Cine îi este alături Alinei Sorescu după divorțul de Alexandru Ciucu: „Mi-am recăpătat liniștea”

Alina Sorescu a fost prezentă în emisiunea lui Cristi Brancu, unde a vorbit despre divorțul de Alexandru Ciucu. Artista își dorește să treacă mai repede această situație grea din viața ei.

Prezentă în emisiunea lui Cristi Brancu, Alina Sorescu a declarat că trebuie să meargă mai departe, chiar dacă nu trece printr-o perioadă foarte bună. Artista și celebrul designer au depus actele de divorț la începutul anului, după ce în ultiima perioadă apăruseră mai multe zvonuri despre separarea lor.

,,Chiar și în această perioadă tumultoasă din viața mea, lucrurile trebuie să meargă mai departe. Simt că am foarte multe lucruri de făcut și nu trebuie să mă opresc. Sunt, totuși, un om activ de mic copil. Îmi place să cred că, orice ar fi, voi fi prezentă în fața oamenilor, în toate momentele, și bune, și rele”, a declarat Alina Sorescu la Prima TV. 

Cântăreața are parte de mare ajutor din partea tatălui ei. El este cel care le duce la școală pe cele două fete ale Alinei Sorescu și ale lui Alexandru Ciucu. Carolina și Raisa știu de despărțirea părinților, iar aceștia fac tot posibilul ca ele să nu simtă atât de intens divorțul.

,,Tata le duce la școală, de obicei eu le iau. Fetele sunt bine, e firesc să fie o perioadă complicată, dar vom trece peste, cu siguranță, cu înțelepciune”, a adăugat ea.

Alina-Sorescu-si-Alexandru-Ciucu-divort-2-1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 4

Alina Sorescu este bucuroasă că instanța a decis ca domiciliul copiilor să fie la ea. Carolina și Raisa locuiesc alături de mama lor, în prezent.

,,Mi-am recăpătat liniștea. Instanța a decis stabilirea domiciliului fetițelor la mine.” a mai adăugat Alina Sorescu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete