Codin Maticiuc a dezvăluit sexul celui de-al doilea copilaș! Iată ce nume au ales

Codin Maticiuc este unul dintre cele mai cunoscute vedete de la noi din țară. Acesta este extrem de vocal atunci când vine vorba de proiectele sale profesionale, dar împărtășește cu fanii săi și detalii din viața personală. Recent, actorul a dezvăluit pe rețelele de socializare că partenera sa de viață, Ana Pandeli, a născut cel de-al doilea copil al cuplului.

Codin Maticiuc are o sumedenie de motive să fie fericit. Nu banii îl fac bogat, ci frumoasa sa familie pe care a reușit să o întemeieze alături de Ana Pandeli. Partenera acestuia mai are un băiat dintr-o relație anterioară, însă Codin îl consideră propriul său fiu. Mai ales acum, când iubita sa urmează să nască cea de-a doua fetiță. Iată ce nume frumos i-au ales micuței abia născute. Dezvăluirea a fost făcută chiar de el printr-o postare emoționantă pe rețelele de socializare, postare intitulată „Nostradamus'.

„Nostradamus

Ți-ai imaginat vreodată cum e să îți cunoști măcar o mică parte din viitor? Să știi cu siguranță ziua în care vei cunoște o persoană care îți va schimba viața? Care îți va modifica prioritățile, modul de a gândi, felul în care te raportezi la viață? Te-ai gândit vreodată cum ar fi să știi exact care este ziua în care vei cunoaște dragostea?

Să mergi la culcare în noaptea dinainte cu acest gând: mâine. Mâine totul va fi diferit. De mâine mi se modifică întreaga structură celulară. Mâine sunt altul.

M-am gândit la toate astea înainte să se nască Smaranda. Cum e să știi exact ziua în care o să întâlnești cea mai importantă persoană din viața ta. Da, bro, uite ce sa fac, bine pe acasă. Peste trei zile o s-o întâlnesc pe una pentru care te voi ucide fără să stau pe gânduri ca s-o fac fericită. Tu ce faci, bro?

Câteva lucruri au fost chiar peste așteptări la Smaranda. Sa fiu primul care a văzut-o și mai ales primul care a ținut-o de mână. Când au dus-o în altă cameră în timp ce pe mamă o coseau, m-au lăsat sa stau cu ea. Doar noi doi. Și ne-am ținut de mână și am știut c-o s-o țin mereu.

Am știut dinainte că o s-o iubesc. Nu am știut însă că voi fi total îndrăgostit de ea. Efectiv îndrăgostit ca de o domnișoară. Sunt mândru când râde la glumele mele, fâstacit când mă pomenește, topit când mă atinge. Ca o dragoste de liceu. Tot ce-mi doresc este să mă bage puțin în seamă.

Alt lucru este că nu am realizat că-mi poate fi și călcâiul lui Ahile. N-am știut că mai există feluri în care poate să doară total noi și crunte. N-am știut că mă pot nărui din lacrima altuia.

Acum știu tot: dragostea ca în povesti, pasiunea nestăvilită și tot ce e mai sfânt pe lume vine să mă întâlnească în câteva zile. Vine să-mi arate că nu sunt dragon cu mai multe capete așa cum că credeam ci unul cu mai multe inimi. Vine să salveze lumea sau măcar țara, alături de sora și fratele ei. Vine Ilinca Maticiuc', a fost mesajul lui Codin Maticiuc din mediul online în care anunță sexul bebelușului.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete