Cine a fost prima iubire a lui Cătălin Botezatu? Designer-ul a făcut dezvăluiri neașteptate despre ea: „Nu am rămas împreună pentru că era puțin căsătorită”

Când rostim numele lui Cătălin Botezatu, parcă nu mai avem nevoie de niciun comentariu. Toată lumea știe că este unul dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați designeri români, care se bucură de un mare succes și în plan internațional.

În copilărie nu știa că va face modă, însă mai târziu, a ajuns manechin datorită Biancăi Brad. A prezentat colecții pentru cele mai mari agenții de modă ale vremii și a făcut furori pe podiumurile internaționale.

În cadrul unui interviu acordat revistei Avantaje, celebrul Cătălin Botezatu a povestit cu sinceritate cum a început cariera lui tumultoasă și cum și-a dat seama că are o pasiune pentru creațiile vestimentare.

„Totul a pornit dintr-o joacă, Bianca Brad m-a văzut, ea era manechină, avea un frate care a lucrat ca și model. Ca manechin am lucrat cu carte de muncă. Am prezentat pe toate podiumurile internaționale de atunci. Am prezentat în fața tuturor familiilor președinților de stat. Pe toți președinții mari ai momentului, dar și soțiile lor, pe toți i-am văzut. Eram cerut de toate agențiile mari acolo. În Germania am primit premiul pentru cel mai bun și cel mai rapid manechin european, lucru care m-a făcut să mă simt mândru. La primirea premiului, care însemna și bani, am primit și o ofertă să rămân în Germania. Directorii mei de la aceea vreme s-au supărat pentru că eram cerut de toate agențiile. Am prezentat pentru Paco Rabanne, pentru foarte multe firme, era un festival mare de modă,” a povestit Cătălin Botezatu, pentru revista Avantaje.

Cine a fost prima iubire a lui Cătălin Botezatu?

Cu această ocazie, designer-ul și-a amintit de prima lui mare iubire din tinerețe, care i-a marcat viața și pe care nu a uitat-o nici în ziua de astăzi. Este vorba despre Dana Opsitaru, care la acea vreme era mai în vârstă decât el cu 8-9 ani, iar Botezatu avea pe atunci doar 19 ani.

„Toată lumea voia să lucrez și să rămân acolo. Mi s-a propus să mă căsătoresc pentru acte, doar pentru a rămâne în Germania, dar n-am făcut asta pentru că eram foarte îndrăgostit. Aveam o iubită în România, la care abia așteptam să mă întorc și căreia îi cumpărasem efectiv două geamantane de pantofi. Nu aveam cum să ratez asta.

Dana Opsitaru, era tot model, era puțin mai mare decât mine, o femeie cu superbă cu care am rămas 7 ani și pentru care probabil mi-aș fi dat și viața. Nu am rămas împreună pentru că era puțin căsătorită, apoi a divorțat. Ea a plecat apoi în Germania, apoi au intervenit prietenele noastre, manechinele care o informau cu tot felul de lucruri false sau mai puțin false: faptul că eu, bărbat fiind, mă mai uitam și în stânga și în dreapta, dar nu neapărat așa ca să greșesc, așa cât poate greși un bărbat. Știi cum e, nu poți să nu te uiți la o femeie frumoasă. Iar Dana, fiind foarte orgolioasă, foarte geloasă, m-a taxat. Dar e bine că m-a taxat după 7 ani, pentru că pot spune că perioada alături de ea a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Ea este cea care m-a făcut să mă simt bărbat, m-a cizelat și am învățat foarte multe alături de ea.

Ea este femeia care m-a iubit cel mai tare, care m-a făcut să mă simt iubit. A avut grijă de mine ca de un copil, aș vorbi despre ea ore în șir. Acum ne vedem tot timpul, între noi doi a rămas o prietenie extrem de bine cimentată, dacă am ceva, un of pe suflet, pe ea o sun. Ea mă înțelege cu adevărat. Contrar tuturor aparențelor, contrar faptului că am rămas prieteni, totuși există acea scânteie de dragoste, cel puțin din partea mea. Există sertare în inima mea, sertare în care împachetez frumos fiecare iubire a vieții mele și care mocnește acolo, în orice moment se poate reaprinde din nou focul,” a adăugat celebrul designer, cu zâmbetul pe buze.

Pentru a afla mai multe detalii, urmărește materialul video de mai sus!

Foto: arhivă personală

Mihaela Tudor

Citește și:

Cătălin Botezatu revine în televiziune: „Cred că va fi un sezon exploziv!” Unde va putea fi urmărit creatorul de modă?

Cătălin Botezatu, îngenuncheat de durere. Designerul a făcut primele declarații după moartea mătușii sale

Cătălin Botezatu a spus adevărul despre relația pe care o are cu Tania Budi, fosta iubită din tinerețe: „Nu îmi pot lua ochii de la ea”

Cătălin Botezatu trece prin momente grele! Este în doliu: „Rămâi cu bine şi Dumnezeu să te aibă în pază”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati