Codin Maticiuc a trecut prin spaima vieții lui în Africa

Codin Maticiuc a trecut prin spaima vieții lui în Africa

Codin Maticiuc a devenit cunoscut în lumea mondenă din cauza numeroaselor sale apariții în care își etala luxul și viața fără griji. Petreceri de fițe, băuturi scumpe, femei celebre, toate acestea l-au adus de-a lungul timpului în atenția publicului.

Însă de ceva timp, „băiatu’ lu’ tata' s-a cumințit și a luat-o pe căi normale și de ce nu, extrem de benefice nu doar familiei lui, ci și umanității. Pe lângă faptul că a devenit tătic și este foarte implicat în viața fetiței lui, Codin Maticiuc se ocupă de renovarea etajului șapte din Spitalul Fundeni în memoria „fetei de la camera 702' care a pierdut lupta cu viața din cauza unei boli incurabile.

Chiar și pe timpul pandemiei, acesta nu a renunțat la proiectul său și a făcut tot ce i-a stat în putință ca lucrările să fie continuate, iar acum și-a luat o binemeritată vacanță alături de familia sa.

Aceștia au plecat în Africa unde au avut parte de numeroase experiențe plăcute, dar și periculoase. El postează des pe rețelele de socializare și își ține la curent fanii cu tot ceea ce face. De curând, le-a povestit acestora că a dat nas în nas cu niște animale sălbatice și a fost la un pas de o tragedie.

„ Seara când am plecat de la restaurant spre cabană unul din butleri m-a însoțit cu lanterna: – Sir, sir, is buffalo here!… Cel puțin 20 erau pe pajiștea dintre cabanele de cazare. Negrii în întunericul beznă abia se zăreau de la lanterna. Doar ochii le sticleau în noapte reflectând fasciculul lanternei.

Am iuțit pasul și am intrat la mine în cabană. Am mai pus doi butuci în șemineu și mi-am luat lanterna din dotare și am ieșit pe prispa să mă mai uit la ei, gata însă să mă refugiez oricând în casă.

Așa cum v-am spus episodul trecut buffaloul este extrem de periculos. Omoară anual mai mulți oameni decât leul, fiind depășit doar de hipopotam și rănește cei mai mulți lei în conflicte', le-a povestit Codin urmăritorilor săi de pe Instagram.

Lucrurile au fost sub control, însă spaima trasă de Codin a fost pe măsură. Un animal a părăsit turma și a venit spre el. Mai mult de atât, noaptea a auzit cum animalele se apropiau de cabana unde sunt cazați el și familia lui. Astfel de întâmplări fac parte din rutina oamenilor locurilor, însă pentru turiști atmmosfera devine extrem de provocatoare.

„La un moment dat cum mă uitam eu la iei, un grup de șase au luat-o la galop spre mine, am închis ușa și m-am culcat. Exact înainte să adorm, am auzit ceva la ușă. Tare dar nu îngrozitor de tare, părea ca cineva forțează ușa încuiata ca să pătrundă înăuntru. Am sărit din pat și am luat vătraiul de la șemineu și am rămas în liniște să ascult ce se petrece.

I-am scris manageriței care a spus ca trimite imediat paza. La vreo șase minute am auzit un răget sau muget (nu mi-am dat seama) care paradoxal m-a mai liniștit. Oricând preferăm animal decât om', a mai spus Codin Maticiuc.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete