Cocuța și Bogdan Boantă, eliminați de la Asia Express: “Noi nu mai aveam miză pentru că…”

În ciuda faptului că erau văzuți drept câștigătorii competiției, Cocuța și Bogdan Boantă au fost eliminați de la Asia Express, iar în marea finală au rămas echipele formate din Ruby și Robert și CRBL și Oase. 

După ce au fost eliminați din competiția Asia Express și s-au întors acasă, Cocuța și Bogdan Boantă au fost uimți să afle că cei care au privit emisiunea i-au judecat de foarte multe ori și că la adresa lor au existat o mulțime de comentarii negative. Așa cum era de așteptat, dezamăgirea celor doi a fost cu atât mai mare cu cât au reușit să treacă de toate probele dificile și să fie la un pas de câștigarea marelui premiu.

Cocuța și Bogdan Boantă, eliminați de la Asia Express

Oboseala acumulată pe tot parcursul emisiunii și-a pus amprenta asupra echipei formate din Cocuța și Bogdan Boantă. Crezând că vor termina cursa pe ultimul loc, cei doi nu au mai fost motivați să continue lupta, între ei a avut loc un schimb dur de replici, iar la final, cei doi au fost eliminați din competiție.

“În momentul în care ne-am certat, noi eram siguri că suntem ultimii și atunci am zis că nu mai are niciun sens și asta e. Am aflat, ulterior, că eram chiar primii și am ajuns, cu tot cu ceartă, la 3 minute în spatele lui Ruby, dar asta a fost să fie.”, a spus Bogdan Boantă, în emisiunea “Xtra Night Show“.

“Eram foarte obosiți, eram foarte încărcați, eram de 2 luni acolo și am clacat. (…) Cearta aia a venit în urma unei misiuni, misiunea în care a trebuit să găsim poza cu noi. Noi am căutat poza aia o oră și ceva. Normal că nu este timp să bagi atâtea ore de emisie, este absolut normal. Noi am obosit foarte tare, ne-am încărcat foarte tare și am explodat. (…) În capul nostru a fost ideea că suntem ultimii pentru că am stat o oră să căutăm poza. Am mai văzut perechi care plecau înainte și am zis că suntem ultimii și că nu mai avem nicio șansă să îi prindem din urmă. Am clacat, a fost greu. “, a adăugat Cocuța.

“Era tensiunea foarte mare pentru că știam că mai suntem trei, erau doar câteva misiuni, știam că e zi cu eliminare, lucru la care nu ne-am așteptat.”, a spus Bogdan Boantă.

Deși aveau șanse mari să ajungă pe primul loc, Cocuța și Bogdan Boantă au fost eliminați din emisiune.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Cocuța și Bogdan Boantă.

Foto: facebook

Citește și:

Informații șocante ies la iveală despre prințesa Diana: S-a aruncat pe scări când era însărcinată ca să…'

Cât a costat-o pe Reese Witherspoon o beție și-un scandal cu poliția

Rolul din Game of Thrones i-a schimbat viața. Ea este actrița care a trecut prin momente grele înainte de a juca în serial: Așezam haine, curățam toaletele…'

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati