Cine este Viorel Turcu, concurent Chefi la cuțite 2024. A impresionat juriul cu povestea lui de viață. „Nu mi s-au dat șanse de supraviețuire”
Și în ediția de aseară, Chefi la cuțite , mărturisirile concurenților la întâlnirea cu cei patru Chefi au scos la iveală unele dintre cele mai neașteptate povești. Povestea de viață a lui Viorel Turcu i-a surprins pe toți.
Viorel Turcu este tânărul de 29 de ani din Galați care nu-și cunoaște părinții biologici, dar care și-a construit, după ce a fost adoptat, o viață de succes grație meseriei de bucătar. A început să gătească de la 13 ani, iar la 18 ani avea deja în subordine o echipă de 40 de oameni. Acum vine la Chefi la cuțite, după ce, la momentul la care urma să participe prima dată la show-ul culinar, a suferit o operație complicată în urma căreia nu i se dădeau șanse de supraviețuire.
„Tatăl meu adoptiv, care nu mai este printre noi, a fost eroul meu. Când aveam patru ani am fost luat în plasament, împreună cu fratele meu. Țin minte că, deși eram mic, aveam deja o gândire matură și îi spuneam fratelui meu: «Trebuie să fii cuminte ca să rămânem aici, la acești oameni». Momentul în care părinții mei adoptivi au hotărât să ne primească în casa lor a fost norocul vieții mele', a spus Viorel, care are o poveste de viață plină de încercări.
'Am avut o tumoră la ureche și am trecut printr-o operație complicată chiar atunci când urma să particip prima dată la Chefi la cuțite. Nu mi se dăduseră șanse de supraviețuire – decât 10%, cu riscul de a rămâne paralizat', a mărturisit Viorel. Întreaga poveste urmează în această seară, la Chefi la cuțite.
Tot aseară a intrat în arena audițiilor Michele Răduță, concurentul de 27 de ani care s-a îndrăgostit de bucătărie în Italia, iar acum își dorește cu ardoare cuțitul de aur. 'De-abia aștept să-i cunosc pe cei patru Chefi și să le aud părerea despre preparatul meu.
Cred foarte tare în mine', a declarat Michele, pe care tot pasiunea pentru gastronomie l-a ajutat să-și găsească drumul în viață. 'Am plecat la 2 ani din România cu părinții mei, dar n-am avut un trai ușor în Italia. Am luptat mult ca să ne adaptăm. La început, o bună bucată de vreme nu am locuit într-o casă normală, ci într-o cabină pe plajă, trăiam în mucegai…', a mărturisit Michele înainte de a apărea la emisiune.