Cezara Dafinescu, actrița cu ochi hipnotizanți, va fi premiată pentru întreaga carieră

Cezara Dafinescu este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România, cu o carieră impresionantă în teatru și cinematografie. Luna aceasta, marea actriță va primi premiul pentru întreaga carieră. 

La 73 de ani, Cezara Danifescu rămâne unul dintre marile nume ale cinematografiei românești. Palmaresul acesteia cuprinde peste 40 de roluri în film, apariții în seriale TV și pe scena de teatru. Iar povestea relației ei cu actoria este cu atât mai interesantă cu cât frumoasa actriță nici măcar nu voia să dea la teatru.

Campioană la săritura în înălțime

Datorită înălțimii sale, toate realizările duceau în direcția sportivă, mai ales după cucerirea titlului de campioană națională la juniori, la săritura în înălțime. Un accident a dus la încheierea prematură a acestui capitol. Și pentru că era atrasă de lumea teatrului, a decis să se îndrepte spre această zonă. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică și tot în același an a jucat în Explozia, în regia lui Mircea Drăgan.

Printre cele mai cunoscute rolurile ale sale fin filme se numără și Întoarcerea Vlașinilor, Secretul lui Nemesis, Dumbrava minunată, Cucoana Chirița, Chirița în Iași și, cele mai recente, Toni Edrmann și Între chin și amin, de Toma Enache, în 2019.

Iubire cu patimă

Și poveștile de iubire sunt la fel de impresionante ca destinul ei. A divorțat de primul soț după 23 de ani de căsătorie și nu ezită să mărturisească faptul că cel de-al doilea soț, Gelu Frontea, care a pierit într-un accident cumplit de motocicletă, a fost marea sa iubire. Cât despre frumusețea incontestabilă a actriței, aceasta a spus într-un interviu pentru Antena Stars, că „eu n-am mizat pe frumusețe. Eram frumușică la un moment dat, dar frumusețea nu a fost o armă pentru mine. Consideram că e normal să arăt așa cum arătam.'

Premiul pentru întreaga carieră

Cezara Dafinescu va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august). Artista va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala de închidere TIFF 2021, pe 31 iulie. În prezența sa, la Cluj va fi proiectată în aceeași zi comedia muzicală Cucoana Chirița, regizată de Mircea Drăgan, în care actrița interpretează un rol memorabil.

Citește și: Andreea Ibacka, secretul siluetei sale de gravidă

Foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete