-un echilibru sănătos.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Fecioarei, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Balanța

Când se întâlnesc două Balanțe, formează împreună cel mai romantic, cel mai drăguț, cel mai agreabil cuplu din tot cercul lor de prieteni. Estetica și armonia sunt cele mai importante dimensiuni ale vieții lor. Două Balanțe aduc magie și frumusețe în tot ceea ce fac. Balanța stă sub semnul parteneriatului; Balanța adoră să se îndrăgostească și să iubească.

Dacă sunt abia în faza întâlnirilor, își petrec timpul văzând filme romantice sau în ceainării cu parfum de epocă.Dacă locuiesc împreună, casa lor arată ca o galerie de artă, plină de bun-gust.

Balanța vrea să fie iubită de toată lumea. Urăște conflictele și, dacă apare unul, este capabilă să cedeze doar ca să mențină pacea. Nu pentru că îi lipsește sinceritatea sau pentru că nu-I pasă, dar se simte extrem de inconfortabil în stare de tensiune. Cele două Balanțe își înțeleg și își respectă una alteia această nevoie de armonie, deci e puțin probabil să se angajeze în dispute. Pe de altă parte, fiecare dintre cele două Balanțe își dorește să fie admirată și iubită și își oferă reciproc aceste lucruri.

Balanța este guvernată de planeta Venus, planeta iubirii. Două Balanțe împreună împărtășesc o relație plină de dragoste și romantism, de senzualitate și curtoazie. Se răsfață reciproc – uneori, în mod exagerat. Prea multă mâncare bună și prea multă lenevie poate să dăuneze sănătății. Dar le este greu să reziste tentațiilor. Voința, autocontrolul, disciplina nu sunt punctele tari ale Balanței.

Balanța este semn de Aer. Mai presus de orice, prețuiește abilitățile intelectuale. Apreciază arta, filmele și toate bunurile culturale. Persuasivă, curtenitoare și diplomată, Balanța este o dreaptă judecătoare a lumii. Dacă două Balanțe își unesc forțele și tacticile, pot trece peste orice situație conflictuală cu terți în modul cel mai lin și mai decent posibil.

Balanța este un semn cardinal, o calitate care îi permite să inițieze proiecte noi și să-I motiveze pe ceilalți. Două Balanțe pot lucra împreună foarte bine în orice domeniu și pot iniția afaceri și preocupări noi.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre două Balanțe? Incredibila lor diplomație, amabilitatea și respectul reciproc. Cele două Balanțe pot lega o relație durabilă, bazată pe înțelegere și dragoste.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Scorpionul

Relația dintre o Balanță și un Scorpion tinde să fie una puternic emoțională, cu șanse mari de a-I satisface pe ambii parteneri. Chiar dacă Scorpionul este o cloșcă înnăscută care se poate pierde în confuzia propriilor emoții, Balanța, cu simțul armoniei și al echilibrului pe care-l posedă, poate să-I redea și Scorpionului liniștea și claritatea. Scorpionul se revanșează cu capacitatea sa de concentrare care Balanței îi cam lipsește. Cei doi parteneri sunt compatibili într-o mare măsură, date fiind nevoile lor similare într-o relație de dragoste: Balanța, aflată sub semnul parteneriatului, este fericită într-o relație echilibrată, cu o doză mare de intimitate; Scorpionul își dorește intimitate emoțională și sexuală cu partenrul său. Relația lor este una loială, strânsă și satisfăcătoare.

Cei doi parteneri – Balanța și Scorpionul – au de câștigat dacă-și asumă împreună proiecte și în exteriorul relației lor intime, pentru că au un mare potențial de a face lucruri împreună. Ei combină puterea emoției cu puterea intelectului. Scorpionul este mai răbdător dar și mai înclinat spre control decât Balanța. În ciuda diferențelor, ambilor parteneri le place să riște și să profite de orice șansă. Această relație nu poate fi una plictisitoare!

Stilul lor foarte diferit – Scorpionul este pasional și secretos; Balanța este deschisă și sinceră – poate, uneori, să ridice dificultăți în înțelegerea reciprocă, de aceea este bine să acorde timp și atenție comunicării.

Balanța este guvernată de planeta Venus, planeta iubirii; Scorpionul este guvernat de Marte, planeta pasiunii, și de Pluto, planeta puterii. Dragoste Balanței pentru frumos, pentru artă, pentru calitate are o rezonanță specială pentru Scorpion care nu acceptă că ceva pe lume îi poate fi inaccesibil. Niciunul dintre cei doi nu-și dorește conflictul. Scorpionul nu se ceartă – preferă o răzbunare pregătită în taină. Balanța dă înapoi la cel mai mic semn de dispută și e foarte greu să-și facă un dușman din Scorpion.

Balanța este semn de Aer; Scorpionul este semn de Apă. Cele mai bune decizii se iau combinând intelectul cu emoțiile. Folosind atât capul cât și inima. Acest cuplu poate face față oricărei provocări și poate dezlega cel mai complicat puzzle pe care îl oferă viața. Abilitățile celor două zodii vin unele în prelungirea celorlalte și dau randamentul maxim dacă sunt puse să lucreze împreună și nu unele împotriva altora. Scorpionul este un maestru al strategiei și poate ajuta Balanța să se adune, atunci când e confuză și nehotărâtă. Uneori, stările emoționale excesive ala Scorpionului pot aduce Balanța la disperare, în timp ce Balanța, cu stilul ei je men fisch-ist poate să-l aducă pe Scorpion într-o stare de iritație și alertă. Aici intervine diplomația Balanței și rezolvă situația.

Balanța este un semn cardinal; Scorpionul este un semn fix. Balanța caută mereu ceva nou de încercat: un restaurant nou, o galerie de artă de vizitat, o nouă destinație de călătorie, dar Scorpionul este cel care stăruie în ducerea la îndeplinire a acestor intenții. Acești doi parteneri au capacitatea să fie cei mai devotați și loiali parteneri, pentru că se completează în proiecție și acțiune.

Care este cel mai bun aspect în relația dintre Balanță și Scorpion? Puterea pe care o găsesc în unitate. Împreună pot realiza foarte mult, indiferent dacă formează un cuplu în afaceri sau în dragoste.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Scorpionului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Săgetătorul

Întâlnirea dintre Balanță și Săgetător poate însemna descoperirea Paradisului pentru ambele zodii. Această combinație este una cel puțin armonioasă. Cei care se află la distanță de două semne în zodiac au o conexiune profundă, o comunicare specială și multă înțelegere unul pentru celălalt. Săgetătorul – călătorul – este în permanenta căutare a înțelepciunii. Balanța este mereu în căutare de artă și frumos. Balanța este o companie stimulatoare pentru Săgetător și îi îmbogățește acestuia semnificativ experiența. Relația lor este mereu proaspătă, pentru că cei doi nu cad în păcatul monotoniei, iar înțelegerea lor reciprocă profundă îi face să se simtă în intimitate împreună, încă de la început. Împreună, pot atinge noi orizonturi în viață și în dragoste.

Balanța și Săgetătorul sunt excelenți prieteni și îndrăgostiți. Ei întruchipează împreună prospețimea și optimismul; sunt amândoi entuziaști în găsirea adevărului și a frumuseții în experiențele lor de viață. Rareori apar probleme între ei. Uneori, Săgetătorul poate răni sufletul sensibil al Balanței vorbind fără să gândească. În schimb, Balanța poate fi prea emoțională și poate manifesta prea multă nevoie de control pentru gustul Săgetătorului. De vreme ce Balanța este un diplomat înnăscut care detestă conflictul, cei doi vor trece peste neînțelegeri și se vor împăca rapid. Amândoi au darul de a uita și de a ierta ușor.

Balanța este guvernată de Venus, planeta iubirii; Săgetătorul este guvernat de Jupiter, planeta norocului și a filosofiei. Feminitatea lui Venus împreună cu masculinitatea lui Jupiter fac ca aceste două semne să fie înalt compatibile și echilibrate. Săgetătorul este mereu prins într-o cursă a marii cunoașteri și, ori de câte ori Balanța apare cu o idee nouă, Săgetătorul este nerăbdător să dea curs demersului intelectual al partenerului său și să se familiarizeze cu noul concept.

Balanța este semn de Aer; Săgetătorul este semn de Foc. Acest parteneriat este plin de energie și dinamism. Pentru că aerul potențează și dezvoltă focul, această relație este firbinte și intensă. Săgetătorul crede că el ține cârma, dar Balanța controlează cu discreție cursul evenimentelor. Cei doi sunt plini de energie și pot susține o cursă lungă și de amploare. Relația este cât se poate de armonioasă dacă Săgetătorul simte că are doza necesară de libertate și independență.

Balanța este un semn cardinal; Săgetătorul este un semn mobil. Balanța inițiază ideile, planurile, direcțiile – dar i se întâmplă să se și răzgândească. Săgetătorul este flexibil și adaptabil, dispus la orice schimbare față de planurile inițiale.

Care este cel mai bun aspect al relației Balanță-Săgetător? Interesul lor comun pentru cultivarea cunoașterii și folosirea intelectului. Sunt o pereche potrivită și vor merge departe împreună.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Săgetătorului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Capricornul

Când Balanța și Capricornul se întâlnesc într-o relație romantică, pot forma un cuplu reușit, dacă pot depăși momentele în care sunt puse în evidență diferențele dintre ei. La suprafață, aceștia par cum nu se poate mai diferiți. În timp ce Capricornul este tăcut și nu-și asumă atitudini deschise, Balanța este expansivă și sociabilă, distrându-I pe ceilalți și exprimându-se fără inhibiții. Capricornul este preocupat de munca intensă ca mijloc de a-și realiza obiectivele și de a dobândi recunoașterea profesională și socială. Balanța este preocupată de frumos, de artă și de echilibrul în viață și în relații. Asta nu înseamnă că nu există un punct în care cei doi se întâlnesc. Dacă relația lor se bazează pe dragoste și respect, pot merge împreună într-o direcție comună.

Când cei doi lucrează împreună la un proiect sau au de rezolvat o problemă, cel mai bine iese atunci când fiecare are rolul său prestabilit, așa încât să-și satisfacă pe rând nevoia de a prelua conducerea. Odată ce și-au definit obiectivul, abordările lor sunt diferite: Balanța se bazează pe aportul intelectual, în timp ce Capricornul abordează calea grea a muncii susținute. Dacă cei doi parteneri înțeleg fiecare stilul diferit al celuilalt, metodele lor se pot completa perfect și pot obține mult mai mult decât ar fi obținut fiecare pe cont propriu.

Balanța este guvernată de Venus, planeta iubirii; Capricornul este guvernat de Saturn, planeta răspunzătoare de karma. Aceste două planete nu au prea multe în comun, așa că Balanța și Capricornul au ceva de lucrat pentru concilierea diferențelor. Venus încurajează Balanța să scadă ritmul și să se bucure de frumusețea pe care o oferă viața. Asta poate să-i pară Capricornului simplă lene, pentru că pe el Saturn cel rece îl face să fie foarte hotărât, dispus la efort și disciplină.

Aceste două semne pot intra lesne în conflict dacă nu își iau un răgaz de analiză și de adoptare a unor tactici în care caracteristicile lor să se completeze. Capricornul trebuie să aibă grijă să nu descurajeze Balanța și să nu-I reteze entuziasmul și optimismul, iar Balanța trebuie să-și pună în acțiune toată diplomația de care este capabilă ca să mențină relația în echilibru.

Balanța este semn de Aer; Capricornul este semn de Pământ. Balanța se bazează pe intelect; sensibilitatea ei este acordată pe lungimea de undă a esteticii, un subiect asupra căruia are întotdeauna o mulțime de opinii. Și Capricornul se încrede în puterea minții, dar într-o manieră diferită: el caută cea mai bună metodă în tot ce face, dar poate să considere că nu are timp să cultive dimensiunea estetică a acțiunii sale. Dacă acești doi parteneri învață să acționeze în echipă, pot să se completeze în mod profitabil.

Balanța și Capricornul sunt ambii semne cardinale. Ambii sunt inițiatori, dar au abordări atât de diferite încât treaba merge doar dacă își asumă fiecare rolul său. Dacă se ivește vreun conflict, Balanța va fi prima care să dea înapoi, ceea ce îl servește la fix pe Capricorn care adoră să aibă întotdeauna dreptate. Este important pentru ambii parteneri să înțeleagă că cheia succesului relației este compromisul.

Care este cel mai bun aspect al relației Balanță-Capricorn? Aportul complementar de calități specifice. Odată ce își permit unul altuia să fie ei înșiși – în loc să încerce să se schimpe unul pe altul – ei pot forma un tot complet și echilibrat. Este o relație cu provocări, dar cu potențial de mare câștig în calitate umană.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Capricornului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Vărsătorul

Când o Balanță și un Vărsător se întâlnesc, relația lor este menită să întărească și să ducă la un nivel superior conștiința de sine a fiecăruia dintre cei doi. Cei doi parteneri se conectează la un înalt nivel intelectual. Împărtășesc dragostea pentru artă, pentru frumos, pentru valorile culturale. Ambii detestă restricțiile. Este foarte ușor să se înțeleagă pentru că au nevoi similare și nu vor cere unul de la altul mai mult decât oferă ei înșiși. Ambele semne sunt energice și entuziaste; această relație nu va bate pasul pe loc.

Atât Vărsătorul cât și Balanța se preocupă de o lume mai bună, de fericirea semenilor. Vărsătorul este cel mai progresiv și vizionar semn din zodiac; întotdeauna are o idee nouă. Balanța este diplomatul zodiacului; detestând orice fel de conflict, este mereu abilă în găsirea echilibrului. Nevoia primordială a Balanței de a evita conflictul, alături de dragostea pentru libertate intelectuală poate să-l conducă uneori la indecizie. Când se întâmplă asta, Vărsătorul care este mult mai hotărât poate intra în scenă ca să ajute Balanța să aleagă o direcție. În contrapartidă, Balanța poate să-l ajute pe Vărsător să se redreseze și să-și reararanjeze imaginea de sine atunci când idealurile lui sunt șifonate grav de prozaismul realității.

Balanța este guvernată de Venus, planeta dragostei; Vărsătorul este guvernat de Uranus, planeta rebeliunii, și de Saturn, planeta karmei. Această combinație de influențe poate fi interesantă și productivă. Balanța și Vărsătorul pot să-și asume împreună proiecte mai vaste decât simpla lor relație de dragoste, pentru că pot face să se întâmple lucruri mărețe folosindu-și vocația pentru progres și și dorința de bine general. Acest cuplu poate să inspire și să îndrume mișcările de dreptate socială și de schimbare a comunității.

Atât Balanța cât și Vărsătorul sunt semne de Aer. Au legături intelectuale puternice și își stimulează reciproc, în mod constant, abilitățile de gândire și comunicare. De aceea, echipa lor poate și ar fi bine să depășească simplul cadru restrâns al unei relații amoroase sau al familiei. Balanța poate să asigure echilibrul în orice întreprindere comună așa cum niciun alt semn n-o poate face. Vărsătorul și Balanța se desfată în discuții prelungite, stimulatoare, despre obiectivele și ariile lor de interes.

Balanța este un semn cardinal; Vărsătorul este un semn fix. Balanța pune lucrurile în mișcare, dar poate întâmpina dificultăți în finalizarea lor. Aici intervine determinarea Vărsătorului: el poate să preia ideea inițială a Balanței și s-o ducă mai departe, până la îndeplinire. Este puțin probabil ca cei doi parteneri să intre în conflict, pentru că nu au probleme în a-și împărți rolurile și niciunul dintre ei nu ține neapărat să stea în lumina reflectoarelor și să-și asume creditul.

Care este cel mai bun aspect al relației Vărsător-Balanță? Abilitatea lor de a acționa împreună. Împreună, pot învăța, pot progresa și pot realiza mult mai mult decât ar putea fiecare separat. Plăcerea lor de a socializa și de a-și pune realizările în slujbă publică face ca relația lor să fie una dătătoare de mari satisfacții.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Vărsătorului, descriere generală

Compatibilitatea în dragoste a Balanței cu Peștii

Când Balanța și Peștii se întâlnesc într-o relație sentimentală, relația lor va fi una agreabilă și potolită. Aceste două semne sunt foarte compatibile, ambele împărtășind interesul pentru latura estetică a vieții. De asemnea, au foarte multe să-și ofere unul altuia: Când peștii se pierd într-o fantezie, Balanța vine cu lejeritatea care o caractezează și refac mobilitatea și coerența acțiunii. Peștii au de oferit empatia și interesul pentru valorile sufletești. Este un parteneriat onest, care prețuiește adevărul și armonia.

Balanța și Peștii sunt, înainte de toate, foarte buni prieteni; apoi sunt foarte buni iubiți. Ei se înțeleg bine unul pe celălalt: amândoi au dese momente de indecizie și tind să lucreze la mai multe deodată. Problemele dintre cei doi parteneri sunt rare, în sensul că Balanța, uneori, îl manipulează mental pe partenerul nativ în Pești. Uneori se pot bloca în mijlocul acțiunii, din cauza naturii lor indecise. Atunci când lucrează împreună la un proiect – fie că e vorba despre relația lor, fie că e vorba despre altceva – se poate întâmpla să întâmpine dificultăți la înaintare. Dacă au o dispută, au tendința de a uita repede: Balanța detestă conflictele și ar face orice să le evite; Peștii posedă un mare nivel de empatie și pot ierta pentru că își înțeleg partenerul.

Balanța este guvernată de Venus, planeta dragostei; peștii sunt guvernați de Jupiter, planeta norocului, și de Nptun, planeta iluziilor. Aceste semne sunt destul de compatibile, datorită energiilor feminine ale lui Venus și Neptun puse împreună. SAflați sub puterea lui Jupiter și a lui Neptun, Peștii sunt puternic înclinați spre meditație, spre filosofie și introspecție. Influențată de Venus, Balanța este îndrăgostită de dragoste. Balanța este semnul cel mai avid de parteneriat și se simte cel mai confortabil în intimitatea cuplului.

Balanța este semn de Aer; Peștii, semn de Apă. Aceste două semne, dacă își combină mințile și inimile ca să rezolve problemele, sunt un cuplu câștigător. Cele mai bune decizii sunt cele luate atât emoțional cât și rațional. Această relație tinde să fie extem de flexibilă și progresistă. Când între cei doi apar probleme, comunicarea se poate fractura. Balanța, care are obiceiul să manipuleze mental, poate să-și pedepsească partenerul cu tăcerea. În acest parteneriat este mereu prezentă o ușoară fricțiune; niciunul nu va fi cu adevărat lider, dar niciunul nu va renunța la control cu adevărat. Deși se contrazic des, diferențele lor de opinie nu sunt de durată. Singura lor problemă reală vine din tendința lor comună de a o lua mai încet, mereu mai încet, până la oprirea totală.

Balanța este un semn cardinal; Peștii sunt un semn mobil. Balanța vine cu idei noi și pornește proiecte, iar Peștii sunt fericiți să preia din mers și să-și asume rolul activ care li s-a acordat. Dacă acești doi parteneri își asumă un proiect în afara relației lor, lucrează bine împreună; amândoi sunt modești; Balanța are nevoie de puțină recunoaștere, iar Peștii nu ezită s-o ofere. Dacă Balanța are o idee apoi se răzgândește, așa cum face de multe ori, Peștii nu au o problemă cu adaptarea la noua direcție.

Care este cel mai bun aspect al relației dintre Balanță și Pești? Interesul lor comun pentru a-i ajuta pe ceilalți. Se potrivesc în entuziasmul lor, în energie și în dorința de a avea o relație bazată pe sinceritate.

Citește și
Zodia Balanței, descriere generală
Zodia Peștilor, descriere generală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Compatibilitati Zodii