Smaranda, în vârstă de 3 ani și 9 luni, a reușit să își lase tatăl fără cuvinte. Fiica lui Codin Maticiuc gândește ca un adult și de multe ori își impresionează familia.
Codin Maticiuc este tatăl a două fete și un băiat, pe care iubita lui îl are dintr-o căsnicie anterioară. Actorul din serialul „Clanul' este uimit de înțelepciunea și inteligența fiicei sale, Smaranda. La doar 3 ani și 9 luni, fetița gândește ca un adult și vorbește mereu foarte profund.
„Smaranda, la 3 ani și 9 luni, privind afară pe geam. Citatul este exact, nu este nimic adăugat sau omis.
«Uite cum bate vântul fără frunze, e iarnă. Și e frig. Și toate florile mele au pierit, florile mele colorate care-mi dădeau speranță să fiu fericită în fiecare dimineață, frumoasele mele, iubitele, micuțele mele, speranțele mele… Cred că le-a durut frigul»', a relatat Codin Maticiuc pe rețelele de socializare.
„Asta e problema, că nu stau destul de mult pe acasă, că nu fac, că nu dreg. Asta este o problemă. Ușor, ușor, încerc să fac din toate. La 80 de ani o să stau foarte mult pe acasă. Să vedem, sper. Poate că la 80 de ani o să preia cineva deja. Uite, tata are 70 și cumva s-a retras din fundație, eu mă ocup mai tare, aproape în 99% mă ocup eu. El foarte rar se mai apleacă asupra activității noastre sau asupra cifrelor', a declarat Codin Maticiuc pentru Ego.
Codin Maticiuc a declarat că fiica lui, Smaranda, nu se uită la televizor, astfel că nu înțelege că tatăl ei face filme. „Nu, de unde să știe? Are 3 ani, de unde să știe? Știe că fac filme, dar nu prea înțelege treaba asta. Nu prea se uită la televizor, foarte rar a văzut un crâmpei dintr-un desen animat sau ceva. Nu prea înțelege cu filmul. I-am explicat așa, o să îi mai explic. Singura chestie pe care a sesizat-o, dar tot nu își dă seama, este că face lumea poze cu mine pe stradă.
Dar tot nu înțelege, se gândește că așa este cu tații. Cumva, tații sunt opriți de alți oameni. Nu cred că încă a simțit nici măcar diferența dintre mine și mama ei, nu știu. Nu simte', a mai adăugat Codin pentru sursa citată.